Horoscop
Înapoi la

Horoscopul dragostei, săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie: îndrăgostiții vor ajunge împreună pe cele mai înalte culmi

Horoscopul dragostei, săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie: îndrăgostiții vor ajunge împreună pe cele mai înalte culmi

Ramona Jurubita

Sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie au ceva în comun – iubirea. Zodiile se vor bucura de o săptămână intensă, dar plină de momente emoționante. Evenimentele astrale din acestă perioadă împrăștie în jur energii ce îndeamnă spre apropieri timide și pași mărunți făcuți în doi. Asta înseamnă că există toate șansele ca multe zodii să își întărească relațiile de iubire și să evolueze la braț cu partenerul/a.

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Finalul primei luni calendaristice poate schimba complet viețile nativilor îndrăgostiți. De ce? Luna în Gemeni îi va provoca să își facă planuri de viitor alături de iubit/ă și să își exprime sentimentele fără ocolișuri. Când ambele jumătăți ale unui întreg știu ce vor, totul merge bine. Asta înseamnă că săptămâna începe cu multă iubire și înțelegere.

Primele conflicte în cupluri vor apărea pe 3 februarie. Soarele în Vărsător și Uranus în Taur vor transmite energii ușor negative, ce vor provoca îndoieli în inimile semnelor zodiacale. Multe dintre ele vor dori să schimbe ceva la propria persoană, fapt care poate afecta așteptările partenerului/ei.

Totul revine la normal pe 4 februarie când Venus intră în Pești, fiindcă planeta iubirii știe întotdeauna cum să aplaneze situațiile controversate. Cei aflați în relații își vor face atunci destăinuiri sincere și se vor folosi de pasiunea puternică pentru a se împăca.

Vrei să știi cum va fi pentru tine perioada aceasta?

Horoscopul dragostei, săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie. Ce spun astrele pentru zodia ta

Berbec
În primele zile te vei simți nostalgic/ă, mai ales dacă te vei gândi la o iubire din trecut. Abia la jumătatea săptămânii vei reuși să te eliberezi de energiile negative pe care le-ai acumulat și să începi o nouă etapă în viața ta. Data de patru aduce schimbări semnificative, așa că sfera ta amoroasă începe să prindă contur.

Taur
Vei lua o decizie majoră cu privire la viitorul relației tale, asta după ce vibrațiile săptămânii îți vor oferi o nouă perspectivă asupra dragostei. Dacă ai îndoieli cu privire la jumătatea ta, poți organiza o întâlnire doar pentru voi doi. Apropierea aceasta vă va ajuta să vă dați seama dacă lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie.

Gemeni
O noapte romantică te va face să începi săptămâna cu zâmbetul pe buze, ceea ce înseamnă că ai toate șansele să nu îți pierzi optimismul deloc. Vei avea parte de câteva provocări în cuplul tău, dar vei trece rapid peste ele. Așa se întâmplă când știi ce îți dorești și când iubești cu tot sufletul persoana de lângă tine.

Rac
Vei dori să petreci mult timp în compania sufletului pereche și îi vei propune să faceți tot felul de activități acasă. Adevărul este că mai mult tu vei depune eforturi, pentru că vei pregăti cina, vei alege filmele la care să vă uitați și te vei asigura că aveți suficiente gustări. Chiar dacă în timpul zilei vor apărea conflicte, odată cu lăsarea serii le veți rezolva pe toate.

Ilustrație cu doi îndrăgostiți la o întâlnire romantică, în timp ce beau câte un ceai și se privesc în ochi

Citește și: Fericiți până la adânci bătrâneți! Cu cine face Racul casă bună

Leu
Dacă ești singur/ă, îți va fi destul de greu să te apropii de cineva. Latura ta puțin întunecată va ieși în evidență la începutul săptămânii și va ține la distanță posibilele cuceriri. În cazul în care vrei să te faci mai ușor plăcut/ă, va fi nevoie să interacționezi mai mult cu oamenii din jur. Iar dacă ai relație, asigură-te că nu lași problemele nerezolvate.

Fecioară
Unele persoane se pot supăra pe tine, chiar dacă tu vrei să le ajuți. Încearcă să te axezi doar pe cuplul tău și să nu mai dai curs zvonurilor care tot circulă în jur. Dacă îndepărtezi greșelile de comunicare, vei descoperi că ai lângă tine pe cineva care te merită cu adevărat. În cele din urmă, o să-ți folosești latura creativă pentru a scoate iubirea la suprafață.

Balanță
Când te gândești la dragoste, începi să simți o anxietate inexplicabilă. În această săptămână trebuie să scapi de frustrările care nu îți dau voie să te implici trup și suflet într-o relație sănătoasă. Asigură-te că nu încerci să cucerești pe cineva prin intermediul cadourilor materiale. Veți ajunge departe împreună dacă știți să vă echilibrați unul pe altul.

Scorpion
Nu vei înțelege ce se întâmplă cu tine în intervalul 30 ianuarie – 5 februarie, fiindcă te vor cuprinde o mulțime de stări diverse. Deși vei simți că ești ca un magnet și atragi pe oricine îți dorești, vor exista momente în care emoțiile și timiditatea te vor ține pe loc. Fă-ți curaj și explorează cele mai înalte culmi ale iubirii alături de jumătatea ta.

Săgetător
În primele zile ale săptămânii te vei gândi mai mult la ceilalți și îți vei ajuta prietenii să își găsească dragostea. Apoi, vei realiza că este important și ceea ce simți tu, așa că îți vei întoarce atenția asupra ta. Fă tot ce poți pentru a-ți îmbunătăți relația de cuplu și pentru a dezvolta comunicarea dintre tine și iubit/ă.

Capricorn
Toate se vor așeza așa cum vrei, ceea ce înseamnă că astrele ți-au pregătit câteva zile de basm. O să simți că ai găsit persoana potrivită și nu o să îi mai dai voie să plece de lângă tine. Există șanse să rămâi în conexiune permanentă cu el/ea, asta dacă ești sigur/ă că nu ai mai simțit pentru nimeni așa ceva.

Vărsător
Ai grijă să nu îți consumi energia pe lucruri inutile, fiindcă riști să nu mai ai dispoziția necesară pentru întâlniri romantice. Dacă ai probleme la serviciu, gândește-te că odată ajuns/ă acasă, vei constata cât de bine îți merge în plan personal. Nu lăsa necazurile de moment să îți afecteze relația.

Pești
În această perioadă vei avea multe conversații profunde cu oamenii dragi și vei învăța de la ei câteva lecții importante despre iubire. Înainte să îți îndrepți atenția spre un/o posibil/ă partener/ă, ai face bine să te axezi pe propria persoană. Dacă ești mulțumit/ă de tine, vei reuși să te simți împlinit/ă și în relații.

Se pare că în săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie vor apărea probleme doar în cuplurile care nu știu cum să gestioneze neprevăzutul. Totuși, rolul acestor provocări este acela de a-i ajuta pe nativii din zodiac să își consolideze legăturile amoroase.

Citește și: Horoscopul lunii februarie 2023: în lumina serafică revărsată de Luna Plină de Zăpadă, noi povești de dragoste înfloresc

Surse foto: PixabayFreepik

Surse articol: Astrologyanswers, AstrologyRussh

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
Sunteti meniti sa ramaneti impreuna?
Incepe quiz
Sunteti meniti sa ramaneti impreuna?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.