Un pastor a văzut o fată însărcinată dormind pe trotuar. Era chiar nepoata lui, pe care n-o mai văzuse de o veșnicie

Un pastor a văzut o fată însărcinată dormind pe trotuar. Era chiar nepoata lui, pe care n-o mai văzuse de o veșnicie

Redactor Divahair.ro

Un pastor și-a dat afară sora din casă dezamăgit fiind de păcatele ei, însă niciodată nu a fost sigur că a făcut alegerea cea bună. Mulți ani mai târziu, după ce și-a găsit nepoata, a fost nevoit să ia, din nou, o decizie dificilă.

"Dumnezeu nu va fi bun cu tine, Thomas!", a strigat sora lui Thomas, Erika, în timp ce ieșea din casa lui cu un copil în brațe.

Bărbatul și-ar fi ajutat sora, însă era mult-mult prea dezamăgit de aceasta. Erika a avut o aventură și a rămas însărcinată. A venit la casa fratelui ei sperând că acesta îi va oferi ajutor. Însă fostul ei soț, bărbatul pe care l-a înșelat, era un membru important al bisericii protestante a lui Thomas și, în calitate de pastor, bărbatul nu o putea primi la el în casă. Colegii săi nu ar fi fost de acord cu asta, iar congregația l-ar fi judecat pentru că adăpostea o păcătoasă.

"Oare are dreptate?", s-a întrebat el, în timp ce își dădea sora afară din casă. Apoi, îngândurat, i-a închis ușa în nas. Nu avea de ales.

A doua zi, a vorbit cu mentorul său, pastorul Johnson, și i-a spus ce s-a întâmplat. Spre surprinderea sa, pastorul Johnson părea să fie de acord cu decizia sa.

"Trebuie să faci ce este mai bine pentru familia ta, iar să ai pe cineva ca ea în casă, având în vedere cei cinci copii ai tăi, nu este o idee bună. Ca să nu mai vorbim de faptul că ți-ai pune cariera în pericol. Este o situație complicată, dar trebuie să rămânem drepți. Deși, Iisus a mâncat cu păcătosul... în cele din urmă depinde doar de tine", a spus pastorul Johnson, dându-i lui Thomas prea multe lucruri la care să se gândească.

În acea seară, a vorbit și cu soția sa, Lilly, care observase că se comportă ciudat. Ea fusese plecată la o piesă de teatru cu copiii când a apărut Erika, iar el nu i-a spus nimic despre eveniment până atunci.

"Nu ar fi trebuit să faci asta, Thomas. Nu cei sănătoși au nevoie de un medic, ci cei bolnavi. N-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși", a citat soția lui din Biblie, făcându-l pe pastor să se simtă prost.

Thomas știa că lăcomia și ambiția îi motivaseră alegerea și că nu acționase corect față de sora sa. Chiar și așa, spera doar că se va putea revanșa față de Erika la un moment dat și că Iisus îl va ierta pentru acest păcat.

Dar Erika plecase și nu avea de gând să se mai întoarcă. O femeie de la biserică a văzut-o luând autobuzul care avea să o ducă departe New Jersey. Thomas a petrecut ani de zile încercând să o găsească și s-a rugat constant pentru siguranța ei și a copilului ei.

***

Aproximativ 18 ani mai târziu, Thomas încă se simțea vinovat pentru ceea ce făcuse. Nu a găsit-o niciodată pe sora lui și nimeni nu a mai auzit de ea, nici măcar fostul ei soț.

Într-o zi, în timp ce se plimba pe stradă gândindu-se la Erika, Thomas a zărit o femeie care dormea pe trotuar cu câteva pături lângă ea. S-a apropiat de ea sperând că-i va putea oferi un adăpost la biserică, iar apoi i-a zărit burta de gravidă. A simțit în acel moment cum îi crapă inima de durere, căci nu mai voia să vadă femei în aceeași situație cu cea a Erikăi.

Imagine cu o femeie fără adăpost care își încălzește mâinile

"Domnișoară, sunteți trează?", a spus el cu blândețe, iar femeia a deschis încet ochii.

Nici nu a apucat să-i răspundă, că Thomas a și observat că purta un pandantiv pe care îl recunoștea de undeva. Era al mamei lui...

"Da, pastore?", a întrebat femeia, confuză.

"Oh, am vrut să îți ofer un adăpost. Biserica are câteva paturi libere, iar noi vă putem oferi mâncare. Nu e mult, dar e mai bine decât să stai pe străzi. Pot să te duc și la un adăpost pentru femei din apropiere, dacă vrei", a spus Thomas, dar nu-și putea lua ochii de la pandantiv.

"Te uiți la bustul meu? Ești preot, pentru numele lui Dumnezeu!", a spus ea, după ce a observat că se uita insistent la ea.

"Nu! Nu! Pandantivul acela de la gâtul tău... Mama mea avea unul asemănător. L-a dat surorii mele și nu l-am mai văzut de... 18 ani.", a răspuns el.

"Acest pandantiv a fost al mamei mele. Nu o cunoșteam foarte bine. Am doar câteva amintiri vagi despre chipul ei. A murit când aveam 3 ani. Asistentele de la spital mi-au dat lucrurile ei când am fost trimisă într-un centru de plasament. De atunci am acest pandantiv", a spus femeia, în timp ce strângea pandantivul în mână.

Thomas a închis ochii, îndurerat, căci știa deja ce se întâmplase. De asta nu a reușit să-și găsească sora. Erika murise. Iar această femeie de pe stradă, această femeie neajutorată era chiar fiica sa, nepoata lui. Cea pe care Erika a avut-o în brațe în noaptea în care el a dat-o afară din casa lui.

"Cum te cheamă, copilaș?", a întrebat el.

"Ashley.", a răspuns tânăra fără adăpost.

"Eu sunt pastorul Thomas și cred că ești nepoata mea. Vrei să vii cu mine ca să-ți explic mai multe?", a întrebat el cu blândețe, rugându-se ca ea să spună da.

Din fericire, ea a fost de acord. S-a ridicat și și-a luat lucrurile. L-a urmat apoi până la el acasă și a fost primită cu brațele deschise de soția lui. Ashley a rămas uimită de ceea ce se întâmpla, însă nu se simțea bine. A început să tușească îngrozitor.

"Ia loc. Trebuie să te odihnești!", i-a sugerat Lilly tinerei, iar apoi s-a dus să-i facă un ceai.

Imagine cu o ceașcă cu ceai

În acest timp, Thomas a adus o poză cu Erika purtând pandantivul pentru a-i dovedi nepoatei sale că nu o mințise. Apoi, tânăra le-a povestit lui și lui Lilly totul despre viața ei extrem de grea, dar și despre faptul că nu știa cine este tatăl copilului ei.

"Ultima mea familie adoptivă m-a dat afară imediat ce am împlinit 18 ani, pentru că atunci se termină plățile de la guvern și mă tem că nu am fost în preajma celor mai buni oameni. Mi-e rușine să spun că nu am fost o femeie creștină bună. Mă va mai accepta Dumnezeu? Oare voi merge în iad?", a spus Ashley și a început să plângă după ce a povestit prin câte trecuse.

Thomas a luat-o în brațe și a asigurat-o că va fi bine și în siguranță.

"Vei merge în rai, copilă. Ai avut parte de o viață grea, iar Dumnezeu te-a adus la mine pentru că vrea să te ajutăm. Așa vom face. Nu te vom abandona", a promis el, în timp ce Lilly li s-a alăturat în îmbrățișare.

Lilly a ajutat-o pe Ashley să facă o baie caldă și apoi i-a pregătit un dormitor. Când s-a dus la somn, l-a găsit pe Thomas ținând Biblia în mână.

"Dragul meu, ești sigur de asta? Ai dat-o afară pe sora ta cu ani în urmă. Acum, ai o tânără gravidă și necăsătorită în casa ta?", a întrebat Lilly, uimită de decizia soțului ei.

"Nu am de gând să fac aceeași greșeală pe care am făcut-o cu mult timp în urmă. Acesta este Dumnezeu care îmi dă o a doua șansă. Știu asta. O cred, iar acum, înțeleg și mai mult cât de oribil am păcătuit față de sora mea atunci. Dacă biserica nu mă poate accepta pe mine sau pe noi, voi renunța la poziția mea. Ea este mai importantă. Familia noastră este mai importantă. Să ne ajutăm unii pe alții este mai important și mai dumnezeiesc decât tot ceea ce am făcut pentru congregația noastră până acum", a răspuns Thomas, foarte serios.

Lilly era mândră de soțul ei, însă membrii bisericii nu au fost deloc încântați să afle ce s-a întâmplat. Zvonurile au circulat rapid și, într-un final, pastorul Johnson i-a spus lui Thomas că nu îl mai poate lăsa să țină predici.

Imagine cu o biserică

"Poate că este timpul să îți reconsideri poziția în cadrul bisericii. Să ai în casa ta o femeie necăsătorită și însărcinată de pe străzi nu este deloc bine. Oamenii vorbesc...", a spus pastorul, iar Thomas a început să-l privească cu alți ochi. Era dezamăgit.

"Aveți dreptate. Acesta nu mai este locul potrivit pentru mine", i-a spus el și a părăsit biserica.

Din fericire, a găsit un nou loc de muncă la o altă biserică, cu oameni diferiți și cu valori diferite. În scurt timp, enoriașii de la fosta lui biserică au aflat ce s-a întâmplat și au început să participe din nou la predicile sale. Îi apreciau noua viziune.

Oamenii nu voiau să meargă într-un loc în care să fie judecați sau să fie în preajma unei comunități care nu se mobiliza pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. Ei doreau un loc unde să se conecteze cu Dumnezeu cel iertător, cel care le-ar putea înțelege greșelile. Și nu putea face asta decât prin intermediul unui pastor lipsit de prejudecăți.

Mulțumită pastorului și soției sale, Ashely a început să își revină și a născut un copil perfect sănătos. Puțin mai târziu, și-a cunoscut viitorul soț chiar la biserica unde ținea predici unchiul ei. Chiar Thomas a fost cel care i-a căsătorit.

În acea zi, în timpul petrecerii de nuntă, el a întrebat-o pe Lilly: "Crezi că Dumnezeu... și Erika m-au iertat pentru păcatul meu, dragă?".

"Trebuie să cred că au făcut-o, scumpule. Noi credem într-un Dumnezeu iertător.", a răspuns ea, lăsându-și capul pe umărul lui.

"Pentru că Eu le voi ierta răutatea și nu-mi voi mai aminti de păcatele lor.", a continuat ea.

"Ieremia 31: 34", a șoptit Thomas în timp ce își privea nepoata râzând și dansând cu noul ei soț și cu copilul lor, pe care îl adora din toată inima.

Ce crezi despre această poveste emoționantă?

Citește și: Sora mea este geloasă pe mine pentru că ea crede că sunt "copilul preferat" al părinților noștri

Surse foto: Pexels, Pexels, iStock

Surse articol: Amomama

Articolul urmator
Bărbatul își înșală soția. După mulți ani, o femeie găsește o geantă cu bani și un plic pe care era scrisă povestea infidelității
Bărbatul își înșală soția. După mulți ani, o femeie găsește o geantă cu bani și un plic pe care era scrisă povestea infidelității
Mai eşti îndrăgostită de iubitul tău? Testul care este mai sincer cu tine decât eşti tu însăți!
Incepe quiz
Mai eşti îndrăgostită de iubitul tău? Testul care este mai sincer cu tine decât eşti tu însăți!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.