Cum scapi de burtă cu dieta antibalonare

Cum scapi de burtă cu dieta antibalonare

Redactor Andreea Baluteanu

Ai o greutate ideală, duci un stil de viață echilibrat și ai aderat la o dietă sănătoasă, plină de fructe și legume și de mâncăruri proaspete! Cu toate acestea, nu reușești deloc să scapi de burtă, oricâte abdomene ai face sau câte ședințe de cardio ai bifa, cu răsuflarea tăiată!

Înainte de a cădea în prăpastia disperării, află că nu ești singura! Iar cercetările oamenilor de știință au condus în sfârșit la identificarea soluției salvatoare, cea care îți va oferi fizicul perfect: este vorba despre dieta antibalonare! Află despre ce este vorba din rândurile de mai jos!

Cum arată dieta antibalonare

Dacă și tu te confrunți cu dilema în care, deși mănânci sănătos și duci o viață cât se poate de echilibrată, tot ai burtă, află că oamenii de știință au lucrat în folosul tău. În urma cercetărilor efectuate, ei au descoperit profilul ideal al dietei antibalonare, cea care te va scăpa de abdomenul umflat în mod inexplicabil.

femeie la plaja

Nu e vorba de ceva nou, însă: dieta FODMAP, căci acesta este numele noului regim, era deja aplicată de ceva vreme în Australia, dar reprezintă încă o premieră în Europa și Statele Unite. Ea pleacă de la un principiu simplu, care o face atât de eficientă: organismele noastre sunt diferite. Ceea ce e bun pentru prietena ta de suflet poate fi nociv pentru tine, iar recomandările generale ale medicilor, scrise cu literă de lege în toate revistele de specialitate, îți pot face mai mult rău decât bine, dacă nu se suprapun cu nevoile tale.

Iar în centrul acestei teorii stă balonarea: un fenomen care nu ne afectează pe toți, și, chiar dacă o face, nu ne tratează în mod egal. Burta umflată în mod deranjant și neatrăgător nu e semn de mese abundente, de multe ori, ci pur și simplu de incompatibilitatea alimentelor digerate cu sistemul tău digestiv.

Ceea ce i-a determinat pe oamenii de știință să identifice substanțele care ne fac rău nouă, celor cu probleme de balonare sau cu colon iritabil. După cercetări, aceștia a ajuns la concluzia că degetul acuzator este ridicat spre carbohidraţii cu lanț scurt, greu absorbabili și digerabili, care includ patru mari categorii, ce formează împreună abrevierea FODMAP: Fermentable Oligosaccharides, Disaccharides, Monosaccharides, Polyols (oligozaharide, dizaharide, monozaharide şi polioli fermentabili).

Sună mult prea chimic și incompatibil cu bietele noastre cunoștințe? Îți vom explica mai departe despre ce e vorba! Ne referim la substanţe greu de digerat, așa cum am mai spus, care rețin apa în intestinul mic și sunt fermentate de bacterii mai greu, ceea ce duce la senzația de balonare.

Dar marea problemă este că acest tip de carbohidrați, care provoacă balonarea, se regăsește cu precădere în alimentele sănătoase, precum fructele și legumele. Iar semnul de întrebare major îl ridică broccoli, ceapa, caju, ciupercile, pepenele sau sfecla, super recomandate de toate dietele care susțin viața sănătoasă!

Nu mai poți mânca sănătos dacă ai probleme cu balonarea?

Dieta antibalonare ar părea, la prima vedere, să propună tocmai această idee surprinzătoare. Oamenii de știință au intervenit însă din nou, căutând să ne protejeze. Ei sunt de părere că sunt extrem de rare cazurile de persoane care nu se împacă cu niciun aliment conținând carbohidrați cu lanț scurt; în general, balonarea este provocată doar de câteva dintre ele.

femeie cu pepene

Tocmai de aceea, au împărțit sursele de carbohidrați cu lanț scurt în cinci categorii: cele care dețin fructoză (zahăr simplu, regăsit cel mai adesea în fructe), lactoză (în lacatate), fructani (de obicei în cerealele pe bază de gluten), galactani (un tip de carbohidrați în legume) și polioli (alcool).

Cel mai probabil, ești alergică la doar una dintre aceste categorii, și nu la toate alimentele ei componente. Cum îți dai seama? Nutriționiștii îți recomandă să le excluzi mai întâi pe toate din alimentație, apoi să începi să le introduci treptat. În mod normal, balonarea va dispărea, pentru a reveni atunci când apelezi din nou la alimentul care nu îți priește.

Utile sunt și jurnalele alimentare! Pur și simplu notează pe un carnețel care era compoziția meselor după care te-ai balonat: în timp, vei ajunge la un numitor comun!

Dieta antibalonare are meritul major de a trata fiecare organism ca pe un concept singular, fără a avea pretenția de a ne oferi sfaturi care ni se potrivesc tuturor. Dacă nici tu nu mai poți scăpa de burta provocată de balonare, este mai mult decât recomandabil să apelezi la regimul propus de noi azi!

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești
Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești
Ce fel de dieta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de dieta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (379 vizite)