„Zidul” a căzut... Acum, ce?
„Confruntarea” de Cezara Zamfir începe iscusit cu o relatare obiectivă a celui de-al Treilea Război Mondial, cel care a separat adepții credinței de cei ai științei. Încă din primele rânduri, autoarea ne dă fiori, căci cuvintele sale nu par nici pe departe extrase dintr-o carte, ci proorociri înspăimântătoare ale unui viitor de care ne legăm tot mai tare cu corzi imposibil de sfărâmat.
„Istoria omenirii a fost dintotdeauna un subiect controversat. Fie că vorbim despre mărturii, acte și povestiri falsificate, fie că ne referim la personaje care nu au existat sau la faptul că toate generațiile vor repeta aceleași greșeli, aducând omenirea mai aproape de propriul final pe această planetă, finalul este pe cât de previzibil, pe atât de controversat. Cu toate acestea, este mult mai grav pentru succesorii noștri să nu își cunoască istoria, căci necunoașterea duce înspre zări extrem de periculoase pentru spiritul uman, cum ar fi ignoranța și dependența de putere”.
Notele fataliste ale acestui incipit deloc încurajator sunt urmate de o descriere cu lux de amănunte a modului în care a izbucnit scânteia războiului între adepții taberei științei și ai credinței, punctată de revolte stradale, atentate teroriste și lansarea bombelor nucleare care au ucis peste 2 miliarde de oameni și au ars întreaga planetă. Europa și America de Nord au fost rase, așa că cei rămași în viață au ridicat un zid ce se întindea pe lângă Marea Caspică, unde urmau să fie izolați cei care muriseră cu numele lui Dumnezeu pe buze. De partea cealaltă, susținătorii tehnologiei ocupau teritoriul Americii de Sud. În urma unui tratat mutual agreat, cele două părți conchideau că nu vor mai comunica și vor uita cu timpul una de existența alteia. Așa arăta umanitatea în al patrulea mileniu al său, separată de un zid imens ce separa la nivel metaforic „rațiunea de simțire”, un obstacol atât de predictibil de la Jane Austen încoace.
Însă, așa cum frumos nuanța autoarea, omenirea nu e bântuită numai de demoni, ci și de curiozitatea precursor al schimbării și al progresului. Așa se face că, în prima parte din seria „Metafora puterii”, adolescentul Tim, un membru al Societății guvernate de Sistem, descoperă accidental Mulțimea dinapoia Zidului și este salvat de o pereche de gemeni, Hera și Castor, îngrijit de mama lor, Eulice, și devenit curând un stindard al celor ce vor să scape Mulțimea de tirania lui Lyso. Faptele se precipită și, în vreme ce perindă teritoriul vast și orașele imaginate de scriitoare, găsesc aliați și înfruntă trădători, cei patru ajung să îl dea jos pe despotul ce folosea Codul pentru a teroriza populația și a impune legi și pedepse sângeroase ce îi asigurau accesul la putere. Eulice e „înscăunată” lider, dar, în finalul cărții, Cezara Zamfir scutură din temelii „plăpândul” status-quo atunci când gemenii și Tim pornesc în căutarea adevărului în Societate, iar Eulice comite greșeala de a apăsa pe un buton care deschide zidul.
Acum, că te-am pus la curent cu ce s-a petrecut în prima parte a seriei, nu ne mai rămâne decât să te asigurăm că lucrurile se complică și mai tare. Acțiunea se ramifică, cu trei puncte centrale de interes și mai multe incursiuni în „miezul conflictului” cu ajutorul personajelor secundare, autoarea având grijă ca prin intermediul acțiunii la persoana a treia să acopere întregul teatru de operațiuni.
Să începem cu Tim, Hera și Castor. În vreme ce între primii doi se înfiripă sentimente trainice, Societatea gonește cu aceeași ură furibundă ca și Mulțimea ca să îi prindă pe tinerii ce se făcuseră vinovați de un păcat „vechi de când lumea”, curiozitatea. Cei trei sunt ajutați de umanoidul Henry, trimis de mătușa lui Tim, Martha, căutând să afle adevărul despre Zid și despre conflictul ce a măcinat umanitatea și trăind constant cu teama că vor fi criogenați și eliminați ca un gunoi în spațiu. Adaugă un periplu periculos printr-un sistem de canale, un prizonierat în mâinile celui mai periculos om din Societate (sau nu) și o evadare aparent norocoasă (dar știm că în „Metafora puterii” norocul e întotdeauna inteligent orchestrat) susținută de o grupare rebelă numită Cei zece.
De partea cealaltă, în al doilea plan, Eulice e nevoită să se confrunte cu atacurile sângeroase ale Societății care năvălește cu tot avansul tehnologic întruchipat de elicoptere, drone și umanoizi, acuzând liderul că a încălcat tratatul despre care nici nu avea știință și a deschis Zidul. Inițial susținută de loialii săi prieteni, Rwoden și Willow, Eulice începe însă să cadă pradă farmecului lui Togvav, conducătorul Ordinului, unul dintre cele mai misterioase personaje ale romanului.
Nu în ultimul rând, avem parte de o perspectivă privilegiată asupra structurilor de putere ale Societății, întruchipate de conducerea armată (Fyhar), cea transmisă pe linie ereditară (Sandford) și justiția (Adam Steller). Aici te vor aștepta cele mai mari surprize și tot aici operează deja faimoasele răsturnări de situație ale Cezarei Zamfir.
Acțiune berechet într-un sequel înțesat de neprevăzut
Cel mai mare atu al „Confruntării” trebuie să fie acțiunea debordantă. Încă și mai intensă și mai fremătătoare decât în „Zidul”, construcția romanului pur și simplu nu ne lasă să respirăm. Fie că fugi cu gemenii și Tim de represaliile Societății, jonglezi cu mecanismele conducerii cu Fyhar, Sandford și Adam, care își aruncă de la unul la altul „mingea” controlului absolut sau înfrunți un atac devastator precum Eulice și Mulțimea, chiar nu știm când o să mai ai timp să te și relaxezi.
Deși dezvoltarea personajelor se „retrage” din calea acțiunii, să nu crezi că nu avem parte și de analiză psihologică, e drept, mai sumară decât în primul volum. Eulice e în centrul său, decăderea sa fiind atât de fin realizată, atât de inteligent orchestrată, încât nu putem să nu admirăm flerul cu care autoarea a construit un personaj profund uman și talentul cu care îl doboară. Pe de altă parte, am adorat jocurile de putere dintre Adam Steller și Sandford, personaje atât de captivante. Între aceste arhetipuri ale coruperii puterii, gemenii și Tim strălucesc cu flacăra nevinovăției, ca niște „torțe în noapte”, dar oare cât vor mai rămâne inocenți, ne întrebăm?
Ce mai apreciem e consecvența cu care Cezara Zamfir „ține” de misiunea sa, aceea de a exprima cât de coruptă e „Metafora puterii”, cum îți prinde sufletul în mrejele sale, intoxicându-l și distrugându-l. Deși par la mii de ani distanță în evoluție, atât Societatea, cât și Mulțimea - sau mai bine zis membrii lor – sunt la fel de predispuse slăbiciunii puterii și, drept s-o spunem, abia așteptăm să descoperim liderul care va rămâne implacabil în fața acestui farmec devastator.
Concluzia? Vrem mai mult! Dacă ești curios/asă să descoperi și tu ce se mai întâmplă în această distopie plină de acțiune și răsturnări de situație, „Confruntarea” de Cezara Zamfir te așteaptă pe site-ul Editurii UP alături de celelalte apariții din serie.
Urmareste-ne pe Google News
