Cuplurile care se despart și se împacă de nenumărate ori anul acesta. Când se plictisesc caută drama
Dacă anumite persoane nu acceptă deloc ideea de a-și reconstrui relația cu foștii parteneri după o despărțire, altele sunt obișnuite să se despartă și să se împace de multe ori cu partenerii lor. În special cuplurile formate din anumiți nativi se vor regăsi în ultima situație anul acesta, astfel că, deși partenerii vor fi despărțiți o perioadă, nu vor renunța până la urmă la persoana iubită.
Pești și Rac
În ciuda faptului că relația dintre partenerii de cuplu ce aparțin acestor zodii de apă se bazează pe conexiuni emoționale profunde, nu este exclus ca în 2026 să se despartă și să se împace de nenumărate ori. Se va întâmpla așa întrucât partenerii Raci țin mult să aibă parte de stabilitate emoțională și de un loc în care să se simtă acasă, în timp ce pentru partenerii Pești „secretul” unei relații reușite este menținerea intensității emoțiilor, a magiei. Întrucât aceștia din urmă vor considera că viața alături de partenerul Rac a devenit plictisitoare, dominată de rutine, vor găsi o cale să se certe și să iasă din relație.
Pentru că Racii nu sunt insistenți și agresivi, vor înțelege că partenerii Pești s-au simțit presați de dorința lor de a-și crea un cămin și vor accepta pauze în relație. La rândul lor, Peștii știu că se sperie ușor și că tind să se retragă când intervin presiuni. Deoarece sunt empatici, nativii pun preț pe sentimentele lor și, împreună, vor veni cu soluții ce îi vor ajuta să se împace.

6 cupluri din zodiac care se înțeleg din priviri. Sunt perechi perfecte
Taur și Leu
Un cuplu format din aceste zodii rezistă mai ales pentru că nativii au capacitatea de a se motiva unul pe celălalt să devină mai buni și pentru că se susțin reciproc ca să-și realizeze obiectivele. Cu toate acestea, în 2026 vor trece prin mai multe despărțiri și împăcări. Pe de o parte, partenerii Lei, dornici să aibă parte și de drame în viața lor, se vor plictisi odată ce partenerii Tauri le vor demonstra din nou că preferă o viață liniștită, ce se desfășoară într-un ritm previzibil. La rândul lor, Taurii se vor sătura să-și vadă partenerii căutând mereu să fie în centrul atenției.
Pe de altă parte, relația dintre acești nativi va fi marcată de urcușuri și coborâșuri în acest an și din următorul motiv: Taurii sunt orientați spre latura practică a vieții, în timp ce Leii sunt preocupați să-și satisfacă egoul. Prin urmare, odată ce între ei vor izbucni conflicte, niciunul dintre parteneri nu va accepta să cedeze și vor prefera să se despartă. În final, însă, creativitatea partenerului Leu și abilitățile de planificare ale Taurului se vor reuni, partenerii vor redeveni mai răbdători unul cu altul și se vor împăca.
Gemeni și Vărsător
Legătura dintre partenerii de cuplu ce aparțin acestor zodii de aer este puternică fiindcă se bazează pe comunicarea ideilor, pe dezbateri, pe faptul că simt nevoia de stimulare la nivel intelectual. Chiar și așa, vor trece prin mai multe despărțiri și împăcări în 2026, în contextul în care partenerii Gemeni, doritori de varietate și de socializare, vor începe să se plictisească în compania partenerilor Vărsători și vor căuta motiv de ceartă. În schimb, aceștia din urmă vor prefera mai degrabă să rămână retrași ca să-și aloce mai mult timp punerii în practică a ideilor originale, ceea ce îi va irita pe Gemeni.
Chiar dacă vor trece prin asemenea perioade, cuplurile formate din Gemeni și Vărsători se vor reuni în final. Astfel, pentru că Gemenii își schimbă adesea starea și pentru că se răzgândesc cu ușurință, aleg să iasă dintr-o relație până când se vor simți iar în largul lor. În plus, Vărsătorii vor să se simtă cât mai liberi, să fie cât mai independenți, așa că pauzele din relație nu îi deranjează prea mult. Practic, partenerii dintr-un asemenea cuplu ajung să se înțeleagă reciproc și de aceea nu vor să iasă definitiv din relație.

Fericiți până la finalul zilelor! Zodiile care formează cupluri de durată
Indiferent de zodiile în care s-au născut partenerii unui cuplu, ține minte că o relație marcată de despărțiri și împăcări frecvente ar trebui să le dea de gândit partenerilor. Mai exact, fie o problemă nu este pe deplin rezolvată, fie este mai gravă decât părea la prima vedere, fie amândoi sau unul dintre parteneri trebuie să-și ajusteze așteptările. Pentru ca lucrurile să se îndrepte în direcția dorită, comunicarea onestă, răbdarea și deschiderea la schimbare sunt binevenite.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: astrosofa.com, collective.world, psychologytoday.com, zodiacsign.com
Tags: Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Pesti, Zodia Rac, Zodia Taur, Zodia Varsator