Nu Skin

Cele mai bune ceaiuri pentru trigliceride mărite

Marţi, 17.10.2017
de Angelica Craciuneanu

Trigliceridele sunt prezente în mod obișnuit în carne și în alimentele bogate în grăsimi. Odată digerată mâncarea, trigliceridele din alimentele consumate vor ajunge în sânge, unde vor fi transformate în energie.

Atunci când consumăm prea multe produse bogate în trigliceride, acestea sunt stocate în organism sub formă de grăsimi și duc la creșterea colesterolului. De aici apar o serie de probleme de sănătate, cel mai frecvent legate de inimă.

Nivelul normal al trigliceridelor în organism trebuie să fie de 150 mg/dL sau puțin mai mic. Dacă este peste această valoare, se consideră că nivelul lipidelor este mare, iar dacă depășește 200 mg/dL, atunci trebuie să iei măsuri pentru reducerea lor.

Cea mai simplă cale de a rezolva aceste probleme constă în apelarea la medicamente sau la tratamente naturiste, precum ceaiul pentru trigliceride. Este, totuși, extrem de important să înțelegi că trebuie făcută și o schimbare radicală în ceea ce privește stilul de viață pe care îl ai și să optezi pentru o alimentație mai sănătoasă și exerciții fizice.

Unele soluții naturiste, precum ceaiul pentru trigliceride, pot veni ca o completare la o dietă sănătoasă și la activitatea fizică, ajutând la scăderea mai rapidă a acestora.

Ceai de pătrunjel pentru trigliceride

Un bun exemplu este ceaiul de pătrunjel care, datorită conținutului său bogat în niacină, ajută la reducerea trigliceridelor și a colesterolului. În afara ceaiului, care se consumă sub formă de infuzie, este important să adaugi pătrunjelul și în alimentație și să-l consumi cât mai des.

Ceaiul de pătrunjel pentru trigliceride se face foarte simplu. Trebuie să fierbi o legătură de pătrunjel într-un litru de apă timp de 5 minute. Lasă-l să stea timp de 10 minute, apoi bea trei cești pe zi.

Acest ceai nu este recomandat femeilor însărcinate, pacienților cu pietre la rinichi și persoanelor cu insuficiență renală.

Ceai de pătrunjel

Ceai de anghinare pentru trigliceride mărite

Anghinarea este bogată în fibre și antioxidanți și reprezintă un tonic excelent și un diuretic pentru corpul nostru. Din aceste motive, ceaiul de anghinare este foarte bun pentru persoanele care doresc să-și scadă trigliceridele din organism.

Pe lângă faptul că poți consuma anghinare de câteva ori pe săptămână, se poate realiza și un ceai din care să bei trei cești pe zi.

Ceaiul de anghinare pentru trigliceride se prepară prin fierberea frunzelor de anghinare, fie proaspete, fie uscate. O lingură de frunze la o cană de apă este suficient pentru a reduce nivelul grăsimilor din organism.

Anghinare

Ceai de scorțișoară

O alternativă delicioasă la celelalte ceaiuri pentru trigliceride propuse este cel de scorțișoară. Acesta ajută la reducerea nivelului de grăsime din organism, având și beneficii asupra inimii. Gustul său foarte bun îl va face ușor de consumat. În cazul unei cure este recomandat să bei trei căni de ceai de scorțișoară pe zi.

Acesta nu este recomandat femeilor însărcinate și persoanelor care iau medicamente anticoagulante, deoarece poate spori efectele acestora.

Ceai de scorțișoară

Ceai de ginkgo biloba

O altă opțiune pentru scăderea trigliceridelor este ceaiul de ginkgo biloba care, de asemenea, ajută la reducerea colesterolului și este benefic pentru inimă.

Acest ceai se prepară prin adăugarea unei linguri de ginkgo biloba într-o cană de apă și este recomandat să fie consumat de două ori pe zi.

În ciuda numeroaselor avantaje ale acestei plante, nu trebuie consumată de femeile însărcinate sau care alăptează și nici de persoanele care iau medicamente anticoagulante. Nu este recomandat nici persoanelor care suferă de epilepsie. Pacienții care urmează tratament pentru ficat trebuie să consulte un medic înainte de a consuma ginkgo biloba.

Ceai de ginkgo biloba

Ceai verde

Unul dintre cele mai bune ceaiuri pentru trigliceride este ceaiul verde. Acesta este o opțiune bună pentru reducerea nivelului de grăsimi din organism datorită conținutului de tanini, care ajută la combaterea acumulării de lipide atunci când este combinat cu o dietă sănătoasă.

Este recomandată consumarea a trei căni de ceai verde pe zi, dar este important de știut că acesta nu trebuie băut înainte sau după masă, din cauză că poate împiedica absorbția adecvată a fierului și a calciului în timpul digestiei.

Acest ceai nu este recomandat femeilor gravide sau care alăptează, persoanelor anemice sau care au un deficit de fier, celor cu afecțiuni gastrice, precum ulcere, gastrite sau colon iritabil. Ceaiul verde ar trebui evitat și de persoanele care suferă de insomnii sau au tulburări nervoase, deoarece este un stimulent puternic. Nu este recomandat nici persoanelor cu tahicardie.

Ceai verde

Ceai de usturoi

O opțiune eficientă împotriva trigliceridelor mărite este și ceaiul de usturoi. Se obține prin fierberea a patru căței de usturoi într-un litru de apă timp de 5 minute. După 10 minute îl poți consuma. Bea zilnic trei cești de ceai de usturoi pentru trigliceride.

Usturoiul ajută la eliminarea grăsimilor hepatice și reduce trigliceridele din fluxul sangvin.

Ceai de usturoi

Ceaiurile pentru trigliceride sunt foarte bune atunci când este necesar să reduci nivelul de grăsime și colesterol din sânge, dar nu uita că adevăratul secret constă într-un regim alimentar sănătos.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!