Anul acesta împlinim 30 de ani. Parcă ieri ne plimbam cu rolele noastre colorate pe alile încurcate, în timp ce ascultam muzica noastră preferată în căști. Suntem destul de bătrâni pentru a deveni, încet încet, irelevanți, nu-i așa? Și parcă a fost o vreme în care visam la acest moment măreț.
Probabil că m-am gândit deseori la ziua în care voi împlini 30 de ani în timp ce îi pregăteam o căsuță păpușii mele. Sincer, mă așteptam să dețin și eu astfel de casă până acum și chiar să am o viață... ca-n povești. Însă lucrurile nu se întâmplă exact așa cum îți dorești tu, iar asta e perfect în regulă.
Anul acesta împlinim 30 de ani, iar eu îmi amintesc cum îmi prindeam părul cu agrafe colorate în timp ce stăteam în fața oglinzii alături de sora mea. Ne jucam și ne jucam și ne jucam până oboseam. Ne jucam orice. Oricând. Uneori țineam scorul, iar alteori o făceam doar de amuzament. Dar nu, nu trecea o zi fără să ne simți bine... iar acum împlinim 30 de ani.
Unii dintre noi organizează petreceri, iar alții se gândesc cu groază la cei 20 de ani pe care îi lasă în urmă. Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Probabil că ne-am dat seama că nu putem schimba lumea. Sau poate că ne-am dat seama că schimbarea începe de la noi. Și, uite așa, am început să ne construim și reconstruim bucățică cu bucățică.
Anul acesta împlinim 30 de ani. Unii dintre noi și-au atins deja apogeul, ceea ce este cu adevărat înspăimântător. Unii dintre noi simt că au alergat constant în ultimii ani după vise și obiective care nici măcar nu le erau destinate. Da, asta e și mai înfricoșător. Cu toții suntem speriați, mai ales pentru cu a trecut deja atâta amar de vreme...
Anul acesta împlinim 30 de ani. Vreau să sărbătoresc cu voi, dar mi-e frică. Prietenii mei se comportă, uneori, ca niște zombi. Mi-am dat seama de acest lucru când am început să citesc și mi-am șters aplicațiile de socializare din telefon. Pentru prima oară după ani de zile, am privit în sus. Toți apropiații mei erau captivi în propriile lor bule, în timp ce își derulau cu măiestrie ultimii 10 de ani din viața de până acum.
Știi, împlinesc 30 de ani anul acesta. Mă simt mai bine atunci când mă gândesc că mai au și alții aceeași "suferință" ca mine. Eu, personal, nu voi participa la multe dintre petrecerile la care am primit o invitație. Și da, voi folosi criza sanitară prin care a trecut într-un glob în ultimii ani drept scuză. Dar, sincer, în realitate, doar mi-am pierdut interesul pentru distracție. Nu vreau sa-mi pierd vremea într-un bar discutând nimicuri cu alții. Nu vreau să rememorez trecutul la nesfârșit. Cândva, la 20 de ani, am învățat să trăiesc în prezent... dar acum am 30.
Dar eu am așteptat atât de mult să împlinesc 27 de ani. Se spune că asta e vârsta la care te regăsești pe tine, vârsta la care te descoperi. Sau, cel puțin, asta mi-a spus o fată pe care am cunoscut-o în urmă cu mulți ani într-un local. Învățăm atât de multe unii de la alții...
Anul acesta împlinesc 30 de ani. Mi se spune că ar trebui să-mi sărbătoresc realizările. Am o diplomă de master și nu am datorii. Un loc de muncă sigur pentru o viață întreagă. O duc destul de bine ce-i drept, dar asta nu înseamnă că nu mă îngrijorez cu privire la viitor din când în când.
Anul acesta împlinesc 30 de ani. Îmi amintesc când eram tânără și citeam ce scria pe cutia de cereale în timp ce îmi luam micul dejun. Acum mănânc mereu în grabă, pe drum și îmi beau cafeaua de una singură. Ascult muzică care nu îmi place doar pentru că vreau să par mai matură. Și fac asta și când sunt singură în mașină. Asta fac oamenii la 30 de ani, nu-i așa?
Îmi amintesc când eram mai tânără și am aflat că mama mea a rămas însărcinată. Era mult prea bătrână pentru a fi însărcinată, dar totuși corpul ei nu era de acord cu ideea mea. Ea mi-a spus: "Olivia, adevărul este că nu îmbătrânești niciodată cu adevărat. Corpul tău îmbătrânește, dar în interior te vei simți mereu tânără".
Obișnuiam să cred că mama mea era ridicolă, uneori credeam că nu știe să se prefacă. Acum îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut o mamă care a spus întotdeauna adevărul.
Anul acesta împlinim 30 de ani. Adevărul este că suntem cu toții încă niște tineri de 20 de ani care încercăm să ne dăm seama care ne este rostul pe acest pământ. Adevărul este că nimeni nu vrea să se maturizeze. De ce să vrei asta? Și ce înseamnă că te maturizezi, până la urmă? Să ai mai multe griji? Să te preocupe o mașină nouă, o casă, o promovare?
Anul acesta împlinim 30 de ani. Suntem suficient de mari pentru a lua decizii pe cont propriu. Deloc plăcut, nu-i așa? Uneori, mi se pare că suntem prea spălați pe creier de către mass-media pentru a ști cum să luăm o decizie corectă.
Tocmai de aceea, vreau să vă reamintesc ceva. Am crescut într-o lume în care scriam scrisori prietenilor și primeam răspunsurile prin poștă o săptămână mai târziu. Dădeam telefoane de pe un telefon lipit de perete după ora 19:00, când apelurile erau gratuite. Ne-am jucat în curte, sub cerul înstelat sau am privit norii transformându-se în fel și fel de animale. Infinitul era deasupra noastră. Este și acum. Nu am crescut împărtășindu-ne sentimentele pe rețelele de socializare. Am învățat doar să trăim și atât. Să trăim momentul.
Anul acesta împlinim 30 de ani și nu trebuie să ne lăsăm adormiți de depresie. Simți că a sosit momentul pentru o schimbare? Înseamnă că exact asta trebuie să faci! Schimbă-ți cariera, urmează-ți cel mai măreț vis, spune-i acelei persoane cât de mult o iubești! Nu, nimic nu este prea riscant atunci când ai inima deschisă și sufletul curat.
Nimic nu e pierdut, crede-mă! Infinitul e chiar deasupra ta.
*Articolul este o adaptare a celui de pe Thoughtcatalog și reprezintă experiența autoarei.
Citește și: Știi ce? Tot ce vreau este să fie ca pe vremuri...
Urmareste-ne pe Google News
