Scrisoare pentru mama mea din cer, care a murit înainte de Crăciun...
Dragă mamă,
Mi-e dor de tine. Mi-aș fi dorit să fii aici. Pot să-ți spun că ești imposibil de înlocuit pentru mine, copilul tău. Atunci când o mamă moare, micuțul ei, oricât de mare ar fi, va deveni incomplet.... va deveni doar o bucată de puf care este purtată de vânt în jurul lumii. Știi, mamă, uneori am aterizat pe pământ, alteori pe apă. Aproape că m-am înecat. Dar uite, încă sunt aici. Am supraviețuit.
În anul în care ai murit, am fost chinuită de vise. Uneori îți visam moartea, iar alteori te vedeam în viață. Mă păcăleam noapte de noapte că încă ești aici lângă mine, lângă copilul tău. Să realizez în fiecare dimineață că de fapt nu ești în viața nu a fost ușor. Plângeam continuu.
Nu ți-aș putea explica în cuvinte cât de dor îmi este de tine. Ți-am simțit absența în fiecare zi încă de când mi-ai fost furată. Am căzut într-o fântână infinită de agonie după ce ai plecat de aici. Am locuit acolo ani de zile. Prin venea îmi curgea depresia, iar sângele meu devenise aspru. Îmi zgâria inima.
Am luat-o razna în adolescență. Mă târam prin viață alături de depresia mea și nu aveam nimic altceva. Nu-ți spune astea ca să te întristez, mamă, ci doar vreau să înțelegi cum m-a distrus pierderea ta... cât te mult te iubeam. Am devenit goală fără tine. Deseori am căutat situații, oameni, lucruri pentru a-mi umple golul din inimă. Am avut câțiva prieteni buni care mi-au distras atenția de la suferință și am avut lângă mine și restul familiei care mi-a oferit multă dragoste. Până și pisicile mi-au fost aproape... pisicile tale. Te-au căutat mult timp, dar nu te-au putut găsi niciodată. Le puteam citi durerea și confuzia din ochi. Erau la fel ca mine.
Nu te-aș putea uita vreodată, mamă. O parte din mine este încă pierdută și mă întreb dacă o voi recupera cândva. Poate că acea bucățică este acolo sus cu tine. Poate că într-o bună zi o vei putea trimite înapoi spre mine. Poate că abia atunci mă voi simți din nou întreagă.
Într-o zi, la scurt timp după ce ai murit, am găsit o mică icoană în curtea noastră, prin iarbă. Iconița avea fața lui Iisus pe ea, iar pe spatele ei era scris Psalmul 23, un psalm despre valea morții și mângâiere. Nu am putut înțelege niciodată cum a ajuns acolo. Ai scăpat-o tu din cer? Sau a pus-o un vecin acolo? Continuu m-am întrebat dacă acela este un semn că ai ajuns cu bine în rai. Oh, am plâns atât de mult...
Obișnuiam să aprindem o lumânare pentru tine în fiecare an de Crăciun. Ai murit chiar înaintea Crăciunului... Știi, acum nu mai facem asta, dar nu înțeleg exact de ce. Mie îmi este dor de tine. Mereu. Cred că sunt prea preocupată cu băieții mei acum, cu propriile noastre tradiții de Crăciun.
Am plâns atât de mult în adolescență încât m-am pierdut. Nu am mai putut găsi nimic din mine. Trăiam în agonie, era teribil. Pierderea ta m-a convins să-mi scriu durerea. Și uite așa am scos toată tristețea din mine și am așternut-o în cuvinte. Am încercat să vorbesc cu alții, dar nu mă puteau înțelege. Ei nu trecuseră prin ce am trecut eu. Uneori m-au judecat, alteori li s-a făcut milă de mină. Nu știau ce să îmi zică, cum să mă ajute. Dar cum să facă asta, până la urmă? Cum te-ar putea ajuta cineva vreodată să uiți de moartea mamei tale?
Lumea mea s-a prăbușit atunci când ai murit, mamă. Totul s-a schimbat. Îmi aduc aminte că eram la școală și cineva a venit după mine să mă scoată din clasă și să-mi dea vestea. Cum ar fi trebui să reacționez?
Mi-e dor de mâncarea pe care mi-o pregăteai. Nimeni nu gătește ca tine, mamă. Mă hrăneai cu iubirea ta, cu zâmbetul tău, cu bunătatea ta. Nimeni nu ar mai putea face asta vreodată. Uneori mă gândesc la tine când le pregătesc băieților mei mâncare. Vreau să-și aducă aminte de astfel de momente. Vreau să-și amintească cum le pregăteam prânzul zâmbind. Când fac asta mă simt mamă, mă simt ca tine.
De la tine am învățat cum să fiu părinte. Ai fost o mamă fantastică, sper că știi asta. Am fost atât de norocoasă să te am în viața mea. Crede-mă, nu există persoană mai minunată, iubitoare, dăruitoare și bună ca tine. Crede-mă! Am că sunt adult, înțeleg perfect cât de grozavă erai. Am învățat și eu de la tine să fiu generoasă și să le dăruiesc altora dragostea mea.
Pierderea ta m-a făcut mai puternică, ce-i drept. M-am transformat într-o tânără independentă care a învățat să facă totul singură. Îmi place că am devenit așa, dar urăsc că a trebuit să te pierd pentru asta. Sper și mă rog deseori ca băieții mei să fie la fel de tari ca mine. Sper și mă rog că nu va trebui să mă piardă ca să se întâmple asta. Trebuie să existe o altă cale. O voi găsi eu.
Mă rog adesea să poți vedea și tu bucuriile mele. Aș vrea să cunoști măcar o mică parte din viața mea. Mi-aș fi dorit să-l fi întâlnit pe soțul meu. Mi-aș fi dorit să fi fost lângă mine în ziua nunții mele. Ai ratat totul, da, dar sper că într-o bună zi te voi vedea și îmi vei spune că ai fost acolo cu mine. Mereu. Sper că mi-ai văzut fiii și sper că știi cât de mult îi iubesc. I-ai fi adorat. Și ei pe tine.
Acum cresc. Devin băieți mari. Se înalță. Se ceartă mult, dar fac o echipă grozavă întotdeauna. Râsul lor îmi aduce cea mai bucurie – cea de a fi mamă. Sunt o femeie norocoasă, mamă. Te-am avut pe tine, iar acum îi am și pe băieții mei. Prețuiesc nespus asta.
Mulțumesc mamă. Te iubesc.
Cu dragoste,
Fiica ta
Citește și: Ce trebuie să știi dacă și tu ai părinți cu mult mai în vârstă decât tine
Sursă articol: Herviewfromhome
Urmareste-ne pe Google News
