Nu Skin

Psihologia gesturilor: ce comunica ele despre tine

Alexa Galgau
Orice mic gest pe care il faci, chiar si o simpla miscare a capului sau a mainilor, spune o poveste. Te uiti in jos cand vorbesti? Te joci cu parul? Te inclini intr-o parte? Totul transmite un mesaj care poate fi citit cu usurinta de cineva care se pricepe la comunicarea nonverbala.

Afla totul despre psihologia gesturilor si cum transmit acestea mai multe informatii despre tine decat ti-ai putea inchipui!


Psihologia gesturilor: fiecare miscare conteaza

Ce comunica fata

Zambetul

Zambetul este unul dintre cele mai mari atuuri ale unei femei, cu care poate cuceri pe oricine. Aceasta se intampla, insa, doar daca zambetul este real, nu fals. Cum iti dai seama? Simplu: un zambet sincer, venit din suflet, se vede si in zona ochilor, datorita muschilor pe care ii solicita. Cei care ranjesc pentru mai mult de cinci secunde si isi folosesc doar muschii din jurul gurii nu sunt sinceri.

Clipitul

Clipitul este inca un gest dupa care te poti ghida atunci cand interactionezi cu cineva. In mod normal, clipim de sase pana la opt ori pe minute. Cand ne aflam intr-o situatie stresanta, insa, vom clipi mai des si mai "apasat". Asadar, daca vrei sa identifici cine e calm si cine e foarte tulburat la urmatoarea sedinta de la munca, fii atenta la acest detaliu.

Atunci cand inchizi ochii pentru mai mult de o secunda sau ti-i acoperi, incerci sa ignori anumite repere vizuale sau auditive. Acesta este un mecanism de supravietuira al creierului care il previne din a procesa lucruri pe care le considera daunatoare sau amenintatoare.

Parul

Uneori, avem tendinta de a ne juca cu parul sau de a-l aranja. Acesta este un semn de nervozitate, dar nu neaparat in sensul rau, deoarece il folosim mai ales atunci cand flirtam. Daca te surprinzi facand acest gest, este clar ca intalnirea este promitatoare.

Buzele

Un semn de nervozitate negativa este atunci cand cineva isi musca buzele sau isi trece cu limba des peste acestea. Persoana respectiva se simte incomodata de situatie si incearca sa se calmeze prin acest gest.

Minciuna citita pe chip

Psihologia gesturilor ne ajuta sa identificam si momentele cand suntem mintiti . Astfel, unul dintre cele mai folosite gesturi involuntare atunci cand cineva nu spune adevarul este sa isi atinga nasul. Explicatia psihologica este ca subconstientul iti dicteaza sa te feresti cumva de persoana cu care vorbesti si atunci recurgi la un astfel de gest. Exista si un fenomen care se intampla la nivel fizic si care te poate face sa iti scarpini nasul: cand minti, nivelul de adrenalina creste si provoaca dilatarea capilarelor, conducand la mancarimea nasului. Minciuna poate fi detectata cu usurinta si daca cineva te priveste insistent in ochi. Aceasta se intampla pentru ca persoana respectiva incearca sa compenseze faptul ca nu spune adevarul prin contact vizual intens.

Privirea

Cand cineva coboara privirea, gestul semnifica o dorinta inconstienta de a obtine sprijin din partea interlocutorului. Este o tactica folosita in special de catre cei mici si adesea declanseaza un raspuns parental favorabil. Daca persoana cu care vobesti isi lasa privirea in jos, inseamna ca are nevoie de empatia ta.

Directia privirii poate dezvalui chiar si ce parte a creierului este folosita in momentul vorbirii. Daca interlocutorul incearca sa isi aminteasca ceva ce a vazut, se va uita in sus, pentru a-si imagina scena. Cand incearca sa isi aminteasca ceva ce a auzit, privirea se va indrepta spre una dintre urechile tale. Atentie, insa: o persoana care evita contactul vizual atunci cand iti povesteste o intamplare incearca sa ascunda ceva.

Ce comunica corpul

Unghiul la care iti tii trupul

Majoritatea oamenilor isi pozitioneaza corpul sau picioarele catre persoana langa care se simt cel mai confortabil. Daca esti interesata de un tip dintr-un grup si vezi ca el sta mai mult indreptat spre tine, e clar ca este si el atras de tine. Atunci cand te abordeaza cineva si esti cu prietenii, ii poti arata pe cale nonverbala ca ai vrea sa vi se alature, prin pozitionarea la un unghi de 45 de grade fata de persoana respectiva. Aceasta va recepta la nivel subconstient ca este binevenita.

Picioarele departate

O persoana care sta dreapta, cu picioarele departate la nivelul umerilor, este dominanta si determinata. Atunci cand incerci sa aduci argumente in favoarea ta, adopta aceasta pozitie si iti cresc sansele sa iti convingi interlocutorul ca ai dreptate. Pentru un efect suplimentar, poti pune mainile in solduri, aceasta postura fiind una traditionala de putere.

Inclinarea corpului

Nu este nimic dificil in a citi inclinarea corpului cuiva. Oamenii au tendinta de a se apleca spre persoanele care le plac si de a se departa persoanele pe care nu le plac. Esti la o intalnire? Fii atenta la cum isi pozitioneaza corpul partenerul tau . Un semn clar ca te place este faptul ca iti oglindeste miscarile, acesta fiind un gest care denota incredere.

Bratele incrucisate

De regula, bratele incrucisate sunt interpretate ca gest de manie sau reticenta. Daca sunt acompaniate si de picioare incrucisate, semnifica o pozitie defensiva. Uneori, insa, se intampla ca persoanei sa ii fie doar comod sa isi tina bratele astfel, asa ca fii atenta si la alte semne.

Palme deschise

O persoana care tine palmele deschise, ca si cum ar servi pe cineva cu ceva, arata ca este deschisa la idei noi. Palmele inchise sau stranse in pumni indica o pozitie ferma si lipsa flexibilitatii.

Miscarea bratelor

Studiile arata ca oamenii care gesticuleaza mult cand vorbesc par mai agreabili, energici si mai calzi decat cei care stau intr-o pozitie rigida. Acestia din urma sunt priviti ca fiind reci, logici si analitici. Tine minte, insa, ca moderatia este cheia: gesticularea excesiva poate raspandi neincredere.

Ascunderea mainilor

Un semn destul de usor de detectat atunci cand cineva te minte este ascunderea mainilor. Psihologia gesturilor arata ca atunci cand cineva isi pune mainile in buzunar, la spate sau in poala (daca stati la masa), inseamna ca iti ascunde ceva.

Acestea sunt doar o parte din miscarile pe care psihologia gesturilor ne permite sa le descifram pentru a citi persoanele din jur mai bine. Daca te pasioneaza subiectul, exista carti intregi pe aceasta tema, care te invata sa fii o adevarata maestra in citirea limbajului trupului.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (72)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!