Poți să îmbătrânești frumos și grațios! Află cum!
Cuprins
- Îmbătrânirea este o parte naturală a vieții. Accept-o!
- Cum îmbătrânești frumos? Redu stresul!
- Plantele adaptogene te ajută să faci față stresului!
- Cei mai buni adaptogeni la vârste înaintate
Din păcate, trăim într-o cultură care este axată uneori obsedant pe tinerețe, negând sau ignorând numeroasele avantaje care apar pe măsura înaintării în vârstă. De fapt, atunci când împlinim o anumită etate, suntem mai liniștiți, mai înțelepți, ducem o viață mai armonioasă atât la interior, cât și la exterior.
Mai mult, este posibil să îmbătrânești frumos și grațios! Află cum din rândurile de mai jos!
Îmbătrânirea este o parte naturală a vieții. Accept-o!
Legenda spune că Siddhartha, prințul care a devenit Buddha, era protejat obsesiv de către tatăl său, care dorea să îl ferească de bătrânețe, de boală și de moarte, considerând astfel că fiul său va deveni un luptător devotat și va evita autoreflecția. Dimpotrivă, Siddhartha a luat însă o cu totul altă cale, realizând, printre numeroase alte revelații, că bătrânețea este o parte firească a vieții, că dincolo de corpul trecător este ceva mult mai profund. Este concluzia la care și noi putem ajunge cu ajutorul introspecției și profitând de uluitoarele efecte pozitive ale plantelor adaptogene indiene, care ne ajută să îmbătrânim sănătos și frumos și să ne bucurăm de toate atuurile acestei perioade.
Și fondatorul Hinduism Today, Satguru Sivaya Subramuniyaswami, considera că există anumite legi universale care întăresc forța vieții chiar atunci când îmbătrânim. Dacă ai grijă de corpul tău, el va ști să îți comunice ce anume ai nevoie și ce trebuie să faci ca să treci mai ușor peste schimbări. Deși trupul nu este veșnic, după cum nuanța înțeleptul, el este singurul pe care îl ai, așa că îi ești datoare să îl îngrijești. Mai mult, odată ce ai atins înțelepciunea și ai cunoștințele unei vieți îndelungate, transmite-le mai departe: astfel vei contura și tu un cerc al traiului frumos.
Cum îmbătrânești frumos? Redu stresul!
Coșmarul lumii actuale, stresul este practic principala cauză a îmbătrânirii premature, spun specialiștii. Mai ales atunci când este cronic, stresul cauzează anxietate, ceea ce determină îmbătrânirea, care la rândul său provoacă stres într-un proces ciclic atât de dificil. De asemenea, infamul stres poate cauza dezechilibre hormonale, mai ales la nivelul adrenalinei și cortizolului, poate crea inflamație în corp și poate crește cantitatea de radicali liberi, ceea ce cauzează numeroase probleme de sănătate.
Dar stresul ar trebui contracarat indiferent de vârsta pe care o ai. Iar Lissa Rankin, doctor în științe medicale, consideră că poți reuși acest lucru prin prioritizarea stării de relaxare: numai odată cu ea poți să susții procesele corpului. Cum te relaxezi? Prin meditație, yoga, afirmații sau mantre, gândire pozitivă, interacțiuni sociale sănătoase, exerciții fizice, hobby-uri, distracție, și, firește și mai ales, iubirea. Nu putem uita nici importanța pe care o are o alimentație sănătoasă în acest sens.
Plantele adaptogene te ajută să faci față stresului!
Fie că factorii de stres sunt mentali, fizici, biologici sau chimici, plantele adaptogene sunt cele care îți stau alături cu loialitate pentru a-i contracara. Astăzi, ele sunt apreciate nu numai de maeștrii Ayurveda, dar și de oamenii de știință, care recunosc puterea lor de a restabili homeostaza.
Definită de către Bertrand Babinet drept abilitatea organismului de a-și echilibra stresul intern și extern, homeostaza poate fi la rândul său dezechilibrată, ajungând să aibă valențe negative. Printre simptomele acestui proces se numără depresia, lipsa libidoului sau oboseala, resimțite și atunci când înaintezi în vârstă. Aici intervine însă „magia” plantelor adaptogene, care restabilesc și pot ajuta la păstrarea homeostazei pozitive, susținându-ne să ne adaptăm mai bine la schimbare.
De asemenea, magnificii adaptogeni sunt de folos și pentru reglarea funcțiilor celulare, pentru susținerea imunității, pentru prevenția maladiilor degenerative și pentru reactivarea echilibrului în organism.
Cei mai buni adaptogeni la vârste înaintate
Din fericire, natura ne-a gratulat cu numeroase plante adaptogene, dar care sunt specifice pentru procesul de îmbătrânire? Îți spunem în rândurile de mai jos!
În primul rând, să descoperim principalele probleme la a căror rezolvare ar trebui să pună umărul adaptogenii. La bătrânețe, ne confruntăm mai ales cu pierderea echilibrului, cu diminuarea auzului și a vederii, cu erodarea rezervelor de energie, cu atenuarea elasticității și fermității pielii, cu alterarea capacităților mentale și o mai mare predispoziție spre îmbolnăvire. În toate aceste situații, adaptogenii te vor ajuta. Ramura din Ayurveda care se ocupă cu studiul lor este rasayana (întinerire), cea care vizează menținerea sănătății pe parcursul trecerii timpului și îmbătrânirea cu grație.
Care sunt plantele adaptogene pe care să le integrezi în dieta ta? Începem cu Guduchi sau Giloy, renumite pentru faptul că revigorează pielea și sunt utile în tratarea afecțiunilor dermatologice, alături de Guggulu, Brahmi (Centella), Amalaki (Amla), Turmeric și Ashwagandha.
Nu uita nici de Triphala, una dintre cele mai folosite plante rayasana, o combinație de trei fructe de pe continentul indian: Haritaki, Bibhitaki și Amla. Acestea previn constipația, uscăciunea excesivă și inflamația, toate fenomene asociate înaintării în vârstă.
Un alt proces specific îmbătrânirii este reprezentat de diminuarea cantității de acid, din cauza cărora este afectată și digestia și absorbția nutrienților. Astfel, organismul ajunge să ducă lipsă de substanțe benefice chiar dacă tu mănânci bine. Și aici intervine Triphala, purificând și ameliorând funcționarea tractului gastrointestinal, îmbunătățind digestia și procesele de eliminare.
Care este concluzia? Să îmbătrânești este un proces natural, în care este esențial să pui accentul pe echilibru. Înțelepții Vedici asociază înaintarea în vârstă cu valori precum respectul, înțelepciunea, onorarea vieții interioare și schimbarea perspectivei asupra vieții. Punând preț pe armonie, pe plante adaptogene, vei vedea că începi să înțelegi roadele îmbătrânirii și să realizezi că nu este nici pe departe un fenomen care să te sperie, ci unul cât se poate de natural, grațios și frumos.
Fii activă în protejarea sănătăţii tale și a celor dragi ţie și vei descoperi puterea de a aduce un impact pozitiv atât în viața ta, cât și în jurul tău! Intră în Comunitatea #AdevarataStareDeBine și descoperă beneficiile celor mai renumite plante medicinale ayurvedice, 100% certificate organic, oferite cu iubire și conştiinţă de ORGANIC INDIA.
Pentru detalii, vizitează www.organicindia.ro.
Surse foto: iStock, Organic India