Cinci semne că ești mai deșteaptă decât ceilalți

Cinci semne că ești mai deșteaptă decât ceilalți
Viorica Ghinea, redactor
Marţi, 12.07.2016

Cuprins

Orice persoană își dorește să știe la ce nivel de inteligență se situează față de cei din jurul ei. Nu este atât de greu de aflat, dacă te ghidezi după următoarele semne.

Așadar, află ce te deosebește de ceilalți și ce caracteristici trebuie să ai ca să fii mai deșteaptă decât ei!

Semne că ești mai deșteaptă decât ceilalți

1. Tinzi să fii introvertită

Poate că în viață ies în evidență mult mai ușor cei care sunt extrovertiți, însă cei mai inteligenți oameni ai lumii nu au fost persoane populare cât au trăit. Conform unui studiu condus de The Gifted Development Center, persoanele introvertite pot purta discuții mai inteligente decât cele extrovertite.

Așadar, dacă ești o fire care nu simte nevoia să se agite mereu pentru popularitate atunci când ești în public, s-ar putea să fii mai inteligentă decât mulți din jurul tău. Tu vezi lumea cu alți ochi, astfel că ai un alt mod de gândire.

2. Ai simțul umorului dezvoltat

Una dintre caracteristicile de bază ale unui om inteligent este simțul umorului bine dezvoltat. Bineînțeles, aici nu sunt incluse acele glume care nu își au rostul, ci frazele inteligente care stârnesc amuzamentul, dar care te fac să te gândești la ele în același timp.

3. Ești stângace

Știința a scos la iveală că persoanele stângace sunt mai deștepte decât cele dreptace. Se pare că acești oameni sunt mai creativi și au o memorie mai bună. Ei se pricep să găsească mai ușor soluții la diferite probleme, gândesc critic și răspund mai bine în fața provocărilor vieții.

4. Îți place să te culci târziu

Un alt semn care îți indică faptul că ești mai deșteaptă decât ceilalți, conform specialiștilor, este că culcatul la ore târzii. Cei care se culcă târziu sunt mai ingenioși, mai creativi și mai independenți. De altfel, este bine cunoscut faptul că cele mai bune idei răsar în minte noaptea târziu.

5. Ești singură la părinți ori ești cea mai mare dintre frați

Oamenii care sunt singuri la părinți tind să fie mai inteligenți decât cei care au mai mulți frați. Aceștia primesc mai multă atenție din partea părinților, ceea ce este extrem de benefic pentru mintea lor.

De asemenea, se spune că primul născut are un grad de inteligență ridicat. El are ocazia să fie un fel de mentor pentru frații mai mici, astfel că învață încă de la vârste fragede să acționeze ca un adult.

Conform studiilor de specialitate, aceste caracteristici fac diferența între nivelul de inteligență al oamenilor. Dacă ai măcar câteva dintre ele, atunci te poți considera mai deșteaptă decât multe persoane din jurul tău.

Articolul urmator »
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Raluca Margean | Miercuri, 10.01.2024
Incepe quiz
Cât de deșteaptă ești?
Cât de deșteaptă ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (16)

Ne găsești pe