Rețete delicioase
Înapoi la

Fasole pastai cu sos de smantana si marar

Fasole pastai cu sos de smantana si marar

Cristina Tarziu

Smantana cu marar este o combinatie clasica si irezistibila in orice sos sau dressing. Partea buna a acestei retete, insa, este ca poti inlocui mararul, daca totusi nu-l gasesti irezistibil, cu alte ierburi aromatice: patrunjel, busuioc, menta, salvie. Pastaile de fasole, pe de alta parte, sunt un ingredient grozav pentru sanatate si dieta - contin doar 25 de calorii pe suta de grame, sunt incarcate de fibre si vitamine si contin flavonoizi cu efect aniinflamator si antioxidant. Reteta de fasole pastai cu sos de smantana si marar se transforma rapid intr-un preparat minunat pentru zilele calduroase de vara, deloc pretentios si foarte versatil - il poti servi cald sau rece, ca garnitura sau ca o masa in sine.

Fasole pastai cu sos de smantana si marar (sau alte ierburi aromatice)


 
Ingrediente:

500 g de fasole verde
1 ceapa mica
1 catel de usturoi
50 g de bacon
150 g de smantana
2 linguri de unt
1 legatura de marar
Sare si piper dupa gust

Mod de preparare:

Spala si apoi curata fasolea - rupe ambele capete, indeparteaza „atele" si tai-o in bucatele mai mici.

Curata si taie ceapa foarte marunt. Procedeaza la fel si cu usturoiul.

Taie baconul in fasiute foarte subtiri sau in cubulete.

Taie mararul foarte marunt.

Pastai cu smantana si sunca

Pune fasolea pastai la fiert intr-o cratita cu apa si sare si las-o pana ce s-a patruns, dar nu si-a pierdut culoarea verde. Pune-o in apa rece pentru a opri procesul de gatire.

Pune untul intr-o tigaie si adauga ceapa maruntita. Lasa-o sa se caleasca pentru aproximativ 5 minute sau pana ce a devenit translucida, apoi adauga cubuletele de bacon si usturoiul. Mai lasa-le pe foc pentru inca 3-4 minute sau pana ce baconul s-a rumenit usor.

Adauga smantana peste sosul de mai sus, adu totul la temperatura de fierbere si opreste focul.

Incorporeaza mararul in sos si apoi toarna-l peste fasolea verde fiarta. Amesteca usor si serveste!

Ponturi:

• Pentru un gust mai intens, un aspect mai placut si un preparat mai consistent, razuie la final parmezan peste fasolea verde scaldata in sos de smantana.
• Daca vrei sa obtii un sos mai dens, dupa ce ceapa, baconul si usturoiul s-au gatit, aduga doua linguri de faina alba si amesteca pana ce obtii o pasta omogena, ca un aluat foarte moale. Adauga cateva linguri de apa, pana ce ajungi la consistenta dorita, si abia apoi adauga si smantana.
• Daca esti la dieta sau pur si simplu vrei un preparat mai sanatos si cu mai putine calorii, poti inlocui smantana cu iaurt. Vei obtine un sos mai usor, cu o textura mai delicata si un gust mai racoritor.

Serveste fasolea pastai si in alte preparate gustoase precum mancarica de fasole verde, o garnitura de fasole verde cu usturoi sau o tocanita de post!
Articolul urmator
Cartofi dulci la cuptor: cea mai bună rețetă
Cartofi dulci la cuptor: cea mai bună rețetă
Ce fel de pizza ar trebui sa comanzi?
Incepe quiz
Ce fel de pizza ar trebui sa comanzi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.