Am jurat să rămân singur după moartea iubitei mele soții, într-o zi am aflat că fetele nu sunt ale mele

Redactor Divahair.ro

Un bărbat a aflat că soția sa l-a înșelat înainte de a deveni mămică, dar și că fetele lor nu erau și ale lui. Între timp, femeia a murit răpusă de o boală grea și a lăsat în urma sa un jurnal, care avea să scoată, mai târziu, adevărul la iveală. Aceasta este povestea tăticului:

L-am invidiat deseori pe bunicul meu. Și nici nu e de mirare, până la urmă, căci a fost un minunat! Dintre toate lucrurile pe care le iubeam la el, mă întrebam cel mai des cum a reușit să crească o familie atât de frumoasă.

Toată viața lui, până când și-a dat ultima suflare, i-a fost loial răposatei mele bunici. Nici măcar o dată nu s-a uitat la o altă femeie. L-a iubit nespus de mult pe tatăl meu, singurul lui fiu, și a fost extrem de fericit când m-am născut. Mi-e dor de tine, bunicule...

Aveam 17 ani când bunicul meu, Raymond, a murit. Încă îmi aduc aminte acea zi chinuitoare, când sufletul mi-a fost sfâșiat. Eram lângă sicriul lui, trist, cu inima frântă. Însă dintr-o dată, un gând ciudat mi-a trecut prin minte.

"De ce nu pot să mă ridic la înălțimea părerilor bunicului meu și să cresc o familie ideală, așa cum a făcut el?", m-am întrebat deseori în tinerețe.

Patru ani mai târziu, m-am îndrăgostit și m-am căsătorit cu iubirea vieții mele, Emma. Dar oare am iubit-o cu adevărat sau am fost orbit de dragostea ce i-o purtam?

Încă mă bântuie amintirea zilei în care i-am găsit jurnalul. Am răsfoit, confuz și extrem de surprins, un capitol secret din viața ei, unul care avea să distrugă familia ideală pe care m-am străduit să o construiesc. Da, de atunci am început să-i urăsc pe copiii pe care i-am crescut timp de 12 ani.

 Imagine cu un jurnal vechi lângă un ceas de geantă

"Cum s-a întâmplat asta? Și Greg, ce s-a întâmplat?", poate vă întrebați.

Ei bine, Emma și cu mine am fost căsătoriți timp de patru ani. Ea s-a îmbolnăvit și a murit la scurt timp după ce le-a adus pe lume pe gemenele noastre. Diagnosticul? Pneumonie, au spus medicii. Am simțit cum mi se destramă lumea atunci când am primit vestea. Am rămas cu inima frântă în timp ce îi priveam sicriul și îi țineam în brațe pe bebelușii noștri, înfășurați în pături mici și moi. Se zvârcoleau în brațele mele, fără să aibă idee că nu aveau să-și mai vadă mama niciodată.

Mi-am pus copilașii în cărucior pentru că era rândul meu să arunc cu noroi pe sicriul Emmei. Plângeam. Îmi simțeam sufletul pustiit. Iubirea vieții mele, mama copiilor mei nu mai era.

Am aruncat un pumn de pământ pe sicriul ei și am făcut o promisiune.

"Nu voi lăsa niciodată o altă femeie să-ți ia locul, dragă. Voi trăi doar pentru copiii noștri și nu voi căuta niciodată o altă plăcere sau confort de la o altă femeie", mi-am zis.

Așa am crezut eu că funcționează relațiile și dragostea. Dacă iubești cu adevărat pe cineva, nu poți să treci atât de repede peste moartea sa, nici măcar nu-ți poți dori asta. Iar eu sunt un om de cuvânt. Dar oare am greșit că i-am oferit soției mele toată încrederea mea cât încă era în viață?

În următorii 12 ani, mi-am dedicat timpul, energia și dragostea pentru a-mi crește fiicele, Chloe și Riley. Erau niște fetițe frumoase, deosebite. Mi-au amintit mereu de mama lor și m-au inspirat să fiu un tată exemplar.

Imagine cu un bărbat care își ține fiicele în brațe

"Tati asta... tati aia...!" Adoram să le aud vocile. Micuțele mele umpleau golul pe care răposata mea soție l-a lăsat în inima mea. Tot ele m-au vindecat sufletul și m-au ajutat să îmi revin încetul cu încetul. Trăiam prin ele.

Eram gata să mișc cerul și pământul pentru a vedea acel zâmbet prețios pe fețele lor. Eram pregătit să fac orice pentru copiii mei.
"Cum aș putea trăi vreodată fără ele?", mă gândeam adesea și uneori chiar plângeam.

Însă lucrurile s-au schimbat atunci când am descoperit vechiul jurnal al soției mele în pod. Da, l-am răsfoit și am aflat un lucru teribil.
De ce Emma? De ce mi-ai făcut asta? Ce mi-a lipsit de te-a determinat să cauți dragoste în altă parte? Încă mă dezgustă gândul că ai făcut ce ai făcut. Cum ai putut?

Nu mi-am putut stăpâni lacrimile după ce am citit partea în care a menționat: "Mi-a plăcut de el. Era mult mai bun decât Greg în atâtea feluri. Era chipeș și nu i-am putut rezista, iar acea aventură de o noapte în croazieră încă se agață de inima mea ca trandafirii roșii proaspeți....".

Serios, Emma? A fost "el" mult mai bun decât mine în atât de multe feluri încât ai îndrăznit să mă înșeli pe mine, soțul tău, care te iubea ca un nebun și care nu s-a gândit niciodată la o altă femeie în afară de tine? Cum ai putut să-mi faci asta? Nu aș fi crezut niciodată că mi-ai frânge inima în felul asta...

După ce am citit vechiul jurnal al soției mele, am început să îmi pun întrebări în legătură cu copiii noștri. Sincer, din acea secundă am început să îmi urăsc viața. Erau ai mei cu adevărat? Sau proveneau din aventura ei? La doar o luna după ce s-a întors din acea croazieră mi-a spus că este însărcinată.

Cât de fericit am fost să aud că voi fi tată. Mi i-am imaginat pe bunicul meu, pe tatăl meu și apoi pe mine, toți într-un frumos portret de "familie ideală". Asta mi-am dorit dintotdeauna. Doamne, cât de mult m-am putut înșela în legătură cu soția mea...

Și pentru că nu am putut rezista, la scurt timp după ce am aflat vestea, am făcut un test de paternitate cu fiicele mele. Și ghici ce am aflat! Chloe și Riley nu erau copiii mei. Cum să fie ai mei? Ele erau fiicele răposatei mele soții și ai amantului ei.

Imagine cu un bărbat supărat

Ce crezi că am făcut apoi? Trebuia să uit de infidelitatea mamei lor și să le accept? Îmi pare rău, dar, din păcate, nu am fost atât de iertător și bun cu ele. Nu erau ale mele, și ăsta e adevărul crud. Zi de zi, am început să-mi descarc frustrările pe ele. Nu am avut de ales decât să distrug frumosul cuib pe care îl construisem.

"Tati, uite! Am luat premiul întâi la concursul de canto", a spus Chole.

"Vrem o recompensă, tati", a adăugat Riley.

De obicei, le duceam la restaurantul lor preferat ori de câte ori găseam cele mai stupide motive de sărbătoare. Le iubeam și nu le refuzam niciodată. Dar în ziua aia ce crezi că am făcut? Mi-am pierdut cumpătul și am urlat la ele, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată.

Fetele erau speriate, pentru că nu mă mai văzuseră niciodată atât de nervos. Dar ce era să fac? Nu mă puteam preface că le iubesc, în timp ce eu începusem să le urăsc. Mi se făcea pielea de găină ori de câte ori îmi spuneau "tati".

"Eu nu sunt TĂTICUL vostru! Ieșiți din viața mea! Lăsați-mă în pace!", am vrut să țip. Fetițele... fetițele pe care le iubeam la nebunie îmi aminteau de infidelitatea mamei lor. Nu mai puteam să le iubesc și nici să le văd cu aceiași ochi. Pur și simplu îmi era imposibil.

Zi de zi, mă îndepărtam tot mai tare de ele. Am început să mă întorc târziu acasă, nu le mai duceam niciodată la școală și uram să împart aceeași masă cu ele. Atunci când nu am mai putut suporta situația, am decis să le las acasă la bunica lor.

"Când vei veni să le iei înapoi?", m-a întrebat mama Emmei când i-am lăsat fetele.

"Să mă întorc după ele? Chiar așa? Asta nu se va întâmpla. Ai grijă de ele și lasă-mă în pace. Poftim, citește povestea de dragoste a iubitei tale fiice când vei avea timp", i-am spus și i-am oferit, furios, jurnalul Emmei.

Știam că va avea parte de șocul ei atunci când îl va citi. Am suspinat ușurat după ce am scăpat de copiii care nu erau ai mei. Dar, dintr-un motiv oarecare, nu eram liniștit. Mă simțeam slab, tulburat și prea bătrân pentru vârsta mea. Aveam doar 37 de ani atunci, dar mă simțeam de parcă tot stresul lumii se odihnea pe umerii mei, batjocorindu-mă, de parcă soarta se pregătea să-mi ofere o nouă lovitură.

În acea etapă dureroasă, știam că singura persoană care mă putea ajuta să-mi depășesc durerea este tatăl meu, David. Tocmai de aceea, m-am dus să îl întâlnesc la azilul de bătrâni a doua zi. Dar nu eram pregătit pentru ceea ce urma să se întâmple...

A fost un drum lung și obositor. Tatăl meu locuia într-un azil de bătrâni la periferia orașului. El și-a dorit să locuiască acolo pentru că voia să trăiască într-un mediu calm care să-i amintească de bunicul meu. Eu l-am susținut.

"Greg, băiatul meu! Ce mai faci?", m-a îmbrățișat, râzând, după ce am ajuns la azil.

Imagine cu un bărbat în vârstă

Dar eu am început imediat să plâng.

"Tată, am eșuat în viață. Am fost înșelat, iar copiii pe care i-am crescut nu sunt ai mei", am plâns în poala lui.

Tata era nedumerit. A încercat să mă consoleze și apoi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Eu i-am spus totul, printre lacrimi. I-am povestit cum am găsit jurnalul Emmei, despre aventura soției mele și, bineînțeles, despre copiii care nu îmi aparțineau.

"M-a dezamăgit, tată. Am visat să cresc o familie frumoasă ca bunicul... ca tine... Am muncit din greu pentru această bucurie. Am construit-o atât de atent și frumos, ca pe un cuib. Dar ea l-a distrus", i-am zis eu plângând.

Tatăl meu m-a ascultat și m-a bătut pe umăr. Apoi mi-a pus o singură întrebare care avea să-mi dea viața peste cap în câteva secunde.

"Fiule, nu ai visat să întemeiezi o familie ca bunicul tău? Simți că aceasta este familia ideală pe care ți-ar plăcea să o ai?", m-a întrebat el, deloc mâhnit în legătură cu situația mea

"Da, tată", i-am spus.

"O ai deja, fiule! Eu sunt fiul adoptiv al bunicului tău. El nu a făcut niciodată diferențe între "biologic" și "adoptat", ci m-a iubit ca pe copilul lui!", a spus tatăl meu, zguduindu-mă să îmi revin.

"Ce? Bunicul te-a adoptat? Dar de ce nu mi-ai spus?", l-am întrebat uimit.

"Pentru că nu am considerat că este necesar! Vezi tu, fiule, părinții nu sunt cei care ne nasc, ci cei care ne cresc și ne arată calea dreptății și a iubirii. Poate că nu sunt din sângele tatălui meu, dar asta nu afectează relația noastră și dragostea pe care ne-o purtăm unul celuilalt.", mi-a răspuns.

Da, în secunda aia m-am cutremurat și mi-am adus aminte de chipurile inocente și angelice ale fiicelor mele. Mi-am dat seama ce greșeală făcusem. Trebuia să o repar, nu putea lăsa lucrurile așa. Cum am putut fi atât de crud cu ele? Micuțele nu mi-au greșit cu nimic. De ce să plătească ele pentru păcatul mamei lor?

L-am îmbrățișat pe tata pentru că mi-a deschis ochii și m-am grăbit spre casa soacrei mele. Am plâns tot drumul și chiar m-am pălmuit de câteva ori pentru ce le-am făcut fetelor mele. Doamne, le-am abandonat!

"Oare mă vor ierta și vor merge acasă cu mine?", m-am întrebat, cu lacrimi în ochi, în timp ce mergeam spre casă.

De îndată ce m-au văzut, fetele au alergat spre mine și m-au îmbrățișat.

"Tati, te-ai întors! Hai să mergem acasă. Ne-a fost dor de tine", au strigat ele, iar eu am început să plâng. Erau lacrimi de bucurie.

Mi-am luat fiicele acasă și le-am dus apoi în locul lor special de vacanță pentru a compensa faptul că am încercat să le fur fericirea.

Acolo, mi-am dat seama că a sosit momentul să încalc promisiunea pe care i-o făcusem Emmei.

Fiicele mele îmi spuneau mereu că iubesc marea și că își doresc să se joace cu valurile. Și ne-am dus acolo. Eram pe plajă și îmi priveam fiicele, râzând în hohote, în timp ce erau urmărite de valuri.

Imagine cu un peisaj cu apusul pe plajă

"Am reușit, bunicule!", am strigat, privind apusul de soare.

Apoi, o ușoară briză mi-a atins obrazul, iar o scoică a ajuns la țărm, la picioarele mele. Am luat asta ca pe un semn de încurajare din partea bunicului meu.

Apoi, am fost distras de ghidul meu turistic, Linda, care era cu fetele mele. Îmi plăcea felul în care se ocupa de copiii mei și îi făcea fericiți. Da, ați ghicit bine! M-am îndrăgostit de Linda pentru că fiicele mele o plăceau și nu am putut să le refuz când m-au întrebat dacă sunt pregătit să ies cu ea.

Până la urmă, unele promisiuni sunt făcute pentru a fi încălcate...

Citește și: Prietenul meu tocmai a aflat că nou-născutul fostei sale este al lui

Surse foto: Pexels, Pexels, Pixabay, Pexels, Pexels, iStock

Surse articol: Amomama

Articolul urmator Da, am ales să rămân acasă cu soțul meu și să lipsesc de la nunta fiicei mele

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (152)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.