Un al doilea om din lume a fost vindecat de virusul HIV!
Realizare uriașă în domeniul medicinei: un om a fost vindecat de HIV! Potrivit declarației medicilor din Londra, un bărbat tocmai a devenit al doilea caz cunoscut din lume în care o persoană a scăpat de infecţia cu virusul care declanșează SIDA.
Primul caz a avut loc în anul 2007, pacientul fiind americanul Timothy Brown și tratamentul folosit asupra lui a fost unul asemănător. Acum, doisprezece ani mai târziu, Brown nu mai are niciun semn de HIV în sânge.
Cum a putut avea loc așa minune? Ei bine, în urmă cu 3 ani de zile, bolnavul a primit un transplant cu celule stem din măduvă osoasă a unui donator care are o mutație genetică rară, care îl face rezistent la virusul HIV. Astfel, pacientului bolnav, la controalele efectuate recent, după ce a terminat și tratamentul cu medicamente antiretrovirale nu i s-a mai găsit nici urmă de infecție.
Ravindra Gupta, profesorul și biologul specializat pe infecțiile HIV care a condus echipa de doctori care s-a ocupat de cazul bărbatului, a declarant următoarele: „ Nu este niciun virus acolo pe care să îl putem măsura. Nu putem detecta nimic. Pacientul este vindecat din punct de vedere funcțional și se află „în remisie”. Asta nu înseamnă că acesta va fi și verdictul final, este mult prea devreme pentru a spune că este vindecat.
Această veste este una mai mult decât îmbucurătoare pentru cercetătorii care speră că vor descoperi, în sfârșit, tratamentul pentru SIDA.
Surse foto: iStock