Fiica mea s-a căsătorit luna trecută, iar asta m-a făcut să mă întreb, când m-am așezat să scriu acest blog: ce sfat aș putea să-i dau ei (și partenerului ei) în legătură cu angajarea într-o relație pe termen lung și cu mariajul? Ce am învățat din cei peste 40 de ani de când sunt eu căsătorită? Ce am învățat din studierea psihologiei și a relațiilor, precum și din experiențele altor persoane în ceea ce privește căsătoria? Sfatul meu este, cu siguranță, umil, dar îl ofer cu cele mai sincere urări de fericire pentru ea și partenerul ei în anii care vor urma.
În primul rând, aș dori să subliniez faptul că, aparent, cu toții avem așteptări nerealiste de la căsătorie. Acestea sunt alimentate de numeroasele imagini idealizate ale iubirii care ne înconjoară. Oriunde ne uităm, există reclame cu parteneri care privesc adorabil unul în ochii celuilalt. Am fost crescuți cu povești romantice și filme cu finaluri fericite până la adânci bătrâneți. Cu toate imaginile idealizate ale societății, este greu să nu presupunem că așa ar trebui să fie dragostea.
În plus, privim adesea o relație amoroasă ca pe ceva care poate vindeca răni și dezamăgiri rămase din copilărie. Vrem ca partenerul nostru să ne iubească suficient de mult pentru a ne vindeca vechile răni sau pentru a ne umple golurile rămase. Adesea, în loc să înfruntăm durerea idealurilor și dorințelor noastre neîndeplinite și apoi să mergem mai departe, le aducem în noua noastră relație cu speranța de a le rezolva acolo.
Aș sfătui-o să recunoască modul în care aceste așteptări ar putea influența negativ experiența ei de femeie căsătorită. O vor face să se simtă ca și cum nu ar fi la înălțime sau ca și cum nu s-ar ridica la înălțimea așteptărilor într-un anumit fel? O vor influența ele să aibă o viziune critică asupra partenerului? O vor determina ele să treacă peste diferențele dintre ea și partenerul ei, pentru că nu se potrivesc unui model convențional de dragoste?
Aș încuraja-o să își vadă căsnicia ca pe un parteneriat care este unic pentru ea și soțul ei. În mod ideal, mai degrabă decât să se ghideze după așteptări externe, ar trebui să trăiască relația cu soțul ei ca pe o întreprindere extrem de personală, modelată de calitățile și valorile diferite pe care amândoi le unesc. În acest tip de întreprindere, fiecare persoană este capabilă să prospere în calitate de individ și să crească în calitate de partener.
Le-aș sugera, de asemenea, ca amândoi să își dezvolte anumite abilități specifice care pot ajuta la dezvoltarea personală și la consolidarea relației. Acestea includ:
Adoptarea unei atitudini pline de compasiune față de tine și față de partenerul tău
Potrivit doctorului Kristin Neff, autocompătimirea presupune „a fi deschis și mișcat de propria suferință, a experimenta sentimente de grijă și bunătate față de sine, a adopta o atitudine înțelegătoare și lipsită de prejudecăți față de propriile neajunsuri și eșecuri și a recunoaște că experiența proprie face parte din experiența umană comună". Autocompătimirea ne permite să ne privim pe noi înșine, inclusiv neajunsurile noastre, cu empatie. Ea ne permite să extindem această empatie către partenerii noștri și să avem compasiune pentru ei în momentele din viață în care duc niște lupte.
Cunoașterea stilului tău de atașament
Teoreticienii atașamentului au studiat dinamica relațiilor interpersonale pe termen lung și s-au axat atât pe cele formate în copilăria timpurie, cât și pe cele formate la vârsta adultă. Au observat diferitele moduri în care acționează copiii pentru a stabili atașamente emoționale și fizice față de principalii lor îngrijitori. Ei au constatat că modelele timpurii de atașament continuă relativ nealterate la vârsta adultă și determină în mare măsură stilul specific al unei persoane de a interacționa în noile relații.
Înțelegerea stilului de atașament pe care l-am dezvoltat în copilărie ne va ajuta să avem compasiune pentru orice adaptare pe care am făcut-o atunci. Recunoașterea impactului pe care îl are acel stil în viața noastră din prezent ne va permite să recunoaștem modurile în care el ne limitează în relația noastră actuală.
Conștientizarea vocii tale interioare critice și a modului în care aceasta influențează relația ta
Mai mult sau mai puțin, cu toții avem un dușman interior, o parte din noi care operează în capul nostru în același mod în care ar face-o un antrenor răuvoitor, criticându-ne și oferindu-ne sfaturi proaste. Vocea interioară critică nu ne susține sinele nostru iubitor și vulnerabil, ci mai degrabă atitudinile și comportamentul distructiv. Ea comentează negativ asupra vieții noastre și ne condamnă acțiunile; ne desființează și ne distruge încrederea și stima de sine. Ne subminează relațiile romantice, criticându-i pe cei pe care îi iubim și dându-ne de pământ pentru că îi iubim.
Păstrarea individualității și respectarea partenerului
Pe lângă faptul că facem parte dintr-un cuplu, este important să ne păstrăm un puternic sentiment de independență și autonomie și un punct de vedere bine dezvoltat. Cu acest obiectiv permanent, putem continua atât să ne cultivăm și să ne consolidăm trăsăturile unice, cât și să ne desfășurăm activitățile care ne reflectă interesele și idealurile. Acest lucru este posibil doar dacă respectăm și individualitatea partenerului nostru, ceea ce înseamnă încurajarea intereselor unice și a obiectivelor personale ale acestuia, independent de ale noastre.
Să fim sensibili la nevoile, dorințele și sentimentele lor și să le acordăm aceeași valoare pe care o acordăm și propriilor noastre dorințe. Acest tip de interes și de sentimente pentru partenerul nostru este altruist și depășește orice preocupare egoistă sau interesată pe care am putea-o avea. Atunci când ne înțelegem partenerul în această manieră profund empatică, suntem conștienți de ceea ce avem în comun, dar continuăm să ne recunoaștem și să ne prețuim diferențele.
Șlefuirea abilităților de comunicare
O linie de direcție importantă pentru o comunicare de succes este să nu vedeți conversația ca pe o bătălie care trebuie câștigată. Este necesar să renunțați la nevoia de a avea dreptate. Nu avem nimic de demonstrat. Remedierea problemelor dintre membrii unui cuplu poate fi dezordonată, iar ambele persoane vor avea reacții. Putem să ne simțim furioși și frustrați, sau ceva din ce spune partenerul nostru ne poate provoca. Dar, dincolo de toate acestea, este important să respectăm faptul că partenerul poate avea ceva de spus care merită ascultat și la care merită să ne gândim.
Una dintre cele mai mari provocări este aceea de a învăța cum să gestionăm furia, astfel încât să nu aibă un impact distructiv asupra relației noastre. Acest lucru este valabil atât pentru exprimarea propriei noastre furii, cât și pentru a auzi și a răspunde la furia celui de lângă noi. Furia este o parte naturală a vieții de zi cu zi, indiferent cât de matură emoțional sau de dezvoltată psihologic ar fi o persoană. Există două orientări fundamentale pentru a face față furiei: în primul rând, sentimentele de furie nu rănesc pe nimeni.
Indiferent cât de ciudate ar fi, ele sunt acceptabile și ar trebui să li se permită să domnească liber în conștiință. În al doilea rând, aceeași libertate nu se aplică acțiunilor tale - chiar și un ton sarcastic poate fi dureros pentru altcineva, așa că preluarea controlului asupra modului în care îți exprimi furia este primordială.
În cele din urmă, i-aș reaminti fiicei mele că dragostea este mai mult decât un substantiv; este, de asemenea, un verb activ. Este important să ne angajăm în acțiuni de iubire. Actul de a iubi este mai satisfăcător (atât pentru cine iubește, cât și pentru cel iubit) decât starea pasivă de îndrăgostire, care se poate dizolva cu ușurință într-o fantezie internă cu puțină interacțiune personală. O relație nu poate exista într-un astfel de vid.
Actul de a iubi implică diverse tipuri de comportament tangibil, cum ar fi oferirea de afecțiune emoțională și fizică, exprimarea tandreții și sensibilității față de nevoile partenerului, împărtășirea activităților și intereselor, menținerea unor schimburi oneste de gânduri și sentimente personale, păstrarea simțului umorului și orice alt număr de acțiuni care permit partenerilor unui cuplu să trăiască împreună viața din plin și, atunci când este posibil, să își ușureze parcursul unul celuilalt.
Acestea sunt sfaturile pe care trebuie să i le ofer fiicei mele pentru a o sprijini în menținerea vie și vitală a acestei relații care se numără printre cele mai intime... atât timp cât vor trăi împreună.
Aceste gânduri îi aprțin lui Tamsen Firestone, fondator și redactor-șef al site-ului Psychalive. De asemena, a fost editor principal pentru multe dintre cărțile scrise de soțul ei, autorul și psihologul clinician Robert W. Firestone.
Citește și: Bunica plătește pentru nunta nepoatei cu economiile ei de o viață, dar nu este invitată la nuntă
Sursă articol: Psychalive
Urmareste-ne pe Google News
