Adam și familia sa au trăit la periferia din Minnesota, lângă pădure. Părinții lui s-au mutat acolo imediat după ce s-au căsătorit pentru că iubeau natura. Din nefericire, tatăl lui Adam a murit când el avea 13 ani, iar micuțul de atunci a fost nevoit să se maturizeze mult prea devreme. Încă din acel moment, a devenit bărbatul casei, responsabil de mama sa, Adele, și de fratele său mai mic, Dylan, care avea atunci opt ani.
Adele lucra la vremea aceea chiar în centrul orașului, iar acasă avea o grădină de legume pe care le cultiva și le vindea în timpul sezonului de recoltă. Totuși, din păcate, banii nu erau niciodată suficienți, așa că Adam a fost nevoit să înceapă să muncească din adolescență. În tot acest timp, Dylan s-a transformat într-un băiat rebel, care deși avea note bune la școală pentru că era inteligent, nu-și prea dădea interesul în legătură cu educația sa. Chiar și așa, fratele său a încercat să îl îndrume constant.
"Tu nu ești tatăl meu", spunea Dylan de fiecare dată când fratele său mai mare încerca să îl ajute cu un sfat. Adam nu a avut, totuși, răbdare cu el la infinit, așa că la un moment dat a hotărât, pur și simplu, să îl lase în pace. Trebuia să facă propriile sale greșeli pentru a-și învăța lecțiile.
Timpul a trecut, iar cei doi băieți au crescut și s-au transformat deja în bărbați. Adam a intrat la o facultate locală și a fost nevoit să se mute în oraș, mai aproape de școală. Își vizita familia doar în weekend-uri, chiar dacă își dorea să o facă mai des.
În tot acest timp, mama lui s-a îmbolnăvit și, din păcate, a decedat. Pe patul de moarte, ea i-a rugat pe Adam și Dylan să aibă grijă de casa ei după ce nu va mai fi.
"Bineînțeles, mamă", a promis fiul ei cel mare, ținându-i strâns mâna. Inima sa era frântă. Nu era pregătit să-și piardă și al doilea părinte.
Dylan a dat din cap în timp ce o ținea de cealaltă mână.
"Vom face asta pentru tine. În plus, acest loc va valora mult în câțiva ani", a mai spus el.
Din păcate, în acea noapte, Adele a murit. Adam era recunoscător pentru faptul că mama sa a reușit să-l vadă absolvind și obținând prima lui slujbă. Atunci, avea 23 de ani, iar fratele său 18. Dylan se pregătea, la rândul său, să devină student. Intrase deja la o universitate din afara statului, iar fratele său mai mare l-a ajutat să se pregătească de plecare.
Ulterior, a contactat avocatul familiei pentru a împărți asigurarea de viață și moștenirea pe care le-o lăsase mama lor. Jumătatea lui Dylan era mai mult decât suficientă pentru a-i permite să studieze peste hotare fără să facă un împrumut pentru studenți.
"Cum rămâne cu casa?", a întrebat el, în timp ce se pregătea să plece.
"Ei bine, o să am eu grijă de ea cât timp ești plecat. I-am promis. Nu știu dacă pot să-i întrețin grădina, dar pot să mă asigur că nu se va prăpădi casa", a răspuns Adam, cu ochii în lacrimi.
"Ar trebui să o vindem?", a mai întrebat fratele său.
"Dylan, am promis că vom avea grijă de ea. Nu putem să o vindem", i-a răspuns fratele său.
"Bine, bine", a spus fratele mai mic și a continuat să își împacheteze lucrurile. Apoi, a plecat la facultate și nu s-a mai întors în Minnesota. După absolvire, s-a mutat la New York și îl suna pe Adam din când în când, dar frații s-au îndepărtat, treptat, unul de celălalt. Nu aveau prea multe lucruri în comun.
Dylan și-a încălcat promisiunea pe care a făcut-o, la rândul său, mamei lor. Nu a fost niciodată curios despre casă, nu a vizitat-o de-a lungul anilor și nu a îngrijit-o. În schimb, Adam nu a dezamăgit-o niciodată pe Adele.
***
Câteva decenii mai târziu, Adam se putea lăuda cu o viață simplă, dar atât de fericită. Nu a fost un bărbat bogat, dar a investit inteligent banii câștigați și a reușit să se pensioneze de la 60 de ani. A vrut să petreacă mai mult timp cu soția sa. Copiii lui, deja adulți, plecaseră de acasă și își întemeiaseră propriile familii.
Timp de ani de zile, cu toții și-au petrecut weekend-urile la casa din pădure a lui Adele. Întreaga familie adora micuța cabană. Adam a îngrijit locuința mamei sale cu mare devotament. Cu toate acestea, de fiecare dată când o vizita, observa cum timpul își lasă, încet-încet, amprenta asupra sa.
Acoperișul se prăbușea, instalațiile aveau nevoie de reparații constante, iar banii nu erau niciodată suficienți pentru a pune totul la punct. Atunci când s-a simțit depășit de situație, Adam l-a sunat pe Dylan și i-a explicat ce se întâmplă.
"Ascultă, Adam. Nu-ți face griji. Mă voi ocupa eu de casă. Am o idee și cred că îți va plăcea și ție. Nu te mai gândi la asta. Lasă-mă pe mine să fac totul. Vin în Minnesota în câteva zile", a spus Dylan, iar Adam era fericit că își va vedea fratele mai mic după atâta timp. Nu mai vorbiseră de ani buni.
Câteva zile mai târziu, fratele mai mic a ajuns, în sfârșit, acasă. Însă el a refuzat să stea în căsuța mamei sale și și-a închiriat o cameră la hotel. Avea planuri mari cu locuința, totuși. Voia să o dărâme din temelii, așa că i-a spus fratelui său să stea departe până va rezolva problemele de acolo. Bineînțeles, nu i-a zis și ce avea de gând.
Dar Adam nu a putut sta departe de căsuța mamei sale, așa că într-o zi s-a dus până acolo să afle ce se întâmplă și a rămas șocat să vadă un buldoexcavator, o echipă de constructori și pe Dylan analizând planuri de construcție. Nu a crezut niciodată că fratele său ar putea face așa ceva.
"Bine, băieți. Hai să dărâmăm casa asta!", a strigat Dylan.
"STOP!", a urlat și Adam, nervos, iar toată lumea s-a oprit din ceea ce făcea.
Dylan a ridicat din sprâncene
"Oh, hei! Ai ajuns! Nu trebuia să vezi asta. Voiam să fie o surpriză. Dar, ei bine, vino aici. Uită-te la aceste planuri minunate. O să reconstruiesc casa asta și o să fac ceva grozav din ea, iar apoi, fie o s-o vindem, fie o s-o închiriem pe AirBnb. O să facem niște bani frumoși din ea, frate", a spus fratele său mai mic, entuziasmat. Nu-și dăduse seama că Adam era supărat.
"Îți bați joc de mine? Cine a spus că poți face asta? I-am promis mamei noastre că vom avea grijă de casa ei. Casa ei. Nu poți face asta. Am promis!", a început să zică fratele cel mare.
"Aceasta este casa noastră. Mama a trăit aici aproape toată viața ei și a iubit-o. De aceea a vrut ca noi să avem grijă de ea. Nu poți să înțelegi asta?", a mai adăugat el.
Dylan și-a dat ochii peste cap: "Este casa noastră acum și putem face ce vrem. Îți spun eu, Adam. Asta este o idee grozavă. Doar dă-i o șansă.".
"Nu sunt de acord cu asta. Oprește-te sau chem poliția!", a strigat Adam, iar Dylan s-a enervat.
Întreaga echipă de constructori începuse să se simtă inconfortabil deoarece frații au continuat să se certe. La un moment dat, Adam a luam telefonul în mână pentru a apela numărul de urgență, iar fratele său a răbufnit.
"Nici măcar nu ești fiul REAL al mamei noastre. Ai fost adoptat! Nu ar trebui să ai un cuvânt de spus în asta!", a zis el, iar Adam nu a putut crede ce aude.
"Ce? Sunt adoptat?", a întrebat bărbatul uimit.
Atunci, Dylan s-a înmuiat și a început să regrete ce a zis.
"Da, Adam. Dar îmi pare rău. Cuvintele mele au fost prea dure și neadevărate. Ești fratele meu și fiul mamei, bineînțeles. Eu... nu știu de ce am spus asta...", și-a cerut el scuze.
"De ce nu mi-au spus? De ce nu mi-ai spus înainte?", a întrebat Adam, după câteva momente de tăcere tensionată.
"Nu știu. Nu a contat pentru nimeni asta. Nici ei nu știau că eu știu. Am găsit actele de adopție când aveam 14 ani", a dezvăluit Dylan, ținându-și capul în jos.
"La 14 ani? Atunci ai început să te răzvrătești", a spus Adam, dând din cap.
"Da, cred că m-a deranjat să aflu asta. Nu mai știam ce înseamnă familia pentru mine. Eram atât de tânăr când tata a murit, iar tu, fratele meu mai mare, ai fost nevoit să mă crești. Am urât lumea mult timp. Dar am fost un copil ignorant. Nu știam ce e mai bine. Îmi pare rău", a continuat tânărul său frate, rușinat de cuvintele și de acțiunile sale din trecut.
Adam era încă uluit de veste, dar și-a dat seama repede că nu conta faptul că a fost adoptat. Părinții său l-au iubit nespus de mult și pentru asta nu s-a simțit niciodată diferit sau neintegrat.
"Te iert... pentru că ești frățiorul meu și vei fi mereu, chiar dacă nu mi-ai ascultat niciodată cuvântul sau sfatul", a glumit Adam, apoi, pentru a destinde atmosfera.
"Dar nu te pot lăsa să construiești o casă nouă", a continuat el.
"Am putea face bani frumoși din asta. Bani pe care i-ai putea economisi pentru copiii și nepoții tăi.", a adăugat Dylan, sperând că-și va putea îndupleca fratele.
Oferta era tentantă, dar Adam nu a putut renunța la casă. Totuși, a reușit să facă un compromis cu fratele său.
"Cred că am putea face un compromis. Oamenilor le plac cabanele din pădure. Cred că am putea să-i păstrăm casa și atmosfera pe care era o iubea și totuși să facem ce vrei tu cu AirBnB sau orice altceva", a sugerat el, iar în cele din urmă, Dylan a zâmbit, mulțumit.
După aceea, fratele cel mic s-a dus la inginerul său și a cerut un nou plan pentru casă. Locuința a fost reparată și, în același timp, i s-a păstrat structura originală. Dylan nu i-a cerut niciodată bani fratelui său pentru reparații. Până la urmă, el a avut grijă de casă timp de zeci de ani.
În cele din urmă, au expus casa pe AirBnb și au început să o închirieze familiilor. Au făcut mulți bani astfel, iar suma uriașă pe care au câștigat-o a fost împărțită în mod egal. Adam a reușit, din fericire, să economisească bani pentru viitorul nepoților săi. Familia lui încă mai vizita casa atunci când nu erau rezervări făcute.
Dylan, în schimb, nu s-a mai întors niciodată în Minnesota și nu l-a deranjat ca fratele său să se ocupe, în continuare, de întreținerea cabanei. Spera, în sinea sa, că mama lor este mândră de ceea ce au reușit să facă. Subiectul adopției sale nu a mai apărut niciodată în discuție. Nu a contat, până la urmă. Familia este familie.
Tu ce crezi despre această poveste emoționantă?
Urmareste-ne pe Google News
