Adevarata Stare de Bine

Te apuci de sport pentru prima oară? 6 lucruri de care să ţii cont!

Luni, 11.03.2019
de Andreea Baluteanu

Sportul e considerat una dintre cele mai puternice garanții ale unei vieți sănătoase, îndelungate și fericite. Petrecem tot mai mult timp stând sau ducând o existență sedentară, așa că în locul activităților fizice pe care bunicii noștri le făceau obligatoriu (curățenie, gătit, joburi mai solicitante din punct de vedere fizic) alegem să mergem la sală sau să desfășurăm acasă forma de mișcare preferată.

Dacă abia ai început să faci sport, suntem aici să te felicităm! Niciodată nu e prea târziu și tocmai ai pornit pe drumul care îți va aduce un corp mai puternic și mai atrăgător, o minte mai limpede și un somn mai bun. Însă trebuie să fii pregătită și pentru provocări! Află care sunt lucrurile de care să ții cont când te apuci de sport prima dată!

Cum să nu renunți: 6 lucruri pe care să le iei în considerare când faci sport pentru prima dată

Să te apuci de sport e o decizie extraordinară, dar trebuie să înțelegi că poate presupune și anumite riscuri. Lipsa de formă și de pregătire, posibilele accidente, dar și pericolul de a renunța înainte de vreme sunt printre factorii care pot compromite experiența. Află cum să le faci față!

Investește în echipament profesionist

Înainte de a te apuca de sport, e cazul să cumperi echipamentul care îți trebuie. Și nu te zgârci! Nu spunem să investești neapărat în brandurile la modă, dar să te asiguri că pantofii sport, bustiera, colanții, salteaua (în cazul în care faci sport acasă) sunt produse de o firmă specializată, în care ai încredere. Vei evita astfel potențialele accidente și vei avea parte de o experiență net superioară. Nu ignora însă nici potențialul de atracție pe care îl poate avea un costum de gym care să arate fabulos: când știi că ești atât de trendy, vei merge cu mai mult chef la sală.

Adaptează sportul stilului tău de viață, nu invers

Cele mai inteligente schimbări sunt cele care se mulează perfect stilului nostru de viață. Suntem creaturi ale obișnuinței, ceea ce înseamnă că ne lăsăm ușor descurajați de orice ne dă peste cap prea tare programul. Așa că analizează-ți cu atenție stilul de viață atunci când te apuci de sport. Ești genul de persoană care se trezește devreme? Poți introduce de minune o ședință de sport matinală. Mergi la culcare târziu? Va fi aproape imposibil să te împaci cu ora de sport înainte de muncă: mergi la sală după program.

De aceleași criterii ar trebui să ții cont și atunci când îți alegi sala. Asigură-te că aceasta e, pe cât posibil, în drumul tău, aproape de casă sau de job.

O altă întrebare obligatorie este: îmi place să fac sport alături de alte persoane sau singură? Dacă te mobilizează energia grupurilor, clasele de cardio, yoga, zumba, cycling sunt minunate. Dimpotrivă, dacă ești mai degrabă adepta principiului „mă ambiționez singură”, concentrează-te pe lecțiile personale, pe jogging sau pe sportul practicat la domiciliu.

Propune-ți obiective realiste

Dacă îți vei programa din prima săptămână 5 antrenamente, pentru că ai auzit că aceasta e frecvența ideală, te vei epuiza înainte de vreme și e posibil să ajung la concluzia că sportul nu e de tine. Specialiștii consideră că e recomandat să începi cu 2 sesiuni a câte 30 de minute și să alternezi cu plimbări lungi. Cu timpul, poți spori numărul de ședințe, durata și intensitatea lor.

Caută un mentor

Multe dintre sălile de gym au antrenori personali puși la dispoziția celor care preferă să fie mereu ținute sub observație, încurajate, ambiționate atunci când fac sport. Însă ideea e perfectă mai ales pentru începătoare. Chiar dacă ești de părere că nu îți poți permite sau că nu are rost un astfel de serviciu, ai putea să recurgi la el măcar pentru prima lună. Antrenorul personal îți va arăta care sunt grupele de mușchi pe care să le lucrezi și exercițiile care ți se potrivesc cel mai bine. Astfel de programe sunt disponibile și online, fiind mai rentabile și mai accesibile.

De asemenea, nu strică nici să îți anunți antrenorul de la clasele de grup că ești nouă, în cazul în care sala la care participi nu are ședințe special concepute pentru începători. Astfel te vei asigura că trainerul e mai atent la tine și că îți susține eforturile.

Un prieten dedicat sportului poate fi un mentor excelent! Dacă ai o amică ce practică boxul sau un prieten care aleargă în fiecare zi, însoțește-i, dacă e posibil: vei primi cele mai bune sfaturi, gratis și dezinteresat!

Încearcă, încearcă, încearcă!

La fel ca orice alt lucru în viață, și sportul e „pe alese”. Dacă nu-ți place deloc să te miști, cel mai probabil nu ai descoperit încă activitatea „menită” pentru tine. Testează multiple forme de mișcare până să te hotărăști care e preferata ta; încearcă yoga, jogging, box, cardio, cycling, pilates, barre, balet, sporturi de echipă, mersul cu bicicleta, înotul. Până la urmă vei găsi ceea ce îți place! Și, odată ce ai descoperit ce te motivează, nu înceta căutarea: rutina e cel mai mare inamic al activităților fizice, așa că e musai ca din când în când să variezi!

Ai grijă la igienă!

Sportul te face mai frumoasă din toate punctele de vedere, dar, dacă nu ești obișnuită cu el, poți suferi în primele zile. Coșurile, iritaţiile în zona intimă, pruritul pot fi consecințe ale unei igiene deficitare. Atunci când transpiri și frecventezi apoi o baie la comun, ești mult mai predispusă atacului bacteriilor. Folosește un gel de curățare facială, șervețele antibacteriene și neapărat produse speciale pentru igiena intimă.

  Noi îți recomandăm Multi-Gyn Vaginal Douche Combipack. Conține un irigator vaginal și 10 tablete efervescente ideale pentru igiena intimă și pentru prevenirea infecțiilor, atât de comune celor care fac sport. Irigatorul poate fi folosit așezată pe toaletă, în duș, în cadă, cum îți este ție mai ușor. Folosește o singură tabletă o dată. Multi-Gyn Vaginal Douche Combipack are un design special conceput pentru a respecta anatomia femeii și e acceptat internațional, fiind reglementat de normele europene în vigoare. Produsul este disponibil la Vavian Pharma.

 

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!