Scapa de balonare - Cum sa ai un abdomen plat intreaga vara

Scapa de balonare - Cum sa ai un abdomen plat intreaga vara

Masha Florea

Balonarea reprezinta un simptom frecvent intalnit la populatia feminina. Insa, aceasta se poate transforma intr-un adevarat stres in perioada verii, cand imbracamintea este sumara iar zilele in care mergi sa te bronzezi la piscina sau la mare, si vrei sa arati perfect, sunt frecvente. Afla cum poti preveni sau combate balonarea, pentru a avea un abdomen plat pe tot parcursul verii.

Balonarea - care sunt cauzele?


Exista mai multe cauze legate de aparitia balonarii. Printre ele se numara portiile prea mari de mancare, ce determina o distensie a abdomenului, impreuna cu mancatul prea rapid. Atunci cand mananci prea repede, organismul nu are timp sa iti transmita ca esti satula, si ajungi sa mananci mai mult decat ai nevoie. In plus, atunci cand mananci repede, ai tendinta sa inghiti aer, inca un factor incriminat pentru aparitia balonarii.

Sucurile acidulate sunt si ele invinovatite pentru aceasta problema. De fapt, orice bautura carbogazoasa, de la apa minerala la sampanie, va determina acumularea gazoasa la nivelul intestinului, urmata de distensia abdominala.

Si ceea ce mananci iti poate creste riscul de a deveni balonata. Mancarurile grase, in special, sunt mai greu de digerat si te predispun acestei afectiuni. Nu doar mancarurile de origine animala te pot balona, exista si legume sau fructe care iti pot destinde abdomenul. Spre exemplu, boabele de fasole, varza de Bruxelles, broccoli, conopida, ceapa, lintea, ovazul, graul (paste si paine). In plus, diversi indulcitori iti mai pot cauza probleme: fructoza din siropuri sau miere, manitol, sorbitol, maltitol ce se gasesc in produsele "fara zahar".

varza conopida broccoli varza de bruxelles

Remedii pentru a preveni balonarea


Evita alimentele care iti fac rau. Pastreaza un jurnal alimentar pentru a putea sa iti dai seama cu exactitate care sunt acestea. Evita lactatele sau glutenul daca realizezi ca suferi de intoleranta la lactoza/gluten.

Elimina vegetalele cunoscute pentru flatulenta pe care o provoaca. Aestea contin carbohidrati care nu pot fi digerati in intestinul subtire si care ajung in colon unde sunt degradati cu ajutorul bacteriilor rezidente in acest segment. In urma acestei degradari se produce gaz ce duce la balonare si flatulenta.

Bineinteles, lichidele acidulate ar trebui excluse complet din dieta zilnica, daca vrei sa ai un abdomen plat, intotdeauna gata pentru o iesire la piscina.

sucuri acidulate

Fii atenta la felul in care mananci. Este important sa stai la masa, cu spatele drept, pentru a ajuta digestia. Apoi, trebuie sa mananci portii mici, fara sa te grabesti, sa mesteci bine fiecare inghititura, pentru a evita mancatul in exces dar si inghititul aerului in timpul mesei. De asemenea, se recomanda sa eviti sa mesteci guma, acest obicei favorizand inghitirea aerului, in plus fata de indulcitorii de tipul sorbitolului pe care guma ii contine.

Fa sport! Este, poate, sfatul cel mai intalnit atunci cand se vorbeste despre afectiuni digestive precum constipatia sau balonarea. Chiar si plimbari de 30 de minute de 4 ori pe saptamana iti pot ameliora tranzitul intestinal, prevenind balonarea.

Ceaiurile pentru ameliorarea balonarii


Exista mai multe plante care pot ajuta la ameliorarea balonarii si flatulentei. Printre ele se numara ghimbirul, menta si feniculul.

Ceaiul de ghimbir se prepara din ghimbir proaspat: se taie cateva feliute care se adauga in 2 cani de apa, urmand sa fie date in clocot timp de 20 de minute. Consuma-l o data pe zi, dupa una dintre mesele principale.

 ceai de ghimbir
Ceaiul de menta se prepara prin infuzia a 1-2 lingurite de menta intr-o cana cu apa fierbinte. Se lasa 10 minute, acoperita cu un capac, pentru a nu permite uleiului volatil sa se elibereze. Poti consuma 2-4 cani pe zi.

Ceaiul de fenicul se prepara prin infuzarea unei lingurite de seminte de fenicul intr-o cana cu apa fierbinte, pentru 10 minute, urmand sa fie strecurat. Il poti bea dupa masa de pranz si cina, pentru proprietatile sale benefice anti-balonare. Ca si menta, ceaiul de fenicul ajuta la tratarea indigestiei.

Tratamentul balonarii


Consuma lichide in cantitati adecvate, zilnic. 8-10 pahare de apa pe zi te vor ajuta sa te hidratezi si vor preveni constipatia si balonarea. Evita bauturile acidulate si consuma pe cat posibil apa plata si ceaiuri.

Creste aportul de fibre alimentare. Ai grija sa faci acest lucru lent, intrucat un aport brusc de fibre alimentare poate duce la constipatie si chiar meteorism, fiind carbohidrati nedigerabili. Tine minte ca fibrele trebuie asociate cu un consum crescut de apa, pentru a preveni constipatia.

Consuma ananas proaspat dupa o masa copioasa. Acest fruct contine bromelaina, o enzima ce ajuta la descompunerea proteinelor, ducand la o digestie mai buna, lipsita de formare de gaze si distensie abdominala.

anannas proaspat

Daca balonarea este deranjanta si nu poate fi tratata cu ajutorul alimentatiei, apeleaza la medicamente ce contin substanta activa simeticona, precum Espumisan. Acesta se administreaza in doze de 80 mg (2 capsule) de 3-4 ori pe zi, in timpul sau dupa masa, timp de o saptamana. Daca dupa 7 zile balonarea persista, adreseaza-te medicului.

Chiar daca simti nevoia sa te intinzi in pat, alege sa faci o plimbare prin parc. Tine minte ca in momentele in care esti balonata, exercitiile fizice usoare pot ajuta la deplasarea gazelor in interiorul tractului difestiv si la eliminarea lor, ameliorand astfel balonarea. De asemenea, poti folosi o minge moale cu care sa iti masezi abdomenul dinspre cadranul dreapta jos, spre ficat, splina si apoi spre cadranul stanga jos, pentru a avea un efect asemanator exercitiilor.

In concluzie, pentru a avea un abdomen plat pe tot parcursul verii este important sa eviti alimentele care iti pot provoca balonare, sa faci exercitii fizice pentru a amplifica peristaltismul intestinal si sa tratezi meteorismul intestinal odata instalat, cu ajutorul ceaiurilor sau medicamentelor.
Articolul urmator
Cura cu tărâțe de psyllium: cum se ține corect
Cura cu tărâțe de psyllium: cum se ține corect
Ce costum de baie trebuie sa porti vara asta?
Incepe quiz
Ce costum de baie trebuie sa porti vara asta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (40)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.