Cele mai puternice femei sunt, culmea, cele care suferă de anxietate

Cele mai puternice femei sunt, culmea, cele care suferă de anxietate

Redactor Divahair.ro

Anxietatea este senzația de neliniște absolută pe care poate toți am experimentat-o la un moment dat, când ne-am aflat în fața unei situații stresante sau în fața unui eveniment de amploare. Când nu știi ce te așteaptă, mintea ți se umple de îngrijorări care se pot multiplica treptat și care pot îngreuna sau chiar împiedica unele activități zilnice.

Din păcate, în zilele noastre, tot mai mulți oameni se confruntă cu astfel de stări anxioase, dar la fel de mulți reușesc să le depășească în final. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un sfert din populația Europei are simptome de anxietate și depresie în decursul unui an.

Imaginea unei femei în negru, în timp ce suferă de anxietate și se încurajează singură

Orice femeie care trece zi de zi prin astfel de emoții va deveni din ce în ce mai PUTERNICĂ. Da, acesta este atributul potrivit, fiindcă descrie perfect o EA care face tot posibilul pentru a împiedica negativitatea să o influențeze. Este puternică, pentru că se află într-o luptă constantă cu anxietatea care încearcă să pună stăpânire pe mintea ei. E ca o voce interioară care îi spune că este slabă, că nu ar trebui să vorbească și că nici măcar nu ar trebui să se ridice din pat.

Are și zile în care ascultă tot ce îi spune vocea aceea, dar de multe ori găsește puterea de a o ignora. Reușește să iasă din camera ei, să poarte discuții cu alți oameni, să zâmbească. Este puternică, fiindcă apare în public, indiferent că are emoții sau că tremură din toate încheieturile. Vorbește în fața mulțimii, chiar și atunci când o face cu o voce stinsă. Continuă să respire, deși poate simți oricine că respirațiile ei sunt sacadate.

Crezi că nu îi este greu? Ba da! Nu se poate concentra așa cum ar trebui asupra activităților pe care le are de făcut. Poate i-ar fi mai ușor să anuleze planurile cu prietenii ei, să refuze invitațiile la întâlniri, să chiulească de la ore, să anunțe că este bolnavă și să nu se ducă la serviciu. Uneori, face lucrul acesta, mai ales când realizează că ideea de a fi în preajma oamenilor este ceva prea mult pentru ea.
Dar, de cele mai multe ori, face doar ceea ce trebuie să facă. Își oprește alarma, face duș, se îmbracă și apoi se apucă de treabă, își onorează promisiunile și este prezentă unde trebuie să fie.

Există anumiți factori ce o distrag pe parcursul zilei. Cel mai neînsemnat lucru îi poate face mintea să zboare și o împiedică să fie atentă la activitățile sale. Poate fi vorba de un simplu mesaj de la cineva de la care nu se aștepta să primească vești, un e-mail la care nu prea știe cum să răspundă, o privire ciudată din partea unuia dintre colegii de muncă sau din partea unei posibile iubiri.
Orice lucru mărunt o face să fie mai atentă în jur și chiar să își pună întrebări suplimentare. Suferă de o conștiință de sine constantă, dar trece peste ceea ce simte. Ignoră modul în care crede că toată lumea se uită la ea sau o judecă și se forțează să fie productivă. Face tot ce poate pentru a se concentra pe ceea ce este important.

O femeie puternică nu lasă anxietatea să-i controleze viața, nu permite gândurilor întunecate să le eclipseze pe cele pozitive. Este motivată să fie cea mai bună persoană care poate fi vreodată.

Uneori, așa cum este normal, anxietatea o face să se simtă slăbită. Ajunge să creadă că nu merita să se afle în aceeași cameră cu oamenii care pot vorbi cu străinii ca și cum s-ar cunoaște de ani de zile.

Chiar dacă are momente în care se consideră inferioară, este departe de adevăr. E cu mult peste alții care trăiesc fără conștiință de sine. Este o războinică, o dură. De ce nu poate vedea asta? Poate că restul lumii o percepe așa, dar ea încă mai crede că mai are de lucrat la propria persoană. Se străduiește atât de mult, depune atât de mult efort. Și a ajuns atât de departe, doar pentru că nu a stat o secundă. Când muncești în fiecare zi, evoluezi constant, fie că realizezi sau nu.

Unii oameni se aventurează rar în afara zonei lor de confort și au nevoie de stimuli uriași ca să accepte o nouă provocare. Pe când ea iese din zona de confort în fiecare zi. E îngrijorată cu privire la ce ar trebui să spună, ce să poarte, unde să parcheze sau ce atitudine să adopte în fața străinilor. Nu este niciodată relaxată. Se află mereu la limită, are tot timpul un stres care o condiționează, dar care o împinge să își depășească de fiecare dată condiția.

De aceea învață mereu. Întotdeauna crește. În fiecare secundă a fiecărei zile din viața ei

Bineînțeles că sunt momente în care apar piedici în calea sa. Are perioade în care nu spune niciun cuvânt timp de ore întregi. Se mai întâmplă să rămână în pijamale până târziu și să amâne dușul. Dar mai multe sunt clipele în care găsește curajul de a spune ce gândește, când se surprinde pe ea însăși cu doza de curaj pe care o are.

Probabil că ea nu realizează încă, dar femeile cu anxietate sunt cele mai puternice din lume, fiindcă nu au niciun minut de liniște. Se luptă mereu și câștigă mereu.

Acest articol este o adaptare a articolului redactat de Holly Riordan și publicat pe Thoughtcatalog

Citește și: Nu o apreciezi încă, dar vei regreta când altcineva o va face

Surse foto: iStock

Surse articol: ThoughtcatalogPuckermobCuriousmindmagazine

Articolul urmator
Toată copilăria i s-a spus că este o „maimuță”, din cauza semnului din naștere care-i acoperea 80% din corp. Cum arată acum, ajunsă la maturitate
Toată copilăria i s-a spus că este o „maimuță”, din cauza semnului din naștere care-i acoperea 80% din corp. Cum arată acum, ajunsă la maturitate
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.