Toate acele clișee pe care probabil le-ai auzit și tu sunt adevărate. Nu știi niciodată ce ai până când nu pierzi acel lucru. Mulți dintre noi credem că ni se cuvin atât de multe lucruri...
Atunci când am fost diagnosticată cu o formă de cancer incurabilă, mi-am dat seama că timpul meu pe acest pământ este nelimitat. Din păcate, nu voi muri de bătrânețe, așa cum mă așteptam. Am înțeles, într-un final, că pierdeam prea mult timp. Pierdeam timp îngrijorându-mă în legătură cu ce ar putea crede alții despre mine, simțindu-mă mică, neajutorată. Pierdeam timp obsedându-mă, pur și simplu, în legătură cu cele mai nesemnificative probleme cotidiene. Așa că m-am oprit.
Sursa foto: Instagram
Atunci când am fost diagnosticată cu o boală incurabilă, mi-am conștientizat adevărata putere, o putere pe care o avem cu toții, cea de a alege. Mintea noastră determină realitatea în care trăim și noi putem selecta fiecare gând pe care îl avem în fiecare moment al fiecărei zile. Așa că, deși m-am trezit suferind de o boală teribilă, am ales să nu-mi fie frică. Am ales să nu mă înfurii și să nu devin anxioasă.
Sunt aici astăzi și, sincer, nu m-am simțit niciodată mai recunoscătoare de acest lucru. Aleg să-mi trăiesc viața cu bucurie, speranță, bunătate și, bineînțeles, iubire. Cred că tărie că, într-o bună zi, credința mea mă va vindeca. Și scopul meu în viață este să-i inspir pe alții să facă același lucru, să-și găsească puterea interioară și să o folosească pentru a-și transforma viața.
Cine sunt? Ei bine, sunt o persoană care a luptat mare parte din viața sa pentru a simți că aparține. Undeva, cuiva. Dar felul în care am trăit în trecut m-a făcut să mă simt inferioară de prea multe ori. Obișnuiam să cred că toți cei care mă înconjoară și-au câștigat dreptul de a fi pe pământ, iar asta m-a făcut pe mine să simt nevoia de a-mi dovedi constant valoarea. Toată viața mea am încercat să-i mulțumesc pe alții și mi-am ignorat continuu propriile nevoie și dorințe.
Sursa foto: Instagram
Inițial, am fost diagnosticată cu un alt tip de cancer, limfomul Hodgkin. Asta se întâmpla în 2012. Mă simțeam rău deja de peste 2 ani. Totul a început cu o simplă mâncărime, iar apoi, simptomele au devenit din ce în ce mai serioase: oboseală, tuse persistentă, transpirație și febră.
Mi-am tot ignorat manifestările, obligându-mi organismul să le depășească, să meargă mai departe, crezând că eram doar obosită din cauza muncii. Într-un final, am ajuns în punctul în care nu mi-am mai putut ascunde starea de sănătate și m-am dus la spital. Am făcut o radiografie, iar primul lucru care mi s-a spus a fost: “Nu știu cum te poți plimba de colo-colo fără să leșini”. Unul dintre plămânii mei era grav afectat de boală.
Aproximativ trei luni mai târziu, am fost diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul 4. A urmat un an extrem de greu și foarte lung. Am terminat șase serii de chimioterapie și eram în remisie. Mi-am dat demisia de la banca globală la care lucram și m-am alăturat unei companii de dispozitive medicale. Voiam o carieră care să însemne ceva.
Sursa foto: Instagram
Pe atunci, simțeam că primesc o a doua șansă la viață. Dar am crezut că este vorba doar despre a aduna cât mai multe experiențe, așa că am început să spun da la absolut orice. Am călătorit mult, m-am distrat, iar apoi am rămas însărcinată (în mod natural) cu fiica mea Kayla.
Chiar și așa, nu a trecut prea mult timp până m-am întors la vechile mele obiceiuri. Iar am început să lucrez peste măsură, mă chinuiam să îmi păstrez viața socială activă și, nu în ultimul rând, încercam din răsputeri să fiu mamă... una bună. Am uitat să mă mai și odihnesc și nu mai aveam deloc grijă de mine.
Eram stresată constant, căsnicia mea devenise tot mai tensionată, iar eu aveam numeroase crize. Ulterior, am început să fac accese de furie în fața fiicei mele, iar atunci mi-am dat seama că a venit momentul să aduc o schimbare în viața mea.
Mi-am dat seama de cât de nefericită eram, așa că am luat decizia de a-mi schimba viața. M-am despărțit de soțul meu și am devenit o mamă singură, co-parentală. Trăind din nou pe cont propriu, am început să simt libertate, am început să simt că mă întorc la mine, cea reală.
Sursa foto: Instagram
Experiența mea cu limfomul Hodgkin a fost mult mai traumatizantă decât am descris-o aici. Ea mi-a arătat că mintea și corpul meu sunt cu adevărat interconectate. Plus de asta, dintotdeauna am fost pasionată de psihologie. După ce am devenit mamă, am fost chiar mai motivată să învăț despre psihologia bebelușului. De-a lungul anilor, am început să dobândesc tot mai multe cunoștințe din cărțile pe care le-am citit, din discuțiile pe care le-am avut, din podcast-uri.
Am început să meditez, să consum alimente sănătoase, să mă hidratez și am revenit la yoga. Am început chiar să susțin discursuri în compania în care lucram și am început să promovez produsele care mi-am salvat viața în timp ce mă luptam cu boala. Viața mea se schimbase complet, călătoria mea părea mult mai satisfăcătoare și simțeam, în sfârșit, că am ajuns într-un loc mai bun după atâția ani.
Așadar, am rămas foarte surprinsă atunci când am descoperit că aveam un nodul la sân. După ultima experiență, nu aș fi crezut că s-ar putea întâmpla ceva și mai rău. Cum era să reacționez? Ce însemna asta pentru fiica mea? Avea doar cinci ani. Cum să o las singură pe acest pământ? Gândul că nu-i voi putea fi alături era de nesuportat...
Sursa foto: Instagram
Da, ar fi rămas cu tatăl ei, dar avea atât de mare nevoie de mama sa. Știam asta pentru că eu am fost dusă la internat la 9 ani și m-am simțit abandonată. Eram nevoită să mă descurc singură, când tot ce voiam era să fiu lângă părinții mei. Mi-am promis că nu-i voi face niciodată așa ceva copilului meu. Cea mai mare teamă a unei mame este să nu-i poată fi aproape pruncului său atunci când are nevoie de ea.
Durerea mea a devenit tot mai mare, eram foarte speriată, deși nu fusesem diagnosticată în mod oficial. Am început să căut tot mai mult informații pe internet și am aflat că această boală, cancerul la sân, este incurabilă. Făcusem un calcul și îmi dădusem seama că fiica mea va rămâne singură la 8 ani sau chiar la 10, dacă eram puțin mai norocoase. Nu puteam accepta asta. Pur și simplu nu puteam face asta.
După multe analize și biopsii, cea mai mare frică a mea s-a adeverit. Aveam o tumoră de 7 cm la sân, care se răspândise la ganglionii limfatici din jur și la ficat. Deci, într-un final, am fost diagnosticată cu o boală incurabilă...
Atunci am început să caut cu disperare persoane care trecuseră prin aceeași situație, modele de urmat, oameni care reușiseră să depășească această boală. Am început să citesc numeroase cărți despre cum să preiei controlul vieții tale și să te vindeci de afecțiuni cronice. Toate acestea mi-au dat speranță și m-au ajutat să-mi recapăt puterea. Începusem deja să fac terapie, mai exact, o combinație de mai multe practici, de la hipnoterapie la vindecarea corpului prin dans.
View this post on Instagram
Am învățat cum să-mi depășesc anxietatea, frica, spaima, toate acele sentimente care îi trimiteau corpului meu semnalele psihologice de boală. Mi-am dat seama că mi-aș putea recupera sănătatea cu puterea minții mele, concentrându-mă asupra speranței, bucuriei și recunoștinței. Am realizat și că îmi lipsea un lucru foarte important - compasiunea pentru mine însumi. Am înțeles că nu aveam grijă de mine, că mă pedepseam pentru că nu eram sănătoasă.
Am început să fiu mai bună cu mine, mai amabilă. Am început să împart bunătate în jurul meu. De ce? Ei bine, toate studiile pe care le-am descoperit demonstrau că actele obișnuit de compasiune sau practicile de meditație bazate pe compasiune pot reduce interacțiunile neuroendocrine negative din creierul nostru - interacțiunile dintre sistemul nostru nervos și sistemul endocrin. În felul acesta, sistemul imunitar devine tot mai puternic și ne poate ajuta să luptăm împotriva infecțiilor sau a bolilor.
Sursa foto: Instagram
Nu mă mai simt vinovată atunci când mă odihnesc, mai ales dacă am nevoie de asta. Am învățat să fiu bună cu mine și să-mi ofer înțelegere. Încă lucrez la planul meu de tratament împotriva cancerului, dar am ca obiectiv să mă vindec.
Sper din suflet ca experiența mea să declanșeze mici schimbări, dar semnificative și în viața altora. Îmi doresc să aduc o schimbare pozitivă prin intermediul canalelor mele de social media și să le readuc aminte femeilor să își verifice sânii în mod regulat și să bage în seamă semnalele pe care le transmit organismele lor.
View this post on Instagram
Sper că povestea mea îi va încuraja pe alții să aibă grijă de ei și să evite să se îmbolnăvească. Și nu în ultimul rând, sper ca fiecare dintre voi să-și găsească menirea, bucuria de a trăi și recunoștința imensă pentru că suntem cu toții aici pentru a experimenta viața împreună.
Citește și: O femeie nu s-a dus la nunta surorii după ce nu i-a invitat și soțul țintuit în scaunul cu rotile
Surse articol: Facebook, Instagram, Lovewhatmatters
Sursa foto principală: Instagram
Urmareste-ne pe Google News
