Cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla în lumea asta mie, cel mai negru coșmar al meu, s-a adeverit. Mai repede, mult mai repede decât mă așteptam. Mi-am pierdut mama, cea mai dragă ființă, singura care mi-a fost alături necondiționat, de când mi-a dat viață și până când, brusc, și-a pierdut-o pe a ei.
Pierderea părintelui celui mai iubit este cel mai intens cuțit în inimă pe care l-ar putea primi oricine, da. Dar când este și neașteptat, înainte de vreme, fără să îți dea măcar acel mic răgaz să te obișnuiești cu ideea că vă veți despărți curând și, cel mai grav, fără să ai ocazia să îți iei ADIO...așa este imposibil de înțeles. Este aproape imposibil de îndurat, secundă de secundă, minut de minut, zi cu zi. Totul pare fără sens, vina te copleșește și în minte îți apar tot mai multe întrebări sfâșietoare, cărora le cauți răspunsul pe unde poți.
Așa am ajuns, într-una din zecile de nopți nedormite de când EA nu mai e, să mă gândesc la această situație dureroasă din perspectiva mamei. "Oare mă vede? Sper că nu, ar sfâșia-o să văd cum am ajuns, că nu mai sunt om de atunci"..."Dar, dacă mă vede, totuși, oare ce mi-ar spune?"
Așa am ajuns să dau peste acest articol pe care îl voi reda mai jos, tradus și adaptat cu ochii gâlgâind de lacrimi, în speranța că poate va mai ostoi dorul arzător și durerea infinită a altor suflete care sunt, din nefericire, aidoma mie.
Dragile, frumoasele, iubitele și prețioasele noastre fiice,
Știm că zilele, de când am plecat noi la Dumnezeu, nu sunt deloc ușoare pentru voi, așa că am ales să ne unim forțele, noi, mamele voastre din Cer, și să vă compunem o scrisoare de dragoste. Nu exprimă tot ce am vrea să vă transmitem, ar fi interminabilă. Dar...
Știți ceva...E ceva ciudat când vine vorba de mamele din Rai: ne găsim unele pe altele și ne unim, ca o familie de sânge pe pământ.
Ne mângâiem una pe alta când vedem că suferiți și ne lăudăm când vedem că realizați ceva. De fapt, ne lăudăm de dimineața până seara, pentru că suntem cele mai mândre de voi, puii noștri minunați și perfecți!
Ieri, mama Cristinei ne-a făcut să ne strângem în jurul ei și să ascultăm timp de mai bine de o oră cum fiica ei a absolvit facultatea cu onoruri, deși a fost destul de bolnavă timp de două semestre, lucru care i-a făcut studiul și mai anevoios.
Chiar acum, mama Mihaelei este cum nu se poate de agitată și emoționată, pentru că ea așteaptă un copil în orice zi. O să fie...bunică!
Nici nu-ți vine să crezi cât de multă gălăgie putem să facem pe aici când nu mai ne oprim din a vorbi despre copilele noastre extraordinare! Uneori vorbim unele peste altele, atât de entuziasmate suntem!
Dumnezeu ne lasă să stăm de vorbă toată ziua până la treburile casnice, când ne așezăm în jurul mesei de conferință și "asistenții" lui ne împart sarcinile. Unele dintre noi au fost "pedepsite" șiobligate să participe la un seminar de comunicare despre bunele abilități de ascultare. Când îi întrerupem pe îngeri vorbind, Dumnezeu ridică din sprânceană la noi. Nu cred că vă miră asta, că știți că mereu ne ciondăneam când vorbeam peste voi.
Noaptea este cel mai bun moment, când Dumnezeu stinge luminile și nu avem nicio distragere a atenției.
Așa că putem să facem ceea ce ne place cel mai mult: să stăm și să vă privim pe voi, cele mai iubite dintre pământeni!
Când plângeți cu lacrimi fierbinți și în valuri necontrolate pentru că vă este dor de noi, e cumplit de greu și pentru noi.
Și nouă ne este dor de voi și ne-am prăbuși dacă Dumnezeu nu ne-ar da un imbold să ne revenim atunci când ne clătinăm.
El ne convinge că reîntâlnirea noastră cu voi va veni și că atunci când va veni va dura o veșnicie. O VEȘNICIE ÎMPREUNĂ, vă dați seama, fiicele noastre iubite? Ce poate fi mai frumos? Acest lucru este reconfortant și ne ajută să trecem peste dorul sfâșietor de voi.
Niciuna dintre noi nu se simte prea bine la zilele voastre de naștere, pentru că vă ascultăm vorbind despre faptul că nu suntem acolo cu voi, așa cum am fost în fiecare an al vieții voastre, să vă cântăm "La mulți ani" și să vă asigurăm de iubirea noastră necondiționatp, și că asta vă răpește din bucuria aniversării.
Vrem să sărbătoriți fără să vă simțiți vinovate, oricât de greu ar fi asta. Dacă v-am spune că toate împărtășim același vis - acela ca voi să vă trăiți viețile complet, din plin, să vă bucurați de orice apus, de orice susur de apă, de orice călătorie, de orice mâncare delicioasă, de orice prietenie sinceră, de orice concert, film, ieșire cu cei dragi - ați putea fi surprinse.
Și totuși, așa ne simțim. Ne odihnim liniștite știind că într-o zi ni vă veți alătura și că în asta constă alinarea noastră.
Aniversarea morții noastre? Nu o pomenim cu tristețe, pentru că Dumnezeu o numește "întoarcerea noastră acasă".
Apropo, am uitat să vă spunem cât de bine arătăm și cât de bine ne simțim; nicio durere, fizică sau emoțională.
Acum aproape s-a întunecat, așa că ne facem comode și ne așezăm în locurile noastre, ca să ne începem activitatea favorită din întreaga zi: să le privim pe fiicele noastre frumoase.
În momentele de liniște din noaptei, când auziți vântul suflând, ascultați șoaptele purtate de acele brize blânde și veți auzi... .
"Te iubește mama!"
"Sunt atât de mândră de tine!"
"Voi fi mereu cu tine, cel mai minunat copil din lume!"
"Te rog, trăiește-ți din plin viața pe care ți-am dat-o!"
Amin!
Urmareste-ne pe Google News
