Horoscop
Înapoi la

Cum să supraviețuiești unei zile proaste: sfaturi pentru toate semnele zodiacale

Cum să supraviețuiești unei zile proaste: sfaturi pentru toate semnele zodiacale

Ramona Jurubita

Unele zile sunt adevărate dezastre și am vrea să nu ne mai amintim niciodată prin ce am trecut. Cum acest lucru este imposibil, trebuie să găsim metode prin care să acceptăm mai ușor realitatea care poate fi dură uneori. Mai jos le vei descoperi pe cele potrivite pentru tine, în funcție de zodia ta.

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Dacă te simți copleșit/ă de probleme, încearcă să îți dai seama ce te face fericit/ă. Următorul pas este să te detașezi de la tot răul care ți se întâmplă și să faci tot ce ai nevoie pentru a reveni la o stare psihică mai bună.

Încă nu reușești să vezi luminița de la capătul tunelului și nu știi cum ai putea să faci față stărilor de neliniște cauzate de o zi grea? În rândurile de mai jos se află salvarea ta.

Cum să supraviețuiești unei zile proaste, în funcție de zodia ta:

Berbec
Trebuie să fii activ/ă, să creezi, să faci tot ce poți ca să domolești iritarea și nemulțumirea acumulate în timpul zilei. Activitatea fizică este o soluție potrivită, fiindcă vei consuma energi și nu te vei mai putea gândi la altceva. Ia în calcul mersul la piscină, joggingul, plimbările în parc, ridicatul de greutăți, mersul la magazin, curățenia în locuri mai greu accesibile din casă. Așa îți vei distrage atenția de la probleme și îți vei da seama că trebuie să mergi înainte, fără să lași ceva să te țină pe loc. Vei conștientiza că ești puternic/ă, apoi vei dormi liniștit/ă.

Taur
Ca să te simți mai bine după o zi agitată, va fi nevoie să îți petreci seara într-un mediu primitor. Cumpără-ți ceva delicios, pregătește-ți o baie cu spumă, bea puțin vin și stai pe canapea, privind la serialul tău preferat. Apasă butonul de pauză și nu mai face toate treburile pe care le-ai face în mod normal. Nimic nu o să iasă bine dacă nu aștepți mai întâi să treacă supărarea. Ca să fii fericit/ă, va trebui să te abați puțin de la regulile tale.

Gemeni
Nu mai vorbi despre ce te apasă, ci despre cu totul altceva. Sună-ți prietenii și spune-le că ai nevoie să ieși din starea proastă, dar roagă-i să găsiți alte subiecte de discuție. Rememorează clipele care ți-au adus bucurie în trecut și depănați amintiri împreună. Oamenii dragi te vor încărca din plin cu energia și cu fericirea lor. În plus, veștile bune primite de la ei te vor face să nu te mai gândești la ce te-a supărat.

Rac
Nimic nu te va ajuta mai mult ca o seară liniștită în familie sau alături de persoana iubită. Ai grijă totuși să nu îi încarci și pe ei cu necazurile tale, ci să vă bucurați de timpul petrecut împreună. În cei dragi vei găsi sprijin și când nu ceri sau primești sfaturi ce vizează direct problema pe care o ai. Important este să îți conectezi inima la inimile lor și să le lași să bată în același ritm.

Descoperă: Cele mai mari suferințe ale zodiei Rac

Leu
Ai nevoie să știi că ești cel/cea mai bun/ă și că vei depăși greutățile prin care treci. Nu o să te doboare o zi mai dificilă, doar că trebuie să găsești pe cineva care să îți amintească asta. Spune-le apropiaților că ai nevoie de susținere și vor înțelege că trebuie să îți spună cuvinte de încurajare. După o discuție sinceră nu te vei mai îndoi de puterile tale și vei prinde din nou încredere în tine.

Prietene îmbrăcate în negru și roșu care stau de vorbă

Fecioară
Pe tine doar munca te liniștește, așa că ar fi bine să pui la punct ultimele detalii de la birou sau de acasă. Aranjează documentele de la serviciu, hainele din dulap, fă curat în baie sau gătește ceva complicat. Dacă simți că le-ai făcut pe toate și nu mai ai activitate, încearcă să fii de ajutor cuiva. Când mintea îți va fi ocupată, celelalte gânduri vor fi îndepărtate și vei scăpa de ele treptat.

Balanță
O atmosferă prietenoasă este tot ce ai nevoie ca să supraviețuiești unei zile stresante. Găsește o companie plăcută și mergi la cinema, ieși în parc, la cafea sau unde te simți bine în general. Trebuie să conștientizezi că viața nu se va opri într-o zi care nu este așa cum ai visat și că e necesar să mergi mai departe cu zâmbetul pe buze. Distrează-te, răsfață-te și acceptă și eșecurile, fiindcă totul în jur ar fi prea monoton fără ele. Câțiva nori adunați pe cer nu pot anula complet razele soarelui, nu-i așa?

Scorpion
Singurătatea și liniștea sunt aliatele tale în lupta cu tristețea, stresul și deznădejdea. Tot ce trebuie să faci este să te distanțezi de ce se întâmplă în jur și să te gândești la ce ai de făcut în continuare. O seară de film în intimitatea propriului dormitor sau o plimbare cu mașina te-ar putea ajuta să îți dai seama care este rolul zilei nefericite pe care ai trăit-o. Este evident că nimic nu se întâmplă fără motiv și ai nevoie doar să găsești acea lecție ascunsă în spatele evenimentelor trăite de tine.

Săgetător
Adori călătoriile, descoperirile și compania oamenilor de la care ai ce învăța. Așa că o escapadă departe de casă, o ieșire cu persoane interesante sau o masă festivă cu multe preparate sofisticate ți-ar fi de mare ajutor. Te simți bine când descoperi gusturi, culturi, peisaje și chiar personalități noi. Socializează și plimbă-te cât de mult poți, până când simți că nicio greutate nu îți mai apasă sufletul.

Capricorn
Adu-ți aminte câte reușite ai avut și fă o medie, astfel încât să vezi diferența dintre pierderi și câștiguri. Vei uita imediat de supărare când vei realiza că niciun eșec nu se poate compara cu realizările grandioase. Astfel o să înțelegi că supărarea este ceva trecător și că nu trebuie să îi dai voie să rămână mai mult decât este cazul. Dacă înlocuiești regretele cu mândria, vei scăpa imediat de suferință!

Vărsător
Tu nu trebuie să rămâi singur/ă nicio secundă într-o zi în care simți că totul se prăbușește pe tine. Cel mai bine ar fi să vorbești cât mai mult cu apropiații și să cauți tot felul de subiecte de discuție: topirea ghețarilor, istoria civilizațiilor antice, rețeta ideală pentru carne la grătar sau orice îți trece prin cap. Acesta este secretul fericirii tale – să îți lași mintea să ajungă departe și să te bucuri de ideile și curiozitățile care îți stârnesc imaginația.

Pești
O discuție caldă cu o persoană pe care o îndrăgești se va așeza ca un pansament peste sufletul tău. Nu ai nevoie neapărat de sfaturile cuiva, ci doar să știi că ești ascultat/ă și înțeles/easă. O ceașcă de ceai sau un pahar cu băutura ta preferată ar putea fi tot ce îți lipsește pentru a te calma și a te relaxa. Dacă te simți iubit/ă și știi că ai pe cineva care este mereu acolo pentru tine, uiți imediat de supărare.

Pune în aplicare ideile de mai sus și nu uita să zâmbești, indiferent de situație. Optimismul alungă necazurile și atrage norocul în viața ta.

Află: Cât de mult ai grijă de inima ta, în funcție de zodie

Surse foto: UnsplashUnsplash

Surse articol: CluberWellandgoodThemindsjournal

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.