„La două zile după naștere am fost diagnosticată cu HIV. Mama mea mi-a transmis acest virus fără să știe și, din fericire, tatăl și fratele meu nu s-au îmbolnăvit. O statistică arăta că unul din trei copiii se poate naște cu HIV dacă mama nu ia tratamentul corespunzător și s-a întâmplat să fiu eu acel copil...
Această boală numită SIDA se transmite mai ușor de la mamă la făt, decât de la femeie la bărbat, astfel că tata nu a avut nicio problemă. În schimb, mama avea de mai mult timp simptome și a aflat despre ce era vorba după ce a constatat că era foarte slăbită și a avut mai multe boli diferite, dar și alte simptome caracteristice precum afte, dureri musculare, iritații pe piele și altele.
Infectarea cu HIV era mult mai periculoasă la începutul anilor 90 pentru că nu exista un tratament sigur și cu rezultate vizibile. Atunci se testau mai multe medicamente și foarte multe persoane nu au supraviețuit acestei boli. Mama mea a murit pe 16 aprilie 1996. A mai trăit doi ani după ce a fost diagnosticată cu SIDA.
Sursa foto: Instagram
De mică eram conștientă că am HIV, dar nu știam ce presupune, știam doar că mama mea a murit pentru că avusese ce aveam și eu. Trăiam zi de zi cu frică pentru că atunci această boală era ca o condamnare la moarte, am crezut că nu voi apuca această zi în care să am puterea de a scrie despre tot ce m-a apăsat în toți acești ani. Toți îmi spuneau că voi muri înainte să împlinesc vârsta de 13 ani și îmi petreceam aproape toate zilel în spital pentru că efectele secundare ale medicamentelor nu mă lăsau să trăiesc așa cum o fac toți copiii normali.
Până la 15 ani am lipsit foarte des de la școală, iar colegii mă discriminau, ajunsesem să mă urăsc pentru că aveam HIV și nu îmi plăcea deloc să mă simt diferită. Toți mă considerau o ciudată și râdeau de mine…
Astăzi este mult mai ușor să trăiești cu această povară pentru că s-a găsit un tratament eficient, fără reacții adverse și care ajută oamenii să trăiască fără să mai transmită virusul și copiilor.
Mă simt mult mai liniștită acum că am depășit data morții mele, cea preconizată de oamenii răutăcioși care nu au putut să mă susțină și să îmi dea curaj. Acum am încredere că voi trăi mult pentru că sunt mai bine și nu mai am niciun termen limită de supraviețuire, nimeni nu mi-a dat o altă sentință la moarte.
Evident că și în prezent există oameni care mă judecă pentru boala mea, dar am învățat să nu mai sufăr pentru lipsa de educație a altor persoane. O iau ca pe o oportunitate de a le explica ce înseamnă de fapt această boală și că ea nu este similară cu ciuma sau cu cine știe ce altă boală care le-ar putea face rău dacă rămân aproape de mine.
Am început să mă simt mai bine abia în ziua în care am început să îmi accept problema și să nu mă mai judec de una singură. Dacă nici eu nu mă înțeleg, atunci cine să o facă? Mi-am creat propriul meu adevăr și nu mai pun la suflet opiniile altora, chiar dacă ei încearcă în mod insistent să mă demoralizeze.
Sursa foto:Instagram
Consider că este important să educăm copiii într-un alt mod și să îi informăm despre ce presupune o astfel de boală. Ei pot afla tot ce doresc dacă dau o simplă căutare pe Google, dar unele informații nu sunt pe înțelesul lor și i-ar putea induce în eroare, mai ales că trăim în epoca dezinformării. La o vârstă fragedă, copiii au nevoie de specialiști care să le explice anumite situații din viața reală și cred că este singura soluție să nu mai existe discriminare și fenomenul de bullying în școli sau la locurile de joacă. Adulții cu o gândire sănătoasă sunt copiii care au crescut frumos și armonios, ajutați să înțeleagă că nimeni nu este vinovat pentru o boală pe care o are fără să vrea.
Încă mor foarte multe persoane pentru că nu își fac analizele la timp și nu își dau seama că pot fi salvați de aproape orice boală dacă află de ea din timp și o tratează corespunzător. Unii nu merg la medic din lipsă de resurse, alții din ignoranță sau din lipsă de educație sanitară care este absolut necesară pentru un trai decent.
Eu am învățat multe după ce am fost nevoită să trec prin această suferință și acum m-am eliberat de toată durerea pe care am simțit-o. Mă declar fericită, am casa mea și îmi doresc să dau naștere unui copil cât de curând, ca să fiu cu adevărat împlinită. Îmi iubesc viața și îi iubesc pe cei care mi-au rămas alături în ciuda problemei mele.
Cea mai recentă realizare a mea este cartea la care lucrez în prezent, pentru că vreau ca povestea mea să ajungă la cât mai mulți oameni. Îmi doresc să ajut și alte persoane care se tem de moarte sau care se luptă cu prejudecățile celor din jurul lor.”
Rândurile de mai sus reprezintă o poveste reală, scrisă de o tânără care s-a confruntat cu această problemă mult timp, iar acum dorește să fie motivație și sprijin pentru cei aflați în necaz. Numele ei este Lexi Gibson și este educatoare în Las Vegas, iar de curând a decis că trebuie să se specializeze în domeniul dezvoltării personale ca să poată învăța alți oameni să își accepte problemele și să se afle în echilibru emoțional.
Ea are acum 29 de ani și se implică în diverse acțiuni pentru conștientizarea adevăratelor probleme din lume, cum ar fi poluarea sau lipsa de educație sexuală în școli. Aceasta militează pentru salvare apei și implicit a planetei care se degradează cu fiecare zi care trece, din cauza oamenilor care risipesc resursele naturale fără să se gândească la consecințe.
Citește și: „Mai am doar câteva luni de trăit și am aflat că soțul meu mă înșală”
Sursă articol: Thoughtcatalog
Urmareste-ne pe Google News
