Descoperă beneficiile uleiului esențial de tămâie. Uite ce efecte are asupra corpului tău!

Descoperă beneficiile uleiului esențial de tămâie. Uite ce efecte are asupra corpului tău!

Redactor Andreea Baluteanu

Uleiurile esențiale nu reprezintă o invenție a unui prezent în căutarea unei alinări zen, ci au fost utilizate din cele mai vechi timpuri. Spre deosebire de medicamentele epocii moderne, a căror utilizare nu o contestăm, uleiurile esențiale erau preamărite de strămoșii noștri, care le descoperiseră efectele pozitive înainte de apariția medicinii moderne.

Nu confunda uleiul de tămâie, despre care îți vom povesti azi, cu extractele folosite în biserică. Cu toate că atributele de purificare ale plantei sunt recunoscute în numeroase culturi și religii, azi vom vorbi strict despre ulei, cu extraordinare beneficii pentru sănătatea fizică și mentală.

Dă-i ocazia să te impresioneze în rândurile de mai jos!

De ce ai nevoie de uleiul esențial de tămâie: 8 beneficii de luat în considerare

Am început să înțelegem tot mai mult că înaintașii noștri chiar știau ce făceau atunci când apelau cu drag la natură pentru fiecare problemă de sănătate. De la stres la inflamație, uleiul esențial de tămâie îți stă alături în alinarea simptomelor a numeroase afecțiuni.

ulei de tamaie pe masa cu prosop si flori

Află care sunt beneficiile acestui ulei esențial în rândurile de mai jos!

Reduce inflamația din articulații. Osteoartrita și artrita reumatoidă sunt din păcate afecțiuni cu care multe dintre noi se confruntă odată cu înaintarea în vârstă. Din fericire, uleiul de tămâie poate reduce durerea și poate îmbunătăți mobilitatea, oferind o ușurare binevenită în cazul acestor simptome.

Îmbunătățește sănătatea orală. Uleiul de tămâie se remarcă grație proprietăților sale antibacteriene, ceea ce îl face excelent pentru sănătatea orală. Fie că îți dorești să ai grijă de gingiile tale sau să scapi de placa bacteriană, aceasta ar putea fi răspunsul naturii la problema ta.

E un aliat de seamă în practica meditației. S-a demonstrat științific că prin meditație și mindfulness diminuăm dozele zilnice de stres, prevenim sau alinăm anxietatea și depresia și avem în general o viață mai liniștită și mai frumoasă. Uleiul esențial de tămâie a fost folosit din timpuri străvechi în meditație, yoga, rugăciune, oferind o pauză binemeritată trupului și spiritului tău.

Reduce anxietatea. Uleiul esențial de tămâie are proprietăți calmante, diminuând stările de nervozitate și producând sentimente pozitive. Ce mai e de reținut? Că și știința susține aceste afirmații, explicând efectele uleiurilor esențiale prin faptul că nervii olfactivi sunt localizați la nivelul sinusurilor, iar atunci când inhalăm aroma dulceagă, bogată a tămâiei, ingerăm și microparticulele sale calmante, care ajung apoi direct la nivelul creierului. Ce primești? Un efect de relaxare, o îmbunătățire a concentrării și o potențare a echilibrului intern, precum și un sentiment general de bine, de pace și de satisfacție.

Te pregătește pentru somn. Creierul nostru adoră ritualurile deoarece îi oferă un simț al stabilității și al echilibrului. Picură în difuzorul pentru aromaterapie ulei esențial de tămâie și de lavandă înainte de a merge la somn și vei vedea cum ambientul devine unul sleep friendly cât ai bate din palme.

Are efecte cicatrizante și antiinflamatoare la aplicare locală. Uleiul esențial de tămâie este minunat și pentru piele, ușurând inflamația și cicatrizând. Ai grijă, nu îl aplica niciodată ca atare, ci în combinație cu un ulei precum cel de cocos, de jojoba sau de migdale. Efectele anti-coșuri și anti-age se numără de asemenea printre beneficiile acestui ulei cu proprietăți wow.

Susține imunitatea. Uleiul esențial de tămâie poate susține o activitate celulară sănătoasă și poate îmbunătăți funcționarea sistemului de apărare al organismului.

Poate preveni și alina simptomele cancerului. Cu toate că nu există studii pe participanți umani care să ateste aceste afirmații, uleiul de tămâie a demonstrat efecte pozitive în laborator contra celulelor tumorale în cancerul pancreatic sau la sân. Mai eficace este însă funcția sa de alinare a insomniilor la pacienții ce sufereau de cancer, conform unui studiu publicat în Complementary Therapies in Clinical Practice.

Uleiul esențial de tămâie răspunde la apel: de unde îl cumperi și cum îl folosești

Când vine vorba despre uleiurile esențiale, sfatul nostru este să fii extrem de atentă la producător. Nu numai că anumite sortimente, atunci când încap pe mâini neexperimentate, pot diminua beneficiile plantei, dar există și cazuri în care te confrunți cu efecte adverse din cauza lor.

Noi garantăm calitatea Uleiului esențial de tămâie FRANKINCENSE de la Esentia. Producătorul ne-a convins prin filosofia sa, axată pe siguranță și încredere, punând la dispoziție cele mai prețioase uleiuri esențiale chiar din țara lor de origine. Etica, sustenabilitatea, transparența și respectul pentru mediul înconjurător sunt alte criterii de care Esentia ține seamă: nu ai deja un sentiment de bine?

ulei esential de tamaie esentia

De culoare palidă, galben-verzuie, mirosind dulce și ademenitor, uleiul esențial de tămâie de la Esentia provine din Kenya, evocându-ți aroma tărâmurilor sălbatice și necuprinse.

Cum folosești acest ulei? Esentia te învață cum!

  • În apă de baie sau la duș, datorită beneficiilor aduse prin absorbția în piele sau prin aromaterapie
  • Difuzare pentru beneficiile aduse prin aromaterapie
  • La masaj, diluat, pentru diferite afecțiuni fizice
  • În comprese pentru ameliorarea durerilor musculare și cârcei

Ce îți mai rămâne de făcut? Să aduci și tu acest dar al naturii aducător de pace și sănătate în casa și în inima ta. Descoperă la Esentia și alte sortimente de uleiuri esențiale, gata să îți transforme viața picătură cu picătură.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.