5 semne majore că suferi de epuizare emoțională

5 semne majore că suferi de epuizare emoțională
Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro
Joi, 09.07.2020

Există multe situații în viață în care simțim că ne pierdem controlul. Uneori, reușim să o scoatem cumva la capăt, dar alteori stresul și presiunea ne copleșesc, iar energia noastră se epuizează. O serie de studii au arătat că există cinci semne majore ale epuizării emoționale, pe care trebuie să le luăm în considerare, dacă nu vrem să ajungem în situații- limită. 

plans 

Când ești epuizat emoțional, chiar și cele mai mici responsabilități te copleșesc

Persoanele care suferă de epuizare emoțională se simt supraîncărcate. Orice sarcină, cât de mică, li se pare dificilă și le consumă puțina energie rămasă. Epuizarea emoțională poate fi rezultatul unei cantități prea mari de muncă (așa numitul sindrom burnout), dar poate să apară și în situații mai personale, în cuplu, în viața de părinte sau când trebuie să porți de grijă unei persoane bolnave. Astfel de situații pot provoca o acumulare prea mare de emoții, care duce la reacții fizice: oboseală extremă, senzație de neputință, pierderea controlului asupra propriei vieți.  

Iată câteva dintre situațiile care pot provoca epuizare emoțională

- schimbări semnificative în viața personală, precum un divorț sau moartea unei persoane apropiate

- o situație financiară instabilă

- lucrul sub presiune sau sentimentul de a se aștepta prea mult de la tine, în familie sau în societate

- o boală cronică

- standardele prea înalte impuse la locul de muncă

Simptome ale epuizării emoționale

În cadrul unui studiu, Dr. Jordi Fernández-Castro de la Universitatea din Barcelona a analizat reacțiile de epuizare profesională în cazul a 96 de asistente medicale, care lucrau în condiții de stres extrem.  Echipa de cercetători a înregistrat modul în care asistentele percepeau cererile profesionale, capacitatea lor de control, eforturile pe care le făceau, recompensele, dar și modul în care aceste percepții s-au schimbat în timp. 

Participantele au completat o serie de chestionare, care au demonstrat că senzația de epuizare emoțională descrește în condițiile unor recompense adecvate, dar crește cu cât cererile profesionale sunt mai dificile. Cu alte cuvinte, sarcinile importante ne predispun către epuizarea profesională, iar recompensele diminuează sentimentul de supraîncărcare. 

stres

Studiul a arătat că simptomele majore ale epuizării emoționale sunt:

1. Oboseală mult mai mare decât în mod normal, care se instalează char și în cazul celor mai ușoare sarcini

2. Dureri frecvente de cap, corelate cu perioadele de lucru intens

3. Depresie și emoții negative care te copleșesc, asociate cu gânduri obsesive și sentimente de neputință, lipsă de control și incapacitatea de a ieși dintr-o anumită situație

4. Probleme grave legate de ritmul veghe- somn, insomnii majore care nu pot fi ameliorate de nimic sau stare de somnolență permanentă pe parcursul zilei

5. Dificultatea de a te concentra și de a privi lucrurile din jur, dar și de a planifica și organiza datele realității în minte

Aceste simptome nu sunt specifice numai epuizării emoționale, așa că, dacă le experimentezi, trebuie să cauți ajutor profesionist, pentru a afla dacă sunt determinate de epuizare sau au alte cauze ascunse. 

Printre simptomele epuizării emoționale se mai numără: lipsa de motivație, iritabilitatea, apatia, schimbările de apetit, nervozitatea, furia irațională, tendințele pesimiste pronunțate, chiar și manifestări mai grave, cum sunt gândurile suicidare. În plan profesional, epuizarea emoțională se poate asocia cu greșeli la locul de muncă, incapacitatea de respectare a termenelor-limită, lipsa de interes și de implicare în viața instituției/companiei, absențe nejustificate, abandon profesional.

Epuizarea emoțională nu este un mit și nu este ceva ușor de rezolvat. Dacă experimentezi simptomele descrise mai sus, este necesar să iei măsuri serioase, înainte de a ajunge în situații greu de gestionat.

Surse foto: IStock

Articolul urmator »
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Raluca Margean | Miercuri, 10.01.2024
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (6)

Ne găsești pe