Poziția Bibliei despre zodii și cititul în stele. Au voie creștinii să creadă în astrologie?

Poziția Bibliei despre zodii și cititul în stele. Au voie creștinii să creadă în astrologie?
Ramona Jurubita
Joi, 10.11.2022

Se spune că persoanele care cred cu tărie în zodiac nu sunt aceleași care merg în fiecare duminică la biserică și se roagă în mod regulat la Dumnezeu. În opinia unora, aceste două credințe nu pot exista simultan în mintea și sufletul unui om. Dar vrei să știi ce scrie în Biblie despre zodii și despre cititul în stele? Acesta este un subiect dezbătut în mai multe versete biblice.

În primul rând, se spune că stelele au fost create de Dumnezeu – lucru pe care îl cunoaștem cu toții, nu? Încă din școală, am auzit la ora de religie că Atotputernicul a făcut Cerul și Pământul. Iar în Biblie găsim această informație repetată în mai multe locuri. Iată Psalmii în care se spune că Dumnezeu este creatorul stelelor:

„Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale –, luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândești la el?” (Psalmul 8 :3)

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmul 19:1)

„El șopotește numărul stelelor și le dă nume la toate.” (Psalmul 147:4)

Cartea sacră a creștinismului ne învață, de asemenea, că Dumnezeu a aranjat stelele în grupuri recunoscute pe care noi le numim constelații. În Biblie chiar sunt menționate trei dintre acestea: Orion, Ursa Mare și Șarpele. În aceleași pasaje se face referire și la grupul stelar Pleiadele.

„El a făcut Ursa-Mare, Luceafărul de seară și Ralițele și stelele din ținuturile de miazăzi.” (Iov 9:9)

„Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge șarpele fugar.” (Iov 26:13)

„Poți să înnozi tu legăturile Găinușei sau să dezlegi frânghiile Orionului? Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului și tu cârmuiești Ursa-Mare cu puii ei?” (Iov 38:31-32)

„El a făcut Cloșca-cu-Pui și Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua, în noapte neagră; El cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului: Domnul este Numele Lui.” (Samos 5:8)

Iată explicația din notele de subsol ale Bibliei, referitoare la traducerea și interpretarea cuvântului „Mazzaroth”, originar din ebraică:
„Mazarot; termenul se poate referi atât la constelații (probabil cele 12 constelații ale zodiacului) cât și la stele sau planete; sensul este nesigur.”

Constelațiile au fost urmărite și studiate încă de acum mii de ani, dinainte de nașterea lui Hristos. Egiptenii și grecii știau despre zodiac și îl foloseau pentru a măsura începutul primăverii cu multe secole înainte de Hristos. De asemenea, s-a scris mult despre semnificația constelațiilor zodiacale și au fost lansate chiar și unele teorii conform cărora acestea cuprind o expunere străveche a planului lui Dumnezeu. De exemplu, constelația Leului este interpretată de unii ca o reprezentare cerească a Leului din tribul lui Iuda, menționat în Apocalipsa 5:5.

„Și unul din bătrâni mi-a zis: Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.” (Apocalipsa 5:5).

Ilustrație zodia Leu, cu un animal fioros așezat peste un fundal ce reprezintă Universul.

În opinia celor care au studiat legăturile dintre Biblie și zodiac, Fecioara ar putea fi o reprezentare a Fecioarei Maria, femeia care l-a născut pe Iisus. În ciuda acestor presupuneri, Biblia nu indică niciun „sens ascuns” pentru aceste constelații.

Din această carte sfântă se înțelege în mod clar faptul că stelele au rolul de a marca timpul și de a face delimitarea dintre anotimpuri. Ele pot fi folosite și ca indicatoare de direcție, în cazul celor care navighează pe mare. În trecut, oamenii chiar se ghidau după ele.

„Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii.” (Geneza 1:14)

Tot Biblia ne îndeamnă să ne raportăm la stele ca la o dovadă a măreției lui Dumnezeu. În Geneza 15:5 se arată că de fiecare dată când Avraam ridica privirea spre cerul nopții, își aducea aminte de bunătatea Creatorului.

„Apoi l-a dus afară și i-a spus: – Uită-te la cer și numără stelele, dacă poți! Atât de numeroși vor fi urmașii tăi!, a continuat El.” (Geneza 15:5)

La ce folosim noi astrologia? Oare are legătură cu învățăturile lui Dumnezeu?

Astrologia este interpretarea unei presupuse influențe pe care stelele și planetele o exercită asupra destinului uman. În DEX, este descrisă ca fiind „arta de a descifra și de a prezice destinele pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești”.

Conform acestei „arte”, semnul sub care te-ai născut îți influențează și parcursul pe Pământ. Există 12 zodii, pe care sigur le cunoști și tu. Chiar dacă nu crezi în zodiac, tot ai auzit de ele măcar o dată: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești.

Citește și: S-a decis, gata! Care este cea mai deșteaptă dintre toate zodiile

Dar în Biblie este subliniată ideea conform căreia niciun „magician” nu poate fi mai puternic decât Dumnezeu. Asta înseamnă că religia ar trebui să fie mai presus decât orice interpretare făcută de astrologi sau prezicători.

„În orice problemă pentru care era nevoie de înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, el îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți magicienii şi descântătorii din întreaga lui împărăție.” (Daniel 1:20)
„Daniel a răspuns împăratului: – Ceea ce împăratul cere este un mister pe care nici un înțelept, nici un descântător, nici un magician și nici un ghicitor nu-l poate dezvălui împăratului.” (Daniel 2:27)

Într-un alt capitol se vorbește despre astrologi ca fiind oamenii pe care focul Iadului îi va cuprinde. Din nou este subliniată ideea conform căreia nimeni altcineva în afară de Dumnezeu nu poate cunoaște viitorul și adevărul suprem.

„Ai obosit de atâtea sfaturi./Să se ridice şi să te salveze/cei ce studiază cerurile, cititorii în stele,/care la fiecare lună nouă prezic ce are să ți se întâmple./Iată, ei sunt ca pleava,/fiind mistuiți de foc./Nu se pot izbăvi singuri/din puterea focului./Acesta nu este jăratic la care să te încălzești,/nu este foc înaintea căruia să stai!” (Isaia 47:13-14)

Tot în cartea sacră, înclinația către astrologie le este interzisă credincioșilor. Iată cum sună rândurile cu pricina:

„Să nu existe nimeni care să-și treacă fiul sau fiica prin foc, care să se îndeletnicească cu ghicirea, prezicerea, tălmăcirea semnelor, vrăjitoria,/ care să arunce vrăji, care să cheme duhurile și să descânte sau care să caute pe cei morți,/pentru că oricine se îndeletnicește cu toate aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului. Căci din cauza acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul vostru, dinaintea voastră aceste neamuri./Voi să fiți pe deplin ai Domnului, Dumnezeul vostru./Neamurile acestea, pe care voi le veți cuceri, ascultă de cei ce se îndeletnicesc cu prezicerea și ghicirea; vouă însă Domnul, Dumnezeul vostru, nu vă dă voie să vă îndeletniciți cu așa ceva.” (Deuteronom 18:10-14)

„Iar atunci când veți privi spre cer și veți vedea soarele, luna și stelele, întreaga oștire a cerului, să nu vă lăsați îndemnați să vă închinați înaintea lor și să le slujiți, căci acestea sunt lucruri care au fost împărțite de Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor de sub cer.” (Deuteronom 4:19)

Într-un alt pasaj se vorbește despre căderea Israelului în păcat și despre oamenii care au devenit adepții ghicitului în stele.

„Ei au renunțat la toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, și și-au turnat ca idoli doi viței și un stâlp al Așerei. S-au închinat întregii oștiri a cerurilor și i-au slujit lui Baal./Au trecut prin foc pe fiii și pe fiicele lor, s-au îndeletnicit cu ghicirea și cu vrăjitoria și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.” (2 Regi 17:16)

Bărbat care citește Biblia într-o încăpere întunecată.

Care este concluzia acestui articol?

După toate exemplele expuse mai sus, ar trebui să înțelegi că Biblia nu susține ghicitul în stele, chiar dacă practica este menționată în mai multe versete. Din punct de vedere religios, astrele ar trebui să fie interpretate doar ca un semn care indică măreția lui Dumnezeu și ar trebui luate ca reper temporal și spațial.

Dar nu uita că alegerea îți aparține și că dreptul la credință și liberă exprimare nu îți poate fi anulat de nimeni și de nimic. Tu decizi dacă vrei să mergi pe calea lui Dumnezeu sau dacă îți dezvolți pasiunea pentru astrologie.

Află și: În ce zodie s-a născut Iisus Hristos

Surse foto: iStock, PixabayPixabay

Surse articol: GotquestionsBiblegatewayBibleinfo

Articolul urmator »
Singurele zodii care sunt în stare să iubească o Fecioară până la adânci bătrâneți
Singurele zodii care sunt în stare să iubească o Fecioară până la adânci bătrâneți
Ramona Jurubita | Marţi, 09.04.2024
Incepe quiz
Cât de bine știi să conduci?
Cât de bine știi să conduci?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)

Ne găsești pe