Mirele ajunge în biserică și privește cum mireasa lui se căsătorește cu un alt bărbat
Alvin și Carol și-au plănuit nunta până la cel mai mic detaliu, însă în ziua evenimentului s-a întâmplat ceva neobișnuit. Bărbatul a întârziat la ceremonie, iar atunci când a ajuns, a găsit-o pe soția sa căsătorindu-se cu altcineva. Ciudat, nu-i așa? Ei bine, abia câțiva ani mai târziu a aflat de ce a ales fosta sa logodnică să facă asta.
Alvin a fugit, cu inima cât un purice, de la mașină până pe treptele bisericii. Primise un mesaj în care scria că niciuna dintre rudele sale nu va veni la nunta lui cu Carol și a pierdut noțiunea timpului. Era foarte trist, dar, în același timp, își înțelegea rudele. Mama lui era bolnavă, iar cei mai mulți dintre ei erau prea ocupați ca să zboare în Florida. Spera, totuși, că-și va putea vedea întreaga familie după ce se va întoarce din luna de miere.
Bărbatul nu avea nici cea mai mică idee că lucrurile vor lua cu totul o altă întorsătură și că ziua sa specială se va transforma într-un adevărat coșmar. Dar urma să afle asta numaidecât.
A întârziat la propria nuntă, într-adevăr, dar spera în sinea sa că logodnica lui, Carol, îl va înțelege. Ei bine, femeia luase deja o altă decizie. În timp ce intra pe ușa laterală a bisericii, Alvin a văzut ceva de-a dreptul șocant...
Nunta început deja! Da, fără el. Cum era posibil, până la urmă? Doar el era mirele. Ei bine, se pare că până să ajungă la biserică, cea care urma să îi devină soție își găsise deja un alt soț. Și uite așa, în ziua nunții lui, Alvin nu a făcut decât "să admire" peisajul. Pur și simplu a privit-o pe Carol în timp ce îi jura iubire veșnică unul alt bărbat. Ciudată decizie, nu crezi?
Alvin și-ar fi dorit să o confrunte pe Carol, însă înainte de a face asta, a apărut mama femeii în fața sa și l-a împins în piept.
"Mișcă-te acum!", i-a poruncit ea.
"Doamnă Percy, ce se întâmplă? De ce se mărită Carol cu un alt bărbat?", a cerut el să știe, fiind extrem de supărat.
"Alvin, pleacă acum. Asta e ceea ce e mai bine pentru Carol. Merită o viață mai bună decât cea pe care i-o poți oferi tu, iar acel bărbat este perfect pentru ea. Pleacă și nu te mai întoarce niciodată", i-a zis Andrea, mama lui Carol, făcându-i semn cu degetul să plece cu totul.
Alvin nu a avut ce să mai facă. Soția sa se căsătorise deja cu un alt bărbat, iar el nu înțelegea cum a fost posibil acest lucru. Plănuiseră evenimentul până la cel mai mic detaliu și abia așteptau să-și trăiască tot restul vieții împreună. Nimic nu mai avea sens, dar el nu avea de gând să cerșească dragoste lui Carol.
"Bine. Drum bun!", i-a spus femeii care trebuia să îi devină soacră, iar apoi a plecat.
***
După aceste incident, Alvin a început să se concentreze tot mai mult pe cariera sa. Nu a mai vrut să se întâlnescă cu alte femei, căci îi era teamă să nu-i fie frântă, din nou, inima. A devenit un bărbat de mare succes în Miami și se lăuda cu asta prietenilor săi. Chiar și așa, din când în când, încă se gândea la Carol cu tristețe. Încă nu înțelesese ce s-a întâmplat în acea zi.
Într-o zi, curios fiind de viața femeii care trebuia să îi devină soție, Alvin i-a căutat profilul pe Facebook. Și a găsit-o imediat, bineînțeles. Femeia avea o fiică care semăna cu mama ei și părea destul de fericită. În majoritate pozelor zâmbea, iar în unele era însoțită și de părinții săi. Chiar și așa, niciun bărbat nu se afla în cadru. Ce se întâmplase cu soțul misterios?
Bărbatul a decis să riște și să îi trimită lui Carol un mesaj pe Facebook Voia neapărat să se vadă cu ea pentru a putea afla ce s-a întâmplat în ziua nunții. Spre surprinderea lui, ea i-a răspuns rapid și a fost de acord cu întâlnirea.
***
Ziua cea mare a venit, iar Alvin aștepta cu nerăbdare să o vadă pe Carol. Cei doi au stabilit să se vadă într-un parc în apropierea casei ei, pentru ca mai apoi să meargă într-o local. Femeia încă locuia cu părinții ei dintr-un motiv sau altul.
Atunci când a zărit-o mergând spre el, bărbatul și-a dat seama cât de mult o iubea și cât i-a lipsit în toți acei ani. Nu o uitase niciodată. Nu a putut. Bineînțeles, nu a uitat nici momentul în care i-a pus un inel pe deget altui bărbat, așa că furia a ieșit imediat la suprafața. Chiar și așa, a respirat adânc pentru a se liniști și a salutat-o.
"Bună", a spus ea, stânjenită, fără să știe ce să facă mai departe.
"Vrei să iei loc? Bine, cred că ar trebui să trecem la lucruri concrete. Am vrut să te văd pentru că am vrut să aflu ce s-a întâmplat cu noi în trecut.", a spus bărbatul, extrem de emoționant.
"Ce vrei să spui?", a zis ea, surprinsă.
"Păi, când am ajuns la biserică, tu te căsătoreai cu altcineva. De ce ai făcut asta?", a întrebat bărbatul, confuz.
"Ai ajuns la biserică?", a întrebat și Carol, mai confuză.
Alvin nu mai înțelegea ce se întâmplă.
"Ce vrei să spui? Bineînțeles că am ajuns la biserică. A fost nunta noastră. Am întârziat puțin, dar am ajuns acolo, iar tu făceai schimb de inele cu un alt bărbat.", i-a explicat el.
Carol nu putea crede ce tocmai auzise.
"Tu... ai fost acolo?", a întrebat ea.
"Ce vrei să spui, Carol?", a mai adăugat Alvin.
"Am crezut că m-ai părăsit pentru totdeauna!", a spus ea și a început să plângă.
"Ce?", a spus el uimit.
"Mama mi-a spus că ai fugit de acasă și că nimeni nu te-a putut găsi. Eram atât de supărată... Nu puteam să gândesc. Și eu aveam inima frântă, iar când mi-a sugerat să mă căsătoresc cu Colin.... am sărit pe ea. Nu am vrut să sufăr umilința de a fi părăsită la altar", a explicat ea, cu lacrimi în ochi.
"Asta nu are niciun sens, Carol! De ce nu ai încercat să mă suni? Ți-aș fi explicat că am întârziat pentru că tocmai primisem un mesaj că nu vine nimeni din familia mea.", a început să strige Alvin.
Amândoi erau șocați. Mama lui Carol făcuse tot posibilul să îi despartă... chiar în ziua nunții lor.
După ce s-a mai liniștit, femeia a început să-i povestească fostului ei logodnic că mariajul ei a durat un an și că în acel timp a devenit mama unei fete. Veronica avea deja 10 ani.
Cei doi foști au mai depănat amintiri, iar apoi și-au promis că se vor revedea. Carol s-a dus imediat acasă și s-a certat cu părinții ei. Aceștia au recunoscut, într-un final, că au mințit-o și au implorat-o să îi ierte. Deși le-a acceptat scuzele, femeia a hotărât să se mute din casa lor.
"Cred că așa trebuia să se întâmple, pentru că acum o am pe Veronica și nu aș schimba asta pentru nimic în lume", i-a spus ea mamei sale, în timp ce femeia plângea și implorat iertare.
În cele din urmă, Alvin și Carol au reluat legătura și și-au dat seama ca flacăra iubirii lor nu se stinsese niciodată. Acești au luat lucrurile încet și au ajuns în fața altarului câțiva ani mai târziu. Veronica, de asemenea, s-a bucurat să aibă un nou tată.
Ce crezi despre această poveste complicată de iubire?
Citește și: Mama m-a exclus din testament, lăsându-și moștenirea vecinei în vârstă
Surse foto: Unsplash, Unsplash, Unsplash, Unsplash, iStock
Surse articol: Amomama