6 rețete cu vinete pentru diete
- Timp de gătire:
- 45-60 minute
- Porții:
- 4-6 porții
- Dificultate:
- Rețete ușoare
- Modalitate de preparare:
- Retețe la cuptor
- Rețete la tigaie
- Gratar
- Calorii:
- 500
Vinetele sunt ușor de gătit, sunt sănătoase, gustoase și extrem de versatile când trebuie să le combini cu alte ingrediente. Poți pregăti o varietate de rețete cu vinete pentru dietă, de la piureuri delicioase și salate reci, până la mâncăruri calde, precum vinete prăjite sau la cuptor. Aceste legume pot fi umplute cu linte, fasole, brânză, nuci, carne sau alte legume, ceea ce te ajută să construiești mese complete și nutritive. Îți prezentăm în acest articol 6 rețete de vinete pe care le poți încerca acasă!
Cuprins
- Rețete cu vinete prăjite în tigaie
- Rețete cu vinete pentru dietă la grătar și cuptor
- Alte rețete delicioase cu vinete pentru dietă
Caracteristici
- Cele mai bune rețete
- Prânz
- Cină
- Retete internationale
Rețete cu vinete prăjite în tigaie
1. Vinete cu soia
Vinetele cu soia reprezintă o cină vegetariană super rapidă și ușoară, pe care o poți pregăti în timpul săptămânii. Durează 5 minute să le pregătești și încă 15 minute să se gătească.
Ingrediente (pentru 4 porții):
- 1 vânătă (tăiată în cuburi mici)
- 2 linguri ulei de măsline
- 1/4 cană sos de soia
- 1/4 cană zahăr brun
- 2 căței de usturoi, tocați
- 1 lingură de ghimbir proaspăt ras
- 1/4 cană de alune tocate
- 2 cepe verzi, tăiate mărunt
- 4 căni de orez fiert
- Sos sriracha cu maioneză (2 linguri de maioneză + 1 lingură de sos sriracha)
Mod de preparare:
- Taie vinetele în cuburi mici. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este să le tai mai întâi în felii, apoi să tai fiecare felie în cubulețe.
- Încinge uleiul de măsline într-o tigaie mare, adaugă vinetele tăiate cuburi și gătește-le aproximativ 10 minute. Amestecă din când în când. Dacă încep să se lipească,adaugă câteva linguri de apă în tigaie.
- În timp ce vinetele se gătesc, pregătește sosul de ghimbir cu soia. Pentru acest lucru, amestecă într-un castron sosul de soia, zahărul brun, usturoiul tocat și ghimbirul.
- Când vinetele s-au înmuiat, toarnă sosul de ghimbir cu soia, apoi continuă să amesteci în tigaie pentru încă aproximativ 5 minute.
- Adaugă alunele tocate și ceapa verde tăiată felii înainte de servire.
- Servește vinetele cu orez cald, stropind tot amestecul cu sosul sriracha cu maioneză (acesta este opțional).
2. Vinete Caponata
Caponata este un preparat sicilian gătit din vinete prăjite tocate și alte legume, un fel de tocană de legume. Caponata se asezonează, de obicei, cu ulei de măsline, sos de roșii, măsline, capere și oțet balsamic. Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru această rețetă cu vinete și cât de simplu este de preparat!
Ingrediente:
- 1 vânătă mică, tăiată cubulețe (nu trebuie curățată de coajă)
- 1 ardei gras roșu, tocat
- 1 cutie de roșii tăiate cubulețe
- 1/2 cană de măsline kalamata sau negre, feliate
- 1/4 cană ulei de măsline
- 2 linguri de capere, scurse
- 2 linguri de suc proaspăt de lămâie
- 1 lingură de oțet balsamic
- 1/4 cană nuci de pin
- pătrunjel proaspăt tocat, pentru ornat
Mod de preparare:
- Pune nucile de pin într-o tigaie mică, la foc mediu și prăjește-le câteva minute până devin aurii. Amestecă în continuu ca să se gătească în mod uniform. Când sunt gata, pune-le deoparte.
- Adaugă vinetele tăiate cuburi într-o tigaie mai mare și pune ulei de măsline deasupra. Prăjește-le la foc mediu până devin maronii și s-au micșorat. De obicei, sunt necesare 10-15 minute. Amestecă în continuu.
- Adaugă roșiile tăiate cubulețe, inclusiv lichidul din cutie și amestecă în continuare încă 5-10 minute, până vinetele sunt moi.
- Adaugă și celelalte ingrediente: ardeiul gras, măslinele, capere, sucul de lămâie și oțetul balsamic. Amestecă din când în când și mai gătește până când ardeiul gras este fraged, aproximativ 5 minute.
- La final, asezonează cu sare și piper după gust și adaugă pătrunjelul proaspăt și nucile de pin prăjite.
Rețete cu vinete pentru dietă la grătar și cuptor
3. Rulouri de vinete cu tofu
Această rețetă cu vinete este perfectă pentru dietă deoarece este ușoară. Se face rapid la grătar, necesită ingrediente simple și este foarte aromată.
Ingrediente:
- 2 vinete mari (tăiate pe lungime în file)
- sare
- 2 linguri ulei de sâmburi de struguri
- 2-3 căni de sos marinara
Ingrediente pentru ricotta de tofu:
- 400 de grame tofu extra ferm, scurs și presat timp de 20 de minute
- 1/3 cană iaurt, neîndulcit
- 2 linguri drojdie nutritivă
- 1-2 linguri suc de lămâie, proaspăt stors
- 1 linguriță de oțet de mere
- 1/2 linguriță de usturoi granulat
- 1/2 linguriță ceapă granulată
- 3/4 linguriță sare
- 1/2 cană busuioc proaspăt (opțional)
Mod de preparare ricotta de Tofu:
- Rupe tofu-ul presat cu mâinile în bucăți mari și pune-l într-un robot de bucătărie. Adaugă sucul de lămâie, iaurtul, oțetul, drojdia, usturoiul, ceapa și sarea. Amestecă bine până când obții consistența dorită.
- Mai pune iaurt, lapte ulei sau apă dacă amestecul este prea uscat. Condimentează după gust și adaugă și busuioc (opțional).
Mod de preparare rulouri:
- Preîncălzește cuptorul la 200 ° C. Pune aproximativ 1 cană de sos marinara în fundul unui vas de copt pentru a se acoperi ușor și pune-l apoi deoparte.
- Presară sare pe fiecare parte a feliilor de vinete și lasă-le să stea așa timp de 15-20 de minute pentru a le înmuia și elimina gustul amărui. Când este gata, clătește-le ușor și usucă-le cu prosoape de hârtie.
- Încinge o tigaie pentru grătar la foc mediu-mare pentru câteva minute. În timp ce tigaia se încălzește, unge cu ulei fiecare parte a feliilor de vinete.
- Când grătarul este complet încălzit, pune feliile de vinete și gătește-le 3-4 minute pe fiecare parte sau până când se înmoaie și apar urme de grătar. Repetă procesul pentru toate feliile de vinete.
- Lasă feliile să se răcească doar cât să nu mai ardă, apoi adaugă 1 lingură sau mai mult de ricotta de tofu la capătul mai mare al fiecărei felii. Apoi rulează ușor.
- Pune rulourile pe vasul de copt cu sosul de marinara înăuntru și toarnă restul de sos de marinara pe mijlocul feliilor de vinete. Nu acoperi complet vinetele, pentru că se înmuia prea tare.
- Introdu tava în cuptor și las-o la gătit 10-15 minute, apoi servește!
4. Rețetă cu vinete la cuptor și miso
Aceasta este una dintre cele mai bune rețete cu vinete pentru dietă. Este excelentă pentru mesele vegetariene, dar nu numai. În plus, este și sănătoasă datorită conținutului de proteine și fibre care ajută la îmbunătățirea sistemului digestiv și obținerea energiei pentru întreaga zi.
Ingrediente:
- 4 vinete mici tăiate în jumătate pe lungime
- 6 lingurițe de ulei de măsline extravirgin
- Sare cușer
- 1 bucată mică de ghimbir, decojit, ras fin
- 1/4 ceașcă de miso alb
- 2 lingurițe +1 linguriță de sos de soia
- 2 lingurițe de oțet de orez neasezonat
- 2 lingurițe de zahăr
- 2 linguriță de suc proaspăt de lămâie
- 2 castraveți lungi, tăiați rondele
- 2 + 1/2 cești de cereale integrale fierte amestecate ( orz, freekeh-grâu verde, farro și/sau quinoa)
- 1 ceașcă frunze de busuioc
Mod de preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius și pune un grătar în treimea superioară a cuptorului.
- Pune 2 linguri de ulei pe feliile tăiate de vinete și asezonează cu sare, apoi introdu-le în cuptor, pe o tavă tapetată cu foaie de copt.
- Lasă-le în cuptor până se înmoaie, dar nu se rumenesc, aproximativ 20-25 de minute.
- Între timp, adaugă ghimbirul ras cu miso, sosul de soia, oțetul, zahărul și restul de 4 linguri de ulei într-un bol medi. Amestecă până la omogenizare, apoi pune 3 linguri deoparte într-un alt castron.
- Crește temperatura cuptorului la 230 de grade Celsius și pune amestecul de ghimbir, soia și miso peste vinete. Lasă la cuptor încă 12-15 minute, apoi scoate și lasă la răcit puțin.
- În timp ce vinetele se răcesc, amestecă sucul de lămâie cu cele 3 linguri puse deoparte din amestecul de soia, ghimbir și miso, apoi adaugă castraveții, cerealele și busuiocul. Amestecă bine.
- Adaugă amestecul cu cereale peste vinete și servește la masă.
Alte rețete delicioase cu vinete pentru dietă
5. Vinete cu parmesan și paste
Această rețetă cu vinete este delicioasă și foarte sațioasă. O poți pregăti pentru prânz sau cină, durează doar aproximativ 30 de minute, iar rezultatul va fi cu siguranță pe placul tău. Ingredientele sunt pentru 6 porții, adaptează-le dacă vrei să faci o cantitate mai mică.
Ingrediente:
- 1 pachet de spaghete
- 1 lingură + 2 lingurițe ulei de măsline extravirgin împărțit
- 1 ceapă roșie medie, tăiată felii subțiri
- 2 ciuperci Champignon mari, tăiate cubulețe
- 1 vânătă mare, tăiată cuburi
- 1 cană de mazăre
- 1/4 cană nuci de pin prăjite
- 2 căței de usturoi tocați
- 2 lingurițe de sare (împărțite)
- 2 lingurițe boia afumată
- Sare și piper, alte condimente după gust
- 1/4 cană de parmezan
Mod de preparare:
- Fierbe pastele într-o oală cu apă și sare.
- Încinge 1 lingură ulei de măsline într-o tigaie mare la foc mediu-mare. Adaugă ceapa și ciupercile și prăjește aproximativ 7 minute, până când ciupercile își eliberează apa și se rumenesc frumos. Scoate amestecul din tigaie și pune-l într-un bol deoparte.
- Pune 1 linguriță de ulei de măsline în tigaie și adaugă vinetele și mazărea.
- Presară deasupra 1 linguriță de sare și gătește aproximativ 10 minute sau până când vinetele se înmoaie și se rumenesc ușor. Amestecă des.
- Adaugă ceapa și ciupercile în tigaia cu vinetele, pune și nucile de pin prăjite, usturoiul, 2 lingurițe de boia afumată și piper negru și amestecă încă 2-3 minute.
- Scurge bine pastele și pune-le înapoi în oală. Stropește cu lingurița rămasă de ulei de măsline, adaugă parmezanul și amestecă.
- Pune pastele în tigaia cu vinetele și amestecă până când legumele sunt distribuite uniform.
6. Lasagna din vinete
Renunță la foile de lasagna în favoarea vinetelor și vei descoperi cât de savuroasă este această rețetă.
Ingrediente:
- 1 kg de vinete
- 2 linguri ulei de măsline
- 3/4 linguriță sare de masă
- 3/4 linguriță de piper negru măcinat
Ingrediente pentru sosul de carne:
- 1 kg carne de vită macră
- 1 cutie de sos de roșii
- 1 pachet de frunze proaspete de spanac, tocate
- 1 lingură ulei de măsline
- 2 lingurițe de oregano uscat
- 1/4 linguriță sare de masă
- 1/4 linguriță piper cayenne măcinat
Ingrediente extra:
- 1,5 căni de brânză mozzarella mărunțită
- 2 ouă mari (opțional)
Mod de preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius.
- Taie și aruncă cozile vinetelor, apoi taie-le pe lungime în felii de aproximativ 6 mm.
- Așează feliile de vinete într-o tavă tapetată cu foaie de copt și unge-le cu ulei de măsline. Asezonează cu sare și piper și introdu tava în cuptor timp de 7 minute pe fiecare parte.
- Scoate-le din cuptor și lasă-le la răcit la temperatura camerei.
- Între timp, prepară sosul de carne, prăjind carnea de vită tocată într-o tigaie unsă cu ulei de măsline. Gătește carnea aproximativ 5 minute, apoi adaugă sosul de roșii.
- Lasă să fiarbă la foc mediu-mare, apoi redu treptat focul, după cum este necesar. Fierbe sosul până devine gros, amestecând din când în când.
- Adaugă peste sos oregano, sare și piperul cayenne și spanacul. Amestecă câteva minute, apoi oprește focul.
- Începe să asamblezi lasagna, aranjând feliile de vinete pe partea inferioară a unui vas de copt, suprapuse ușor în model încrucișat. Toarnă apoi uniform aproximativ jumătate din sosul de carne peste stratul de vinete. Adaugă 1/2 cană de brânză mozzarella peste sosul de carne.
- Repetă cu un alt strat de vinete, strat de sos de carne și apoi brânză. Acoperă la sfârșit cu feliile de vinete rămase. Deasupra toarnă uniform ouăle bătute și presară 1/2 cană de brânză mozzarella rămasă.
- Introdu lasagna la cuptor și las-o aproximativ 15 minute sau până când lasagna este încălzită și clocotește pe părțile laterale.
- Scoate-o din cuptor, las-o să se răcească aproximativ 10 minute, iate felii, apoi servește.
Așadar, aceste rețete de vinete sunt potrivite pentru dietă, pentru vegetarieni și pentru toate persoanele care vor să încerce ceva nou și gustos. Poți alege o rețetă cu sau fără carne, toate sunt delicioase, sănătoase și ușor de preparat.
Surse foto: Pexels.com, Pixabay.com, Unsplash.com
Surse articol: self.com