Au primit același diagnostic grav, dar au ales să-și unească destinele și să fie împreună până în ultima clipă

Unele povești de iubire sunt de-a dreptul emoționante și pot impresiona pe oricine, stârnind lacrimi. Fiecare dintre noi ajunge să trăiască viața care i-a fost scrisă, doar că a unora poate deveni scenariu de film sau subiect de carte. Intensitatea clipelor transformă un parcurs ce părea banal într-o istorie demnă de ținut minte.
În rândurile de mai jos vei afla mai multe despre experiența Sarei Smouther și a lui Matt Weeks, doi oameni din Cloverdale, Indiana. Parcursul lor amoros ar putea să te lase și pe tine cu ochii în lacrimi, chiar dacă nu te consideri o persoană sensibilă și chiar dacă nu ai plâns la niciun film de dragoste vizionat.
Amândoi au fost diagnosticați cu o boală incurabilă și extrem de gravă, de natură neuronală și moștenită genetic. Din cauza bolii Huntington, creierele lor au început să se deterioreze progresiv, pentru că anumite celule nervoase au fost afectate în timp.
Au dus o viață normală până la vârsta de 30 de ani, în momentul primirii diagnosticului, apoi totul în jur a devenit întunecat și au început să își piardă speranța. Știau că vor muri, se simțeau singuri pe lume; deși aveau familiile alături, nu credeau că vor mai fi vreodată fericiți. Până într-o zi când destinul i-a făcut să se întâlnească și practic, au fost uniți de aceeași suferință.
Sara a avut o carieră strălucită și a fost chiar căsătorită, dar viața i-a dat planurile peste cap. A lucrat ca director de editură pentru compania Zaner-Bloser și avea două diplome de master în educație și alfabetizare. Mariajul ei s-a încheiat pentru că nu și-a dorit să devină mamă.
„Cred că, în secret, nu a vrut să aibă un copil, știind că va muri și nu va fi acolo pentru acel copil.”, a mărturisit Terri Catino, femeia care i-a dat viață Sarei Smouther.
Și Matt Weeks a avut un trai normal înainte ca viața să i se schimbe radical. A fost inginer de sunet și a realizat proiecte pentru vedete printre care se numără și cântăreții americani de country Collin Raye și Wynonna Judd.
„Întotdeauna a fost amuzant și isteț. Dar, de asemenea, aș spune că era și un gânditor, în sensul că te putea surprinde uneori cu gândurile sale despre viață, politică, probleme filozofice.”, a povestit fratele său, Mark Weeks.
Momentul care a schimbat totul a fost cel al marii întâlniri
Lipsită de motivație și speranță, femeia a ajuns în centrul Summerfield Health Care în anul 2021. Acolo, privirea i s-a intersectat cu a unui om special, pe care l-a remarcat imediat. Era chiar Matt, care se afla deja de un an în același centru de asistență medicală. Când s-au cunoscut, în aprilie 2021, ea avea 38 de ani și el 50.
„Mi s-a părut drăguț. Următorul lucru pe care îl știu este că am vorbit mult despre carierele noastre și despre familie. M-am prezentat, am crezut că era de treabă și m-a făcut fericită.”, și-a amintit Sara Smouther.
S-au îndrăgostit iremediabil și în ciuda regulilor stricte ale centrului medical, au reușit să își trăiască povestea de iubire, făcând pași mici unul spre celălalt. La început se sărutau și se țineau de mână, apoi au început să iasă la întâlniri. Treptat, au devenit inseparabili și când și-au dat seama de acest lucru, au decis că ar trebui să își unească destinele.

Nu mai aveau nimic de pierdut, știau că viața lor se apropie de final și au hotărât că ar fi mai bine dacă și-ar petrece ultimele zile împreună. Bărbatul și-a făcut curaj și a cerut-o de soție în cadrul unui bal, pe 29 octombrie, iar nunta au făcut-o la câteva luni distanță, pe 21 mai 2022. Înainte să o cunoască pe Sara, Matt nu se gândise niciodată la căsătorie.
Femeia a vrut să îl surprindă pe bărbatul vieții ei cu un cadou inedit, iar în interiorul verighetei a gravat cuvintele: „Tu ești lumea mea”. Această declarație nu a fost aleasă la întâmplare, așa cum a subliniat și ea, ci este plină de însemnătate pentru că descrie perfect legătura dintre ei.
„Este o alinare să știu că am și eu pe cineva.”, a spus fericită despre soțul ei.
Dansul mirilor a avut loc pe melodia „Thinking Out Loud” a lui Ed Sheeran și toți invitații au plâns de emoție.
„El spune că o iubește. Nu se mai simte singur și știe că va fi cu ea pentru totdeauna în ceruri.”, a declarat Tasheena Duncan, administratorul centrului.
Fratele mirelui a oficiat căsătoria și a spus că a fost un „moment cu adevărat minunat” și o „zi cu adevărat miraculoasă”. S-a bucurat pentru fratele său și a plăcut-o pe femeia care i-a devenit soție.
„Matt devenise destul de retras. Pierduse contactul cu majoritatea prietenilor săi. Cred că își pierduse speranța. Să o ia de soție pe Sara este cel mai bun lucru pentru el. Ea este minunată, sociabilă și plină de viață. Este pur și simplu fermecătoare.”, sunt cuvintele lui Mark Weeks.
La fel de încântată a fost și Lindsay Williams, sora miresei, care s-a arătat mulțumită că Sara a găsit pe cineva care poate să înțeleagă prin ce trece.
„Au o legătură atât de specială. Este o amintire minunată că, deși această boală poate avea efecte devastatoare, oamenii încă pot experimenta dragostea și prietenia. Au primit un motiv să continue să trăiască.”, este declarația doctorului Christopher James, neurologul Sarei.
Orice final este un nou început
Din păcate, 4 august 2022 a fost ziua în care Matt a plecat în lumea îngerilor. Soția lui l-a ținut de mână până când și-a dat ultima suflare și astfel a plecat liniștit de pe acest pământ. Fratele lui a făcut anunțul pe contul său de Facebook:
„Îmi pare rău să vă anunț că fratele meu, Matthew, a murit în această dimineață. După cum mulți dintre voi ați văzut în mass-media, Matt s-a căsătorit cu Sara Smouther în luna mai și a găsit o mare bucurie în ultimele sale zile. Matt a lucrat ani de zile ca inginer de sunet, călătorind cu trupe precum Sixpence None the Richer și lucrând cu artiști precum Wynonna Judd, Colin Raye, Martina McBride și mulți alții. A dus o viață extraordinară și lasă ca moștenire un mesaj puternic din care înțelegem că nu este niciodată prea târziu pentru a face viața semnificativă și plină de bucurie.
Donații în memoria lui pot fi făcute către Huntington's Disease Society of America - Indiana Chapter. Familia dorește să mulțumească Summerfield Health Center fiindcă a făcut atât de multe pentru ca ultimii ani de viață ai lui Matt să fie speciali și confortabili, l-au tratat ca pe un membru al familiei. Vă rog să vă rugați pentru soția lui, Sara, în timp ce merge mai departe în călătoria ei.”
„Dumnezeu l-a chemat acasă.”, a spus mama lui.
Deși a rămas din nou singură, Sara este recunoscătoare pentru tot ce a trăit și pentru amintirile prețioase care i-au rămas. Povestea lor nu s-a terminat, căci va continua dincolo de această lume, așa cum și-au promis.
Citește și: O femeie și-a părăsit logodnicul pentru că a fost diagnosticat cu cancer. Cum se răzbună acesta

