Nouă semne că vei avea o viață scurtă

Nouă semne că vei avea o viață scurtă
Redactor Andreea Baluteanu
Vineri, 24.02.2017

Toți ne credem nemuritori, cel puțin până la proba contrarie. Cât timp nu suferim de vreo boală alarmantă, atenția pe care o acordăm mortalității noastre e redusă, înghesuită undeva într-un colț întunecat al minții, respinsă de fiecare dată când încearcă să ne invadeze banalul cotidian cu misticismul ei.

Vrei, nu vrei, conștientizezi sau nu, trupul tău intră într-un proces de degradare care nu începe la vârsta înaintată a bătrâneții, ci chiar din primele clipe de viață. Cu toate acestea, sunt factori care perturbă și mai tare acest proces și care ne pot decide o durată mai scurtă a vieții.

Descoperă în galarie semnele care ne comunică devastator că vom avea o viață scurtă. Alegem să renunțăm la atitudinea fatalistă și să le recunoaștem existența, mizând însă și pe o alimentație sănătoasă, pe echilibru și sport, pentru a le contracara din efectele nocive. Nu te considera dinainte condamnată și luptă pentru a demonstra acestor semne că se înșală!

Vezi galeria foto » Nu ai beneficiat de o educație superioară Fast-foodul și excesul de alcool sunt micile tale plăceri

Surse foto: Istock, pexels.com

Articolul urmator »
Celule NK: ce sunt și cum acționează
Celule NK: ce sunt și cum acționează
Raluca Margean | Duminică, 19.01.2025
Incepe quiz
Ce meserie vei avea in urmatoarea ta viata?
Ce meserie vei avea in urmatoarea ta viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (14)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Urina verde: cauze și tratament
Raluca Margean | Sâmbătă, 20.07.2024

Ne găsești pe