O femeie ajunsă la maturitate a avut curajul să vorbească deschis despre trauma copilăriei, pe care o poartă cu ea și în prezent. Aceasta și-a așezat gândurile pe hârtie, reușind să scrie o poveste plină de suspans, care ilustrează perfect cei mai grei ani din viața sa. Iată mărturisirea despre fenomenul paranormal care i-a marcat întreaga familie!
Totul a început pe vremea când aveam 17 ani. M-am mutat cu toată familia în casa bunicii, unde am avut pentru prima oară camera mea. Eram foarte încântată, pentru că, în sfârșit, nu mai împărțeam patul și aerul cu sora mea de care fusesem nedezlipită până atunci.
Camera mea era situată la etaj. Pe unul dintre pereți, chiar în fața patului meu, era o ușă mică, prin care puteai să ajungi în pod. Nu am avut niciodată curajul să trec prin ea și după trei zile de locuit acolo, am ajuns să o acopăr cu dulapul, pentru că nu-mi plăcea deloc să o văd. Mi se părea înfiorătoare.
La scurtă vreme după ce ne-am mutat, am început să am coșmaruri îngrozitoare. Cel puțin o dată pe săptămână, când mă puneam la somn, vedeam o femeie palidă, cu părul lung și brunet, care purta o cămașă de noapte albă. În fiecare vis, intra și ieșea din pereții camerei mele sau întindea mâna spre mine, în încercarea de a mă trage în pod. În primă fază, mă încurajam singură, spunându-mi că totul era doar un vis urât și că imaginația îmi juca feste, tocmai din cauza ușii de la pod, de care mă temeam. Dar lucrurile nu au stat deloc așa.
De multe ori eram trezită de zgomote puternice, pe care continuam să le aud și dacă nu mai adormeam la loc. M-am gândit atunci la tot felul de lucruri și am ajuns la o singură concluzie: casa era bântuită.
Nu am putut să spun nimănui ce simt, pentru că toți cei din familie mă credeau nebună și nici măcar nu mă lăsau să îmi duc povestea până la capăt.
Îmi era teamă să mai dorm pe timpul nopții, așa că mi-am schimbat total stilul de viață, astfel încât să mă pot odihni, cât de cât. Această decizie mi-a afectat serios viața socială, pentru că nu mai aveam prieteni, nu socializam aproape niciodată și eram tot timpul epuizată. Ce făceam, de fapt? Când veneam de la școală, mă puneam imediat la somn, ca să apuc să dorm puțin, înainte să se întunece afară. Apoi, stăteam trează toată noaptea, timp în care făceam teme, ascultam muzică, mă pregăteam pentru admiterea la facultate și mă străduiam să îmi distrag atenția de la zgomotele din jur.
La școală, profesorii mă tot întrebau ce se întâmplă cu mine, dar nu le puteam spune adevărul, pentru că nu m-ar fi crezut nici ei. Preferam să îi mint că sunt stresată din cauza examenelor… Cam așa mi-am petrecut a doua jumătate a liceului, timp în care m-am luptat cu stări depresive și aceleași coșmaruri care nu îmi dădeau pace dacă dormeam pe întuneric.
Într-o seară, prietenul meu de atunci a venit să doarmă la mine, pentru că urma să susținem un test important la școală și avea nevoie de odihnă. Acasă nu putea închide un ochi din cauza petrecerilor organizate de mama lui.
Când m-am pus cu el în pat, a trebuit să stingem luminile și am încercat să dorm și eu după programul său. Dar ce să vezi?! Scârțâitul scărilor și alte zgomote ciudate ne-au făcut instant să tresărim.
Prietenul meu s-a temut că părinții mei au venit să mă verifice și că mă vor prinde că l-am luat să doarmă cu mine, doar că realitatea era mult mai dură.
„Ce naiba a fost aia?”, a șoptit el, ghemuindu-se sub pătură.
„Nu-ți face griji, nu e familia mea sau cineva care vine să țipe la noi. Nimeni nu știe că ești aici.
„Atunci cine este?”
„Nu m-ai crede dacă ți-aș spune.”
S-a uitat la mine, nerăbdător și confuz.
„Băiete… camera mea este bântuită. Ceva sau cineva urcă și coboară scările sau face zgomote în spațiul care leagă casa de pod. Se întâmplă în fiecare noapte, dar nu îți face griji. Nu te va răni.”
N-a spus niciun cuvânt, doar s-a uitat la mine de parcă aș fi fost nebună. Apoi, s-a încumetat să deschidă ușa și să vadă ce se întâmpla pe scări. Pașii se auzeau în continuare, dar nici urmă de vreo persoană reală. S-a speriat atât de tare, încât a trebuit să stăm toată noaptea cu televizorul aprins, ca să ne asigurăm că avem lumină și alte sunete care să ne împiedice să auzim pașii înfiorători. De atunci, nu a mai venit pe la mine.
Tatăl meu a murit, dar îi simt prezența la fiecare pas. Simt că nu sunt singură
Coșmarul adolescenței a devenit realitate
Când aveam 19 ani și am început facultatea, m-am mutat cu cineva în chirie. Cât am stat departe de casa bunicii, nu am visat deloc urât. Am reușit să mă odihnesc, să-mi stabilesc un program ca al celorlalți colegi și să am o viață socială activă, la fel ca toți ceilalți.
La 24 de ani, m-am întors în casa bunicii, pentru a-mi vizita familia rămasă acolo. Între timp, dormitorul meu a devenit camera unuia dintre nepoți. Sora mea are doi copii, așa că s-au cam schimbat lucrurile pe acolo. M-am instalat pe canapeaua bunicii, care între timp a trecut în neființă, și nu m-am gândit nicio secundă la fantoma care mă bântuia în vis, cu ani în urmă. În ciuda energiei pozitive pe care o aveam când m-am pus la somn, în acea noapte am visat-o din nou. Era aceeași femeie brunetă, palidă, în cămașă albă și încerca să mă cheme la etaj, în vechea mea cameră. Se tot învârtea pe tavan, indicându-mi să merg sus. Am întrebat-o cum o cheamă, iar numele Lisa mi-a apărut în minte, fără ca ea să vorbească. M-am trezit și m-am tot întrebat dacă acela era numele ei și cum de m-am gândit tocmai la el.
Peste câteva luni, când am mers din nou în vizită la familia mea, ceva straniu s-a întâmplat. Ne uitam toți la o emisiune despre fenomene paranormale, iar unul dintre nepoții mei, în vârstă de 9 ani, a tresărit când a văzut la televizor o femeie care semăna perfect cu prezența misterioasă din coșmarurile mele.
„Am văzut o femeie care semăna foarte mult cu ea! A fost acum aproximativ o săptămână. Era pe hol când m-am trezit în miezul nopții să merg la baie! Era cu adevărat înfiorătoare! Avea cam 2 metri înălțime și purta...”
„O cămașă de noapte albă?” am întrebat, fără tragere de inimă.
„DA! De unde ai știut?! I-am spus mamei că am văzut-o și nu m-a crezut! Ai văzut-o și tu?”
M-am uitat la sora mea, încă șocată, iar ea a spus: „Da, m-a trezit plângând. Vorbea despre o doamnă înfricoșătoare și înaltă pe care a văzut-o pe hol. A spus că avea părul negru și o rochie albă. I-am spus că probabil a fost doar un coșmar…”
„NU! Eram treaz! Am văzut-o! Era reală!”, a continuat nepotul meu cu înverșunare.
În acel moment, am luat-o pe sora mea și am ieșit pe verandă pentru a purta o discuție. Nu știam ce să fac și ce să cred.
„Când ai văzut-o pe această doamnă înfiorătoare?”, a întrebat ea.
„Când aveam 17 ani, când ne-am mutat aici pentru prima dată. Îți amintești când locuiam la etaj?”
„Da, abia dacă ieșeai din camera ta, dormeai toată ziua.”
„Nu! Dormeam până la apusul soarelui. Apoi stăteam trează toată noaptea și făceam temele sau mă uitam la televizor până când venea ora la care trebuia să mă pregătesc de școală. Știi de ce am făcut asta? Am încercat să-ți spun de câteva ori, dar nu ai ascultat niciodată.”
„Coșmarurile….Obișnuiai să ai coșmaruri tot timpul!”
„Coșmaruri cu femeia cu părul lung și închis la culoare în rochia albă...”
„Credeam că inventezi, căutând atenție.”
„Nu aș face niciodată așa ceva pentru atenție!”
„Și ce ne facem? Dacă e adevărată și îl bântuie acum pe fiul meu?”
Fără să mai stau pe gânduri, l-am chemat pe nepotul meu și i-am zis: „Ascultă-mă, știi femeia aceea pe care am văzut-o amândoi? Am visat-o mult de-a lungul anilor, iar în ultimul vis mi-a spus numele ei. Este Lisa. Data viitoare când o vezi, îi spui că dacă nu este de la Dumnezeu, trebuie să plece.”
El a dat din cap, apoi s-a întors spre casă și a strigat: „Nu îmi mai este frică de tine, Lisa!”
Întunericul se adâncește
Au trecut două săptămâni de la discuția noastră în trei și aproape că am uitat cu toții de femeia misterioasă. Dar apoi, într-o noapte târzie de aprilie, totul s-a schimbat brusc. Eram din nou la sora mea și mâncam caju învelit în ciocolată. I-am oferit și ei, apoi i s-a făcut rău brusc, de parcă ar fi mâncat nuci, la care este alergică. Tata a mers imediat cu ea la camera de gardă, iar eu am rămas acasă cu nepoții care dormeau. Dimineață, după ce medicii au stabilizat-o, s-a întors acasă și mi-a povestit ceva ce mi-a dat fiori:
„Am văzut-o pe Lisa. La spital… am văzut-o în timp ce doctorul mă ținea de mână. Am crezut că o să mor. Stăteam întinsă acolo, în salon, și erau câteva asistente de o parte a patului meu și doctorul de cealaltă parte. Nu știu dacă lipsa de oxigen mi-a afectat creierul în acele momente, dar jur pe Dumnezeu că am văzut-o. Erau lumini strălucitoare și bucăți de oglindă pe tavan, deasupra patului meu. Am văzut reflexiile tuturor din cameră, dar am văzut-o și pe ea. Stătea lângă doctor. Se uita în sus la tavan, la mine prin reflexia luminilor. Știu că sună nebunesc, dar îmi zâmbea. Și nu era un zâmbet drăguț. Arăta rea, de parcă ar fi așteptat să mă ia.”
Am încercat să o liniștesc, dar aveam piele de găină în timp ce ascultam tot ce își amintea din noaptea precedentă:
„Probabil a fost doar o halucinație sau un produs al tuturor medicamentelor pe care ți le-au dat. Sunt sigură că nu a fost nimic. Poate o manifestare a anxietății tale și a haosului creat în jurul situației cu alergia...”
Ne-am pus apoi la somn, fiind extrem de epuizate după o asemenea noapte. Atunci am visat-o și eu, din nou, pe Lisa. În vis, eram și eu la spital cu sora mea și puteam vedea toată scena pe care mi-a descris-o, doar că totul părea extrem de real. Am văzut-o pe Lisa de aproape, mai aproape ca niciodată și am putut observa cum pielea putrezită i se desprindea de pe oase.
Am prins curaj și am rostit cuvintele pe care i-am transmis nepotului meu să le folosească dacă o mai vede: „Nu mi-e frică de tine, Lisa! Dacă nu ești de la Dumnezeu, pleacă!”
M-am speriat și mai tare, pentru că am simțit că a luat tot ce i-am spus ca pe o provocare. M-am trezit și am vrut să alerg într-un suflet la sora mea pentru a-i spune ce am visat. Totuși, am ales să tac și mi-am promis mie că nu voi încuraja coșmarurile acelea. Am ținut asta pentru mine timp de trei săptămâni, până când mi s-a părut că o văd cu coada ochiului în bucătărie, când nu dormeam și nu eram nici măcar obosită. Atunci n-am mai putut și i-am mărturisit surorii mele. Câteva zile mai târziu, mi-a spus și ea că a visat-o.
Secretele de familie ies la suprafață
După alte câteva luni, creatura respectivă a apărut din nou în casa noastră, când îl ajutam pe nepotul meu la teme. Eram singuri acasă și stăteam pe covor, în dormitor. Dintr-o dată, am văzut-o plimbându-se pe hol. Ne-am speriat teribil.
„Este Lisa!”, a strigat nepotul meu înainte să fugim amândoi din cameră.
Am stat o oră pe verandă, așteptând ca sora mea să ajungă acasă de la magazin. Când a venit și mama, am hotărât să o întrebăm dacă și ea are aceleași coșmaruri sau „vedenii”. Nu mai puteam ține doar pentru noi această greutate. Trebuia să știm dacă toată familia trece prin același coșmar și să căutăm soluții pentru a pune capăt suferinței.
„Am vrut să vorbesc cu tine despre ceva...”, i-am spus mamei mele când am intrat în camera ei.
„Ce s-a întâmplat?”
„Bine, deci poate suna ciudat, dar am nevoie să mă asculți înainte să mă judeci. Ai avut vise ciudate în ultima vreme?”
„Nu din ce știu. Nu visez prea mult și dacă o fac, de obicei nu mi le amintesc.”
„Bine. Asta e bine. De unde să încep? Îți amintești când ne-am mutat aici pentru prima dată și camera mea era la etaj?”
„Da. Nu ai ieșit aproape niciodată din camera ta. Dormeai mereu. Ți-a plăcut acolo sus, pentru că ai obținut, în sfârșit, puțină liniște și intimitate după toți acei ani în care ai împărțit o cameră cu sora ta.”
„Nu a fost așa. Mamă, am fost foarte deprimată când ne-am mutat aici pentru prima dată și am fost mereu obosită.”
„Știu, și asta este adevărat. M-am gândit că îți era greu să te adaptezi la mutare și să locuiești aici cu bunica, deoarece starea ei se degrada treptat din cauza bătrâneții.”
„Da, acesta a fost cu siguranță un factor care a contribuit, dar treceam și prin altceva despre care nu v-am vorbit cu adevărat. În acea perioadă, aveam coșmaruri frecvente și experiențe ciudate în camera mea. Auzeam zgomote ciudate care mă țineau trează și mă înfiorau… Părea că cineva s-ar plimba prin camera mea în timp ce dormeam sau urca și cobora scările toată noaptea. A fost cu adevărat înfiorător.”
„Bine… Asta este înfiorător. Dar cum arătau coșmarurile despre care ai menționat?”
„Nu știu…O dată sau de două ori pe săptămână, vedeam în vis această femeie moartă, înfiorătoare, cu părul lung și negru. Purta o cămașă de noapte albă și ieșea din pereții dormitorului meu sau din tavan. S-a ajuns la punctul în care visele mă speriau atât de tare, încât dormeam doar când afară era lumină. Apoi stăteam trează toată noaptea făcând temele sau orice altceva, până când era timpul să mă pregătesc de școală a doua zi dimineață.”
„Da, îmi amintesc asta. Veneai acasă de la școală, luai o gustare și mergeai direct în pat… La naiba! Mi-aș fi dorit să-mi fi spus despre toate astea când erai mai mică. Poate te-aș fi putut ajuta sau ți-aș fi putut găsi un ajutor.”
„Nu am vrut să te deranjez cu prostiile mele, știam că erai suficient de stresată cu bunica fiindcă era pe moarte. Problemele mele păreau atât de mici în comparație cu ceea ce trăiai atunci.”
„Totuși aș fi ascultat și aș fi încercat să te ajut. Dar stai puțin, de ce îmi spui toate astea acum? De ce m-ai întrebat dacă am vise ciudate?”
Sora mea a intervenit în discuție și i-a explicat:
„Pentru că… toți o visăm și o vedem acum. În ultima vreme, o vedem și când nu dormim, deși inițial apărea doar în somn și părea să iasă din pereții dormitorului de sus.”
„Oh, nu. Oh, Doamne!", a exclamat mama.
„Ce este?!", am întrebat eu și sora mea speriate.
„Trebuie să fi fost acum vreo 20 de ani… Bunica ta și cu mine am fost îngenuncheate de durere după ce tatăl meu, adică bunicul vostru, a murit și am făcut o prostie. Am folosit o tablă Ouija (un obiect mistic ce facilitează comunicarea cu entitățile astrale sau cu spiritele celor decedați) pe podeaua sufrageriei și am încercat să luăm legătura cu spiritul bunicului tău imediat după ce acesta a murit.”
„Te rog să-mi spui că ați închis sesiunea de spiritism și că v-ați luat la revedere de la spirite când ați terminat!”
„Îmi pare atât de rău, dar nu știam! Când ne-am așezat acolo, cu mâinile pe placă, a apărut ceva. Am întrebat cu cine vorbim și a mutat chestia de lemn și a scris LI. Am crezut că încerca să mă facă să-mi scriu numele, Linda. M-am speriat și i-am spus bunicii că nu vreau să continuăm. Așa că, am aruncat-o în cutie și...”, și-a amintit mama plângând.
„Nu a fost scris numele tău, a fost încercarea de a scrie numele ei. Lisa. Ai lăsat-o să intre. Și ea este încă aici! Și acum ne chinuie pe noi și pe copii!”, a țipat sora mea, care a ieșit val-vârtej din dormitor și a trântit ușa în urma ei.
Mama a continuat să îmi povestească: „Oh, am aruncat blestemata de placă în cutie, apoi am pus-o... am pus-o în pod. În…”, n-a apucat să își termine fraza, căci am înțeles totul și am continuat chiar eu:
„În spațiul de acces spre pod. În spatele peretelui dormitorului meu, unde obișnuiam să o văd pe Lisa târându-se și încercând să mă tragă și pe mine…”
„Da. Doamne, îmi pare atât de rău! N-am avut habar că se poate întâmpla așa ceva!”
„Totul are sens acum! Am știut că nu sunt nebună și că nu am avut doar halucinații în toți anii ăștia!”
Am luat cutia de șervețele de pe noptiera mamei și am început să-mi șterg lacrimile.
Ce poveste! Se pare că spiritul acelei femei a rămas captiv în casă, după ce mama și bunica tinerei au uitat să pună capăt sesiunii de spiritism. Tu cunoști oameni care au luat legătura cu lumea de dincolo sau care se simt bântuiți în propriile case? Deși par scenarii de filme, aceste situații sunt adesea reale, mai ales în cazul celor pasionați de lucruri paranormale, care apelează la diverse tehnici pentru a comunica, într-un fel sau altul, cu persoanele pe care le-au pierdut.
*Acest articol este o adaptare a celui publicat pe collective.world.*
Bărbatul intră în casa bunicii logodnicei, găsește o poză cu el din copilărie și i se face rău
Urmareste-ne pe Google News
