“Adu-ți aminte că aceia care vin doar pentru dulciuri nu-ți sunt prieteni”, îmi spunea mama mea deseori atunci când eram doar un copil. Și mama are întotdeauna dreptate! Nu-i așa?
Am învățat să nu fiu lacomă încă din copilărie. Mama îmi repeta la nesfârșit că trebuie să fiu bună cu prietenii mei, să împart cu ei tot ce am și să nu devin niciodată avidă. Dintotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc bunătate în jurul meu, dar asta nu înseamnă că am primit mereu la schimb ceea ce am oferit. Tot mama m-a învățat că viața poate fi nedreaptă de multe ori, că aceia pe care îi iubesc și îi protejez cu toată puterea mea mi-ar putea întoarce spatele atunci când îmi este lumea mai dragă.
Într-adevăr, aveam să înțeleg la un moment dat ca amicii mei din copilărie care veneau la mine doar atunci când aveam dulciuri nu-mi erau neapărat prieteni. Și așa, treptat, pe măsură ce creșteam, am realizat că cei care mă caută doar când îmi este bine nu sunt deloc de încredere.
În prima zi de școală mama mi-a zis că trebuie să învăț, fie că vreau sau nu. Doar așa voi putea să îmi croiesc un viitor, să devin independentă și să prosper în viață. Mai târziu, bineînțeles, aveam să înțeleg și aceste vorbe...
Atunci când m-am înscris la liceul de muzică, mămica mea mi-a spus că într-o bună zi, joaca și forfoteala din curtea școlii vor lua sfârșit. Dar în schimb, talentul, urechea muziclă și pasiunea pentru cântat nu vor dispărea niciodată.
Mai târziu, când m-a înscris la școala de balet, mama mea dragă mi-a spus: “Nu trebuie să devii balerină, dar vei vedea că, în timp, vei învăța să-ți controlezi postura și vei crește în înălțime încă 10 centimetri.” Așa a și fost! Mulțumită mamei mele...
Atunci când m-am îndrăgostit pentru prima oară, tot mama mi-a spus că trebuie să învăț să mă iubesc pe mine înainte de toate. Da, dragostea este minunată, dar niciodată nu o vei putea oferi corect altuia dacă nu știi cum să ți-o oferi ție. Da, tot mama m-a învățat să mă iubesc, să mă respect, să mă îngrijesc.
Am plâns deseori în fața ei, în brațele ei, pe umărul ei. Era acolo pentru mine în orice secundă. Întotdeauna a pus fericirea mea mai presus de a sa. De fiecare dată când eram supărată, îmi aducea aminte că durerea de acum se va vedea prin ridurile timpurii. M-a învățat să depășesc orice tristețe, orice obstacol. M-a învățat să accept, să trag concluzii și să merg mai departe.
În timpul divorțului, tot ea mi-a fost aproape. Tot ea mi-a amintit că trebuie să învăț din greșeli și că orice sfârșit tumultuos va aduce și un nou început minunat. Tot ea mi-a spus să nu depind niciodată de partenerii mei sau de oricine altcineva. Mai apoi, am învățat pe pielea mea că nu mă pot baza pe nimeni în afară de mine... și mama mea.
Știu că nu am fost întotdeauna fiica perfectă, am dezamăgit-o de multe ori, poate chiar i-am frânt și inima. Dar nu a fost zi în care ea să nu-mi reamintească că e mândră de mine, că mă iubește, că eu sunt cea mai bună parte din ea.
Mi-a spus... Mi-a spus de nenumărate ori că atâta timp cât va fi în viață va face tot posibilul să mă ajute, să mă înveselească, să mă îngrijească. Dar mi-a zis și că într-o bună zi voi fi pe cont propriu și că voi fi nevoită să învăț să mă descurc singură... fără ea. Mi-a spus toate aceste lucruri, m-a avertizat cum a putut ea mai bine, dar totul părea o joacă atunci când era în preajma mea.
Mamele sunt eroine. Ele pot face absolut orice, doar că nu știu cum să nu îmbătrânească...
Citește și: Lecții de viață importante primite de la o femeie de 100 de ani. Dacă știam asta mai devreme, ce bine era!
Sursă articol: Cluber
Urmareste-ne pe Google News
