L-am cunoscut pe soțul meu la vârsta de 23 de ani. Nu a trecut foarte mult timp până să ne dăm seama cu suntem îndrăgostiți unul de celălalt și că ne dorim să trăim tot restul vieții împreună. Totul a fost bine și frumos... până acum 14 ani când am înțeles că sunt lesbiană. Ce s-a întâmplat după? Ei bine, evident, am divorțat. Dar sunt foarte recunoscătoare pentru asta.
Chiar dacă eu și soțul meu suntem separați, noi ne considerăm în continuare o familie. Am fost căsătoriți 11 ani și avem 2 copii extraordinari, care aveau 3 și 5 ani la momentul despărțirii noastre. Nu mi-aș fi dorit vreodată să le îngreunez viața micuților mei.
Sursa foto: Instagram
Motivul divorțului nostru a fost, din păcate, ceva ce nu am fi putut repara vreodată. Nu e ca și cum am fi putut face și mai multă consiliere de cuplu pentru a rezolva problema asta, deși am încercat. Cred că ar fi fost mai ușor să-mi schimb culoarea ochilor decât să scot la capăt situația noastră.
La 37 de ani mi-am dat seama că sunt gay. Da, nici mai devreme, nici mai târziu. Nu știam până în acel moment. Nici măcar nu m-aș fi îndoit vreodată preferințele mele. Până la urmă, soțul meu avea tot ce mi-aș fi dorit de la un om. Era inteligent, amuzant, amabil, de succes... iar noi semănam din atâtea puncte de vedere. Dar totul s-a schimbat la 37 de ani.
Știi... am avut o durere groaznică de stomac. A ținut vreo câteva luni. Eram agitată, anxioasă, nervoasă și supărată. Toate în același timp. Mă gândeam continuu la căsnicia mea, la copiii mei, la viitorul nostru. Decizia de a recunoaște ce se întâmplă cu mine ar fi afectat mult prea mulți oameni, oameni pe care îi iubesc eu cel mai mult. Mi-aș fi dorit să treacă totul, să fie doar o fază. Mi-aș fi dorit să mă fi putut întoarce în trecut ca să-mi dau seama mai repede. Nu voiam să-mi dezamăgesc familia. Oh... a fost atât de greu.
Pe deoparte, m-am bucurat că într-un final mi-am dat seama cine sunt. Lucrurile deveniseră mai clare pentru mine. Dar mă luptam constant cu rușinea și frica de a recunoaște ce se întâmplă. Mă simțeam vinovată și nu puteam scăpa de acest sentiment nici măcar pentru o secundă. Cum era să le explic asta tuturor?
Sursa foto: Instagram
Sunt o femeie adultă fără deficiențe mintale, fără tulburări. Plus că... micuții mei nu au apărut ca prin magie. Sexualitatea ta este ceva inerent în interiorul tău, așa că nu înțeleg cum am putut crede o viață întreagă că îmi plac bărbații. De ce s-a schimbat acest aspect brusc?
Am crescut într-o suburbie din Atlanta în anii '80-'90, o perioadă în care homosexualitatea abia era tolerată. Ea venise cu un stigmat. Epidemia de HIV/SIDA era răspândită peste tot. Pe atunci, expresia „Nu întrebați, nu spuneți” era considerată o politică „progresistă”. Ellen a recunoscut și cariera ei s-a oprit timp de ani de zile. Matthew Shepard a fost bătut până la moarte doar din cauza sexualității sale. A fi gay însemna să fii diferit. Însemna să fii înlăturat – și poate fi chiar mortal uneori. Cum să îți semnezi sentința la moarte în felul acesta?
Căsătoria homosexuală a fost un subiect puternic dezbătut pe când aveam 20-30 de ani. California a interzis-o cu totul în 2008 și nu a fost legalizată la nivel federal în SUA până în 2015. Un an mai târziu, beculețul deasupra creierului meu a început să se aprindă. Îmi dau seama că mi-am petrecut o mare parte din viață ignorându-mi sentimentele, amorțindu-mi emoțiile, nevoile, dorințele. Pur și simplu nu era normal ce simțeam eu... sau asta credeam.
Alcoolul a fost o necesitate absolută pentru intimitate pe tot parcursul căsniciei mele. De asemenea, mă ajuta să stau departe de sentimentele mele reale. M-a ajutat de multe ori să ignor felul în care mă deconectasem de propria persoană... și de toți care făceau parte din viața mea.
Mă ascundeam în moc inconștient de mine pentru că nu puteam înfrunta realitatea. Mereu îmi făceam grijă că voi fi judecată, dar mă săturasem să mă prefac. Oh, a fost nevoie de mult curaj să renunț la stigmatizarea cu care am crescut.
Sursa foto: Instagram
Uneori, suntem învățați să punem sentimentele altora pe primul loc. Nu spune și nu fă nimic care să îl rănească pe altul... dar asta nu înseamnă că trebuie să te sacrifici tu pentru toată lumea. Prea mult timp am făcut alegeri pe baza opiniilor și părerilor altora. Frica și teama de a fi judecată sau marginalizată m-au determinat să mă ignor pe mine cea reală. Știam că alegerea pe care urmează să o fac va avea un efect de domino asupra întregii mele vieți, dar nu mai suportam să trăiesc așa. Era prea trist...
Unii ar putea spune că am fost egoistă, mai ales pentru că sunt mamă. Copiii mei merită o mamă stabilă și fericită, o mamă prezentă care știe cine este, o mamă căreia nu îi este frică să vorbească pentru ea însăși. Și copiii mei merită o familie solidă. Le-aș fi putut oferi toate aceste lucruri și după divorț. Și așa s-a și întâmplat.
Pe măsură ce am avansat cu despărțirea, am discutat cu fostul meu soț despre cum ar trebui să arate viața noastră de familie. Până la urmă, noi aveam puterea de a decide acest lucru. Nu trebuia să ne comportăm ca toate acele cupluri divorțate care nu se mai suportă după ce sunt semnate actele.
După separare totul s-a așezat. Eu și fostul meu soț luăm cina împreună foarte des, mergem împreună la ședințele copiilor sau la meciurile lor de fotbal. Sărbătorim împreună zilele de naștere și sărbătorile și ne îmbrăcăm împreună de Halloween. Călătorim împreună când avem ocazia. Recent, ne-am dus copiii la Disney World. Cu noi au venit și noua lui iubită, fostul ei soț și copilul lor. Acesta este grupul nostru acum. Suntem șapte. Nu există niciun regulament cu privire la familie. Nu există nicio regulă care să îți spună cum să iubești, pe cine să iubești. Îmi iubesc fostul soț. Sunt fericită pentru el. Merita mult mai mult decât îi putea oferi eu, iar acum primește asta.
Sursa foto: Instagram
Și eu merit să fiu cine sunt cu adevărat. Merit să iubesc pe cine vreau și să mă simt confortabil în propria piele. Copiii mei merită doi părinți fericiți, părinți care sunt prieteni și se înțeleg la fel de bine chiar dacă nu mai sunt căsătoriți. Sunt foarte recunoscătoare pentru ceea ce se întâmplă acum. Este nevoie de compromis, bineînțeles, dar știm cu toții ce este mai bine pentru familiile noastre. Poate că micuții noștri nu-și vor aminti fiecare distracție din copilărie, dar cu siguranță că-și vor aduce aminte de cât de fericiți și prezenți erau părinții lor.
Citește și: Mi-am părăsit iubitul de peste 10 ani pentru a călători în toată lumea și nu regret nicio secundă
Sursă articol: Lovewhatmatters
Sursa foto principală: Instagram
Urmareste-ne pe Google News
