Trei diete sănătoase și ușor de ținut

Trei diete sănătoase și ușor de ținut

Redactor Divahair.ro

În ultimii ani tendința s-a schimbat și în locul dietelor rapide și chinuitoare sunt preferate cele eficiente, lente, fără senzație de foame. Acesta este și motivul pentru care dietele în cursul cărora uiți de foame sunt în topul celor mai bune.

Dieta mediteraneană

Este considerată una dintre cele mai bune diete din lume, fiind ideală dacă vrei să scapi lent și fără stresul de a-ți fi foame, de kilograme și depozite adipoase inestetice. Această dietă îți dă șansa unui stil de viață sănătos care să elimine pentru totdeauna riscul de a te îngrășa.

Dieta mediteraneană este săracă în carbohidrați, bogată în alimente proteice și grăsimi sănătoase care aduc nutrienți esențiali, benefici pentru starea generală de sănătate. Dieta limitează consumul de zahăr, carbohidrați, carne roșie, sucuri îndulcite, alimente procesate și cereale rafinate. Se recomandă mișcare zilnic, pentru un plus de eficiență.

Sunt recomandate legumele proaspete, carnea slabă, peștele și fructele de mare, legume din belșug, măsline și ulei de măsline, nuci și semințe.

mancare sanatoasa

Respectată cu strictețe, cura te poate ajuta să slăbești sănătos până la trei și cinci kilograme pe lună și apoi să te menții la o greutate ideală. Dieta îți asigură un foarte bun aport de fibre, minerale și vitamine, pentru că încurajează consumul de legume verzi. De remarcat este, că dacă vei mânca sănătos și vei elimina alimentele nerecomandate, dieta nu impune un maximum de calorii zilnice, pentru că senzația de foame nu este o problemă.

Dacă în cazul tău o dietă, fie ea cât de eficientă, nu este suficientă, o intervenție de micsorare de stomac este cea care te poate scăpa de o mulțime de probleme de sănătate asociate. Faptul că ai ținut o formă de dietă înainte de intervenție te va ajuta să respecți mai ușor rigorile postoperatorii, pentru că ți-ai antrenat deja un model de disciplină. Detalii aici!

Dieta DASH

Dieta DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension) este un stil alimentar capabil să te scape de kilogramele în plus și în același timp să stabilizeze tensiunea arterială la valori normale. Acest stil alimentar poate ține sub control inclusiv diabetul de tip 2, ceea ce confirmă faptul că cele mai multe din afecțiuni pot fi rezolvate printr-o alimentație adecvată.

Dieta limitează aportul de sodiu și încurajează consumul de alimente bogate în potasiu, calciu, proteine calitative și fibre. Pe lista cu alimente recomandate sunt fructele și legumele care trebuie incluse la toate mesele, carnea slabă, un aport adecvat de lichide, migdalele și nucile crude. Dieta încurajează reducerea zahărului și a grăsimilor saturate, evident în favoarea celor benefice: ulei de măsline, avocado, brânză de vaci, în detrimentul lactatelor grase, al alimentelor procesate și mai ales al celor din făină albă.

Dacă vei respecta lista cu alimente permise, aportul caloric zilnic se va reduce cu 10-15%, ceea ce implicit va duce și la scăderea în greutate, dar nu vei fi chinuit de foame. Una din calitățile excepționale ale dietei DASH este faptul că nu intervine brutal în stilul alimentar, dar face schimbări mici și benefice.

Sunt două etape ale dietei, care adaptează metabolismul la un nou stil alimentar. Prima etapă este cea a scăderii în greutate, a doua este cea în care înveţi să ţii kilogramele departe de silueta ta pentru totdeauna.

Dieta volumetrică

Această dietă este mană cerească pentru gurmanzii care vor să scape de kilograme. În principiu poți mânca pe săturate, dar vei slăbi chiar și un kilogram pe zi, asta dacă alegi corect alimentele. Din foarte multe puncte de vedere este o dietă ideală, care a trecut testul timpului, fiind în topul celor mai bune cure de slăbire de mai bine de 20 de ani.

Principiul dietei este foarte simplu: alegi alimente cu valoare calorică mică și îți umpli farfuria, iar din alimentele bogate în calorii consumi rar și puțin.

Sunt patru categorii de alimente. Primele sunt de bază și se pot consuma oricând, celelalte sunt ocazionale și se consumă în cantități mici. Categoria de bază, a alimentelor care pot fi mâncate oricât și oricând, este vastă și gustoasă. Include fructe de orice fel, legume – broccoli, morcovi, conopidă, castraveți, spanac, salată, ardei, dovlecei, roșii, ciuperci. Sunt permise și supele de legume limpezi.

Sunt trecute în categoria alimentelor care se consumă rar (cel mult o dată sau de două ori pe săptămână), în cantități mici, carnea prăjită, cartofii, dulciurile preparate în casă.

Într-o săptămână ai voie între cinci și șapte felii de pâine integrală, o porție de paste, două sau trei felii de brânză maturată, câteva nuci și tot atâtea bucățele de ciocolată neagră. Lactatele degresate, cerealele integrale, ouăle, carnea slabă (pui, pește, curcan), sunt permise trei sau patru zile din săptămână, în porții mici și o singură dată pe zi.

Dieta volumetrică poate să fie un stil de viață simplu și sănătos pentru oricine și te poate ajuta să găsești acel echilibru care să-ți satisfacă pofta de „ceva bun”, dar și nevoia de a slăbi sau de a-ți menține silueta și, evident, sănătatea.

Aceste trei diete sunt cu adevărat cele mai bune pentru slăbit lent pentru că sunt extrem de versatile, nu promit minuni peste noapte, impun activitatea fizică și permit adaptarea alimentației la nevoile organismului. În cursul nici uneia dintre aceste cure de slăbire senzația de foame nu va fi o problemă.

 

Surse foto: pexel.com

Articolul urmator
Alimentele ce NU trebuie să lipsească din alimentația femeilor aflate la menopauză, conform Mihaelei Bilic
Alimentele ce NU trebuie să lipsească din alimentația femeilor aflate la menopauză, conform Mihaelei Bilic
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (398 vizite)