Nu Skin

Detoxifierea colonului - cea mai naturală, sigură și neinvazivă metodă de prevenire și combatere a constipației

Miercuri, 16.05.2018
de Ana Munteanu

 Este detoxifierea colonului necesară? Când vine vorba de răspunsul la această întrebare, cel puţin într-o privinţă există consens: în condiţii ideale, sistemul digestiv ar avea propriile sale metode de a elimina reziduurile şi toxinele, iar asta ar fi suficient pentru întreţinerea colonului. Dar (şi acest „dar” face toată diferenţa) realitatea este că trăim în condiţii departe de cele ideale, iar pentru foarte mulţi dintre noi tranzitul intestinal reprezintă adesea o provocare.

 Se estimează că între 10 şi 20% din populaţie se confruntă cu sindromul de intestin iritabil, iar milioane de oameni din întreaga lume au, cel puţin ocazional, episoade de constipaţie. Cauzele sunt diverse – afecţiuni intestinale, alergii, expunerea la chimicalele din alimentele procesate, un consum scăzut de fibre sau inflamaţii la nivelul sistemului digestiv-dar cele mai multe dintre ele sunt asociate cu ceea ce specialiştii numesc, generic, a fi „stilul de viaţă al omului modern”. În acest context, detoxifierea periodică a colonului este foarte utilă şi poate avea un impact semnificativ asupra stării generale de bine.

 Ce se întâmplă când avem colonul încărcat de reziduuri şi toxine? Scaunele se usucă şi apare constipaţia, fermentaţia cauzează balonare, apar durerile şi crampele abdominale, toxinele încep să recircule în organism şi cauzează stări de oboseală, dureri de cap şi iritabilitate, pielea, părul şi unghiile capătă un aspect tern şi nesănătos. Dinamica bacteriilor bune de la nivelul sistemului digestiv este afectată, eliminarea bacteriilor ce pot cauza probleme este încetinită, absorbţia nutrienţilor nu se mai face eficient şi pot apărea carenţe de vitamine şi minerale. De asemenea, toxinele acumulate în colon pot distruge flora bacteriană benefică, ceea ce permite dezvoltarea coloniilor de ciuperci Candida albicans.

Scopul detoxifierii colonului, aşadar, este acela de a elimina reziduurile şi toxinele pentru a permite funcţionarea optimă a întreg sistemului digestiv şi normalizarea tranzitului intestinal.

 În ceea ce priveşte metoda optimă de detoxifiere a colonului, medicii şi specialiştii atrag atenţia că sunt de evitat soluţiile agresive, precum clisma sau ceaiurile şi substanţele medicamentoase cu efect puternic laxativ pentru că acestea afectează flora intestinală, irită tractul digestiv, dereglează tranzitul intestinal şi, în timp, creează dependenţă.

Triphala, amestec de plante ayurvedice pentru detoxifierea blândă, dar eficientă, a colonului

 Una dintre cele mai eficiente metode naturale de detoxifiere a colonului, recomandată de mii de ani în medicina ayurvedica, presupune includerea în dietă a amestecului ayurvedic Triphala. Acesta conţine fructe de Amalaki, Vibhitaki şi Haritaki, în cantităţi egale, uscate la soare şi apoi măcinate şi transformate în pudră. Spre deosebire de laxativele clasice, Triphala nu împiedică absorbitia nutrienţilor, ci, dimpotrivă, prin reglarea digestiei şi a ph-ului din intestine, eficientizează asimilarea lor, iar compuşii activi din compoziţia să hrănesc ţesuturile tractului digestiv. Prin conţinutul mare de antioxidanţi [1], Triphala luptă împotrivă efectelor radicalilor liberi [2] şi împiedică procesele de îmbătrânire prematură.

Triphala sprijină tranzitul intestinal [3] din două direcții majore: 1. stimulează secreţia de enzime digestive şi 2. stimulează peristaltismul intestinal prin amplificarea intensităţii contracţiilor muşchilor netezi de la nivelul tractului gastrointestinal. Spre deosebire de produsele obişnuite pentru stimularea tranzitului intestinal, Triphala are avantajul major că nu prezintă reacţii secundare asociate cu efectul laxativ, precum crampele sau balonarea, nu creează dependenţa şi poate fi inclusă şi în dieta copiilor peste 7 ani, pentru normalizarea tranzitului intestinal. Triphala este recomandată şi în curele de slăbire pentru că sprijină procesele de îndepărtare a depozitelor de grăsime din intestine.

Cum sa folosesti Triphala pentru detoxifierea colonului?

 Cea mai uşoară metodă de a introduce Triphala în dieta ta este prin adăugarea ei sub formă de pudră în alimentele pe care le consumi în mod obişnuit – smoothie-uri, iaurturi, fresh-uri de fructe etc. În România, compania ORGANIC INDIA distribuie Triphala 100% Certificată Organic sub formă de pudră – Triphala | Digestie si Detoxifiere Colon sau sub formă de capsule – Triphala | Digestie si Curatare Colon. Toate plantele din compoziţia acestor produse sunt 100% certificate organic, ceea ce certifică faptul că nu conţin organisme modificate genetic, nu conţin şi nu sunt folosite în niciun stadiu al producţiei pesticide sintetice, erbicide, îngrăşăminte sau alte tratamente chimice. Astfel, integritatea nutriţională şi a compuşilor activi este, de asemenea, garantată.

În caz de tranzit intestinal întârziat sever, se recomandă utilizarea Triphala în combinație cu ORGANIC INDIA Bowelcare | Tranzit intestinal, combate balonarea. Acesta conține și alte plante ayurvedice care sprijină, de asemenea, detoxifierea colonului și normalizarea tranzitului intestinal – Frunze de Bilva, semințe de Creson, Tărâțe integrale de Psyllium.

 

 Suplimentele Triphala | Digestie şi Detoxifiere Colon, Triphala | Digestie şi Curăţare Colon şi Bowelcare | Tranzit intestinal, combate balonarea sunt disponibile în România prin INNOVORIS LABS, companie ce are misiunea de a îmbunătăţi vieţile oamenilor şi de a proteja planeta prin furnizarea de produse naturale premium accesibile.

 

 Află mai multe detalii despre produsele ORGANIC INDIA şi pătrunde în lumea beneficiilor celor mai renumite plante medicinale ayurvedice pe site-ul www.organicindia.ro! Te invităm să devii parte din Comunitatea ORGANIC INDIA ROMANIA pentru a descoperi iîmpreună puterea transformatoare a celei mai bune alegeri: #AdevarataStareDeBine!

 

Surse științifice:

 

[1] Antioxidant Properties of the Ayurvedic Formulation Triphala and its Constituents (2008)

[2] In vitro antioxidant studies and free radical reactions of triphala, an ayurvedic formulation and its constituents (2005)

[3] Scientific validation of the ethnomedicinal properties of the Ayurvedic drug Triphala: a review (2012)

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!