14 retete cu piept de pui delicioase și rapide
- Timp de gătire:
- 45-60 minute
- Peste 60 minute
- Porții:
- 4-6 porții
- Dificultate:
- Rețete ușoare
- Rețete deosebite
- Modalitate de preparare:
- Retețe la cuptor
- Rețete la tigaie
- Fierbere
- Fără coacere
Cuprins
- Rețete cu piept de pui
- Rețete rapide cu piept de pui
- Rețete cu piept de pui Jamila Cuisine
- Rețete cu piept de pui la cuptor
- Rețete de piept de pui și legume
- Rețete cu piept de pui și cartofi
- Rețete cu piept de pui dietetice
Articol revizuit de
Sorin Vlad
- Specialitate
- Blogger culinar
- Despre
- Sunt blogger culinar din 2015. Bucataria pentru mine este o pasiune si este locul in care ma retrag dupa o zi grea la munca. Este posibil ca si pregatirea mea de chimist sa fi facut apropierea mai usoara de gastronomie, fiindca in mare parte ...
Caracteristici
Ce poate fi mai bun decât pieptul de pui gustos, gătit ca la carte? Sănătoase și delicioase, rețetele cu piept de pui de mai jos sunt salvarea oricărei gospodine. Fie că le pregătești pentru o întâlnire romantică la care vrei să îi cucerești inima sau pentru o seară când de abia aștepți să dai gata cina ca să te bucuri și tu de o baie parfumată, știi că ai de unde alege.
Cu legume cât cuprinde, asezonate ca în povești și pregătite cu toată dragostea din lume: descoperă cele mai bune rețete cu piept de pui cu sos sau fără! Am pregătit pentur tine savori nebănuite, dar și feluri de mâncare sățioase și sănătoase, minunate pentru starea ta de bine.
Rețete cu piept de pui
Ai un piept de pui în frigider și nu știi cu ce să îl gătești? Iată ce recomandări minunate avem pentru tine!
Gnocchi cu piept de pui și sos de vin și smântână
Îți garantăm că o să înnebunești atunci când vei gusta dintr-una dintre cele mai bune rețete cu piept de pui cu sos alb. E un festin al gusturilor, dar și un preparat destul de bogat în calorii. Dacă „îți permiți” și ești gata să treci la treabă, iată de ce ingrediente ai nevoie!
Ingrediente
- 700 g piept de pui
- 300 g gnocchi
- 500 ml smântână pentru gătit
- 2 cepe
- 1/2 buc ardei gras verde
- 1/2 buc ardei gras galben
- 1 legătură mărar
- 1 legătură pătrunjel
- 4 linguri ulei de măsline
- sare și piper după gust
- Pentru marinată
- 100 ml vin roșu
- 3 linguri muștar
- 2 linguri dulceață de ardei iute
- sare și piper după gust
Modalitate de preparare:
- Macerează mai întâi pieptul de pui tăiat cubulețe cu un mix de muștar, dulceață de ardei iute, vin, sare și piper. După ce ai amestecat bine, lasă să „șadă” timp de o oră.
- Călește în ulei de măsline ceapa tăiată solzișori și ardeii mărunțiți. Adaugă pieptul de pui și frige pe îndelete. Cu siguranță o să devii fană a acestei rețete cu piept de pui și ardei gras: e atât de bună și de gustoasă că își va regăsi loc cu grație în caietul tău cu preparate divine.
- Pune la fiert pieptul de pui marinat, gnocchi, smântâna pentru gătit și lasă pe foc timp de 20 de minute.
- Asezonează cu mărar și pătrunjel.
- Poftă bună!
Orez cu curry și piept de pui în sos de smântână
Tânjești după rețete cu piept de pui și orez? Adori această combinație plină de nutrienți? Avem pentru tine o recomandare de milioane!
Ingrediente:
- 500 g piept de pui
- 500 ml smântână pentru gătit
- 1 cutie mazăre
- 2 morcovi
- sare, piper după gust
- pătrunjel verde după gust
- 2 căni orez
- 3 căni apă
- sare, piper după gust
- 2 lingurițe curry
Modalitate de preparare:
- Începe prin a prăji pieptul de pui tăiat felii subțiri, având grijă să nu se ardă. Asigură-te că întorci puiul pe toate fețele.
- Fierbe morcovii tăiați rondele.
- Fierbe la foc mic carnea prăjită de pui, morcovii fierți, smântâna și mazărea. Asezonează cu sare și piper după gust. După circa cinci minute, adaugă pătrunjelul mărunțit. Simți deja cum miroase a fericire?
- Pune orezul la fiert conform instrucțiunilor de pe ambalaj, alături de cele două lingurițe de praf curry. Asezonează cu sare și piper după gust și apoi servește alături de pui.
Poftă bună!
Rețete rapide cu piept de pui
Ești adepta eficienței în bucătărie și cauți rețete cu piept de pui care să nu îți răpească toată seara? Minunatele preparate de mai jos sunt super gustoase și ultra rapide! Ce altceva ți-ai mai putea dori?
Salată cu piept de pui și avocado
Ce spui despre o salată? E una dintre cele mai simple rețete cu piept de pui și ardei, avocado și o seamă de alte legume, care te vor îmbia să te lingi pe degete! În plus, e magică dacă îți numeri cu înțelepciune caloriile și ești adepta mâncatului sănătos.
Ingrediente:
- 300 g piept de pui tăiat cubuleţe
- 3 ouă fierte
- 1 avocado
- 1/2 ardei gras roşu
- 2 tijă de țelină apio
- câteva roșii cherry
- 1 ceapă roșie
- 1 iaurt grecesc
- sare și piper după gust
- zeama de la o jumătate de lămâie
- 1 linguriță mustar de Dijon
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 mână frunze de pătrunjel
- puțin susan (opţional)
- 2 linguri sos de soia
- câteva măsline
Modalitate de preparare:
- Pune la fript pieptul de pui condimentat cu sare, piper, soia și susan.
- Fierbe ouăle și taie-le în bucățele. Continuă cu ardeii, țelina și ceapa, pe care urmează să le feliezi. Înjumătățește roșiile cherry.
- Mărunțește pătrunjelul, taie avocado în cubulețe. Nu e așa că deja ți-ai intrat în ritm?
- Prepară dressingul din iaurt, muștar, sucul de lămâie, ulei de măsline și sare și piper după gust.
- Amestecă toate ingredientele într-un bol de salată și servește cu pâine prăjită sau cu lipii înmuiate în ulei de măsline. Gustul e rupt din ceruri!
Salată de piept de pui afumat
Îți propunem acum una dintre rețetele cu piept de pui afumat de top. Iată ce simplu și rapid se pregătește!
Ingrediente:
- 1 piept de pui afumat
- 200 gr de fasole albă din conservă
- 2 castraveți
- o salată
- 150 ml de ulei
- 75 ml de lapte
- ½ lingură de muștar
- ½ lingură de zahăr
- ½ lingură de oțet
- sare după gust.
Modalitate de preparare:
- Amestecă într-un bol pieptul de pui afumat, castraveții tăiați rondele și salata mărunțită.
- Pregătește separat dressingul cu ulei, lapte, oțet, zahăr și muștar. Adaugă sare după gust. Poți renunța la zahăr dacă vrei un preparat potrivit pentru dietă.
- Asezonează salata cu dressing. Nu e așa că e una dintre cele mai simple și gustoase rețete de mâncare cu piept de pui afumat pe care le-ai gustat?
Rețete cu piept de pui Jamila Cuisine
Una dintre bucătăresele noastre preferate reprezintă o sursă necontenită de inspirație pentru rețete cu piept de pui cu gust magic! Iată la ce poftim noi dintre preparatele de la Jamila Cuisine!
Piept de pui umplut cu mozzarella și roșii
Începem cu o rețetă de piept de pui, mozzarella și roșii care îți lasă gura apă în timp ce îți asigură toți nutrienții de care ai nevoie pentru cină. În plus, se prepară atât de ușor, după cum vei vedea din filmulețul de mai jos! Ai toate indicațiie, nu mai rămâne decât să obții „magie în farfurie”!
Piept de pui crocant la cuptor
Din când în când, avem nevoie de o porție de pui crocant, care să ne amintească de gusturile desăvârșite ale copilăriei, când nu număram calorii sau nutrienți din super foods. Îți garantăm că minunea de preparat de mai jos va satisface aceste cerințe!
Rețete cu piept de pui la cuptor
Oricât de bune ar fi, rețetele cu piept de pui prăjit trebuie în general evitate, dacă ții la starea ta de sănătate. Însă nu ai nevoie de aceleași restricții când vine vorba despre puiul pregătit la cuptor. Iată câteva preparate la care vei reveni mereu!
Piept de pui la cuptor
Nu o să îți vină să crezi cât de ușor se pregătește această rețetă delicioasă de piept de pui la cuptor! E gata cât ai clipi!
Ingrediente:
- 4 bucăți de piept de pui în saramură
- 1 lingură de ulei de măsline
- 1 linguriță de sare kosher
- ½ linguriță de piper
- ½ linguriță de pudră de usturoi
- ½ linguriță de paprika
Modalitate de preparare:
- Pentru a pregăti saramura de pui, umple echivalentul unui sfert de bol mare cu apă caldă și ¼ cană de sare kosher. Amestecă până ce sarea se dizolvă și adaugă pieptul de pui. După 15 minute, spală bucățile de piept și absoarbe apa în exces cu șervețele de bucătărie.
- Pune puiul în tavă și asezonează cu ulei și cu mixul de sare, piper, pudră de usturoi și paprika pregătit în prealabil într-un bol mic.
- Gătește puiul la cuptor până ce se rumenește.
- Servește cu o garnitură la alegere. Papilele tale gustative vor fi cele mai fericite de pe pământ!
Mai ai poftă de încă o rețetă magică cu piept de pui la cuptor? Citește și Rețeta dietetică: Piept de pui cu brânzeturi aromate la cuptor, creată de Laura Larențiu pentru DivaHair!
Rețete de piept de pui și legume
Ești atentă la felul în care îți concepi meniul și conștientă de aportul extraordinar pe care îl au legumele la sănătatea ta? Îți recomandăm rețete de piept de pui cu legume de te lingi pe degete! Sunt atât de bune și nici nu îți tulbură conștiința cu surse de griji suplimentare!
Piept de pui la tigaie cu broccoli
Dacă tot consumi broccoli, despre care știm cât de sănătos e, îți poți permite și să apelezi la una dintre cele mai bune rețete cu piept de pui la tigaie! Deși ai ceva de lucrat la acest preparat, crede-ne, va merita!
Ingrediente:
- 700 gr broccoli
- 2 căței de usturoi
- 3 linguri de ulei de măsline
- sare și piper după gust
- 4 bucăți de piept de pui dezosat
- 1 cană de făină
- 1 lămâie tăiată
- 2 linguri de suc de lămâie
Modalitate de preparare:
- Pune la cuptor broccoli și usturoiul alături de o lingură de ulei de măsline și sare și piper după gust. Lasă la gătit timp de 10 minute.
- Asezonează pieptul de pui cu sare și piper și dă prin făină. Pune la prăjit apoi într-o lingură de ulei de măsline până ce puiul e rumenit și îți zâmbește îmbietor. Acum, în casa ta miroase ca în rai.
- Pune puiul din nou la cuptor, alături de broccoli, timp de circa 6 minute sau până ce amândouă sunt gătite numai bine.
- Pune preparatul pe foc mediu și asezonează cu bucățile de lămâie, amestecând pentru încă 3 minute. Presară deasupra sucul de lămâie și 1/3 cană de apă și gătește la foc până ce aromele se întrepătrund. Poți servi cu spanac sau salată verde, pentru un plus de savoare! Asta e definiția aromelor magice!
- Poftă bună!
Mai ai poftă de rețete cu piept de pui să îți lase gura apă? Citește și rețeta noastră de piept de pui cu anghinare și spanac!
Rețete cu piept de pui și cartofi
Rețetele cu piept de pui cu cartofi sunt devenite tradiție la mesele noastre, tocmai de aceea căutăm să le inovăm în rândurile de mai jos. Avem noi două recomandări care te vor transforma în fană!
Rețetă ușoară de piept de pui cu cartofi
E simplă și îți lasă gura apă: îți garantăm că o vei adora!
Ingrediente:
- 6 bucăți de piept de pui
- 2 linguri de ulei de măsline
- ¾ lingurițe de zeamă de lămâie cu piper
- ½ kg de cartofi
- 2 morcovi medii tăiați pe jumătate
- ½ ceapă medie
- 3 căței de usturoi
- sare și piper după gust
Modalitate de preparare:
- Asezonează mai întâi puiul cu o lingură de ulei de măsline și dressing-ul de zeamă de lămâie și piper. Lasă deoparte ca să se întrepătrundă aromele.
- Amestecă într-un bol cartofii curățați și tăiați în sferturi, morcovii, ceapa, usturoiul, restul de ulei de măsline și sare și piper.
- Pune într-o tavă legumele și strecoară printre ele bucățile de piept de pui.
- Pune la cuptor pentru 45-50 de minute.
- Servește preparatul cald și cu sufletul plin de bucurie.
Piept de pui cu ciuperci și cartofi la cuptor
Avem pentru tine o recomandare de milioane: una dintre cele mai savuroase rețete cu piept de pui și ciuperci, alături de cartofi. Iată cu ce îți îmbiem acum papilele gustative!
Ingrediente:
- 1 piept de pui
- 250 gr ciuperci proaspete
- 200 gr cartofi mici
- 1 ardei
- 3 căței de usturoi
- 2 linguri pastă de roşii
- 1 linguriţă boia de ardei
- 1 vârf de linguriţă de chimion
- sare
- piper
- 4-5 linguri ulei de măsline
Modalitate de preparare:
- După ce ai spălat bine cartofii, pune-i la fiert în coajă timp de 10 minute.
- Taie pieptul de pui cubulețe și asezonează cu sare, piper, boia, usturoi pisat, chimion și pastă de roșii.
- Pune la cuptor cartofii fierți, carnea de pui, ciupercile întregi și ardeiul tăiat feliuțe. Presară deasupra ulei de măsline.
- Lasă la cuptor timp de 30 de minute sau până ce carnea e gata. Să te bucuri din toată inima de preparat!
Rețete cu piept de pui dietetice
Ții la silueta ta? Nu îți face griji, avem și recomandări de rețete cu piept de pui dietetice! Sunt sărace în calorii, dar bogate în nutrienți, așa că vor deveni eroine în bucătăria ta! Iată la ce ne-am gândit!
Cea mai bună rețetă cu piept de pui fiert
Nu o să mai spui că rețetele cu piept de pui fiert nu sunt la fel de bune precum cele prăjite sau la cuptor când vei încerca preparatul de mai jos! Nu e deloc fad, ba dimpotrivă, are un gust atât de bogat și de îmbietor!
Ingrediente:
- 4 bucăți de piept de pui
- 3 căni de zeamă de supă de pui
- 1 linguriță de mix de ierburi italiene
- 2 lingurițe de sare de mare
- 2 lingurițe de piper
- 1 lingură de usturoi pudră
- 1 linguriță de paprika
- 1 linguriță de turmeric
Modalitate de preparare:
- Adaugă toate ingredientele într-o oală, asigurându-te că pieptul de pui este acoperit de zeamă.
- Pune la foc mic, acoperind oala cu un capac, și fierbe timp de o oră și jumătate. Dacă observi că zeama s-a evaporat între timp, adaugă apă.
- Când puiul e gata fiert, îl poți așeza pe o farfurie acoperită de un șervețel, pentru a absorbi excesul de lichid. Servește în salate sau alături de o garnitură de cartofi dulci și roșii gătite la aburi, precum în sugestia de prezentare.
Cea mai ușoară rețetă de piept de pui cu ananas
Ai poftă de ceva exotic, dar nu intenționezi să îți bagi nasul în chestiuni prea complicate? Nici nu ai nevoie, dacă ai o conservă de ananas și piept de pui rămas prin frigider. Iată ce minuni îți pot ieși cu doar un strop de iscusință!
Ingrediente:
- 3 linguri de sos de soia
- 3 linguri de ulei de măsline
- ½ linguriță de paprika
- sare
- 450 de gr de piept de pui
- 1 ardei gras roșu tăiat cubulețe
- o legătură de ceapă verde mărunțită
- 350 gr de bucăți de ananas de la conservă și sucul aferent
- 1 lingură de amidon de porumb
Modalitate de preparare:
- Marinează bucățile de piept de pui într-un mix de sos de soia, 2 linguri de ulei de măsline, paprika și sare.
- Prăjește ardeiul într-o tigaie wok, în lingura de ulei de măsline rămasă. Adaugă ceapa verde și mai călește pe foc timp de 2 minute.
- Adaugă puiul și gătește timp de circa 10-15 minute.
- Într-un bol separat mixează sucul de ananas și amidonul de porumb.
- Adaugă bucățile de ananas peste pui și mai gătește timp de 2-3 minute.
- Include mixul de suc de ananas și amidon și mai ține pe foc aproximativ 3 minute sau până ce sosul s-a îngroșat. Preparatul este fabulos atunci când e servit cu o porție de orez.
Poftă bună să ai!
Citește și câte calorii sunt într-un piept de pui în funcție de modul de preparare!
Acestea sunt rețetele cu piept de pui la care noi apelăm întotdeauna când suntem în pană de idei. Abia așteptăm să aflăm tu ce anume ne recomanzi!
Surse: Cookpad, ro.food-of-dream.com/, Jamila Cuisine, Gimme Some Oven, GoodHouseKeeping, Spend with Pennies, Bucataras.ro, sweetcsdesigns.com/, All Recipes.coma
Surse foto: iStock