Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Motivul pentru care revii mereu la aceeași greutate

Luni, 25.06.2018
de Mihaela Onofrei

Dacă ai încercat vreodată să slăbești, atunci probabil știi deja că acest țel este doar începutul. Mai dificil decât slăbitul este menținerea greutății. Există sute de studii care încearcă să explice motivul pentru care este greu să îți menții greutatea după ce slăbești și de ce după o perioadă începi să te îngrași la loc. Pare incredibil, însă organismul tău, influențat de anumiți factori, încearcă să „își apere” greutatea.

Iată cum este posibil acest lucru: dacă elimini caloriile și ai o dietă strictă, metabolismul își încetinește ritmul pentru a-ți păstra energia. Totuși, dacă începi să mănânci mai mult, rata metabolismului și nivelul de activitate cresc și de aceea ajungi să te îngrași la loc. Deși este frustrant, nu este imposibil de ținut sub control și de schimbat. Totuși, înainte de a schimba ceva, trebuie să găsești factorii care duc la revenirea la aceeași greutate. Printre cel mai des întâlniți factori se numără cei genetici, dieta, mișcarea și hormonii. Află mai jos cum îți influențează toate aceste lucruri greutatea!

 femeie care plange langa cantar

De ce nu reușești să îți menții greutatea 

Factori genetici

Factorii genetici sunt foarte importanți atunci când vine vorba de menținerea greutății corporale. Genele pot să te predispună la luarea în greutate și la depozitarea grăsimii. Deși este imposibil să lupți împotriva genelor, poți să începi să îți controlezi stilul de viață și gândirea. Așadar, evită alimentele care te îngrașă și fii pozitivă.

Hormoni

Hormonii îți afectează greutatea în două feluri: aceștia influențează modul în care organismul acumulează grăsimea, dar și senzația de foame. Leptina este responsabilă de senzația de sațietate, iar un nivel anormal poate să te facă să mănânci mai mult. Partea bună este că poți „calma” acești hormoni. Trebuie să dormi suficient, să faci sport, să eviți stresul și să mănânci alimente fără grăsime și bogate în fibre.

 femeie la sala

Fitness

Este dovedit științific faptul că sportul poate schimba anumiți markeri genetici ce pot duce la obezitate. Dacă vrei să slăbești, trebuie neapărat să mergi la sală. Totuși, dacă vrei să îți menții greutatea și să obții și masă musculară, încearcă să nu renunți brusc la sport. Chiar dacă nu mai ai antrenamente intense, încearcă totuși să mergi de câteva ori pe săptămână la sală și să ai un stil de viață sănătos.

Dietă

Deși este un factor evident, puține persoane țin cont de acesta. Atunci când vrei să slăbești, trebuie să te asiguri că alimentele pe care le consumi îți asigură energia de care ai nevoie în procesul de slăbire. Așadar, în loc să te înfometezi și să mergi la sală, mai bine te concentrezi asupra unei alimentații corecte. Renunță la înfometare, deoarece nu îți va oferi rezultate pe termen lung și poate să îți afecteze și sănătatea.

Acum, că ai aflat de ce revii la aceeași greutate după ce slăbești, ține cont de acești factori în procesul de slăbire. Doar așa poți să îți menții greutatea dorită!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!