La 16 ani, a cunoscut iadul închisorilor comuniste. Povestea Oanei Orlea, eleva căreia gardienii i-au confiscat pijamalele pe care cosea poezii anticomuniste

La 16 ani, a cunoscut iadul închisorilor comuniste. Povestea Oanei Orlea, eleva căreia gardienii i-au confiscat pijamalele pe care cosea poezii anticomuniste
Ramona Jurubita
Joi, 19.11.2026

Regimul comunist a fost iadul pe pământ pentru mulți dintre cei care au avut curajul să se opună regulilor drastice de la acea vreme. Nenumărați oameni au îndurat chinuri groaznice, precum arestări pe nedrept, violențe fizice și verbale sau amenințări care dau fiori oricui aude astăzi despre ele.

Printre cei torturați de reprezentanții comunismului s-a numărat și Oana Orlea, scriitoarea care avea să își transforme mai târziu experiențele din detenție în literatură și care a petrecut aproape trei ani în temnițele regimului.

Casa din Scornicești a lui Nicolae Ceaușescu s-a transformat în loc de pelerinaj. Oamenii sunt curioși să vadă unde s-a născut „cel mai iubit fiu al poporului”

Oana Orlea la maturitate, stând la o fereastră, zâmbitoare, purtând bijuterii de mari dimensiuni
Oana Orlea la maturitate

Oana Orlea a fost arestată la numai 16 ani. Ce au descoperit comuniștii despre elevă

Oana Orlea, pe numele său real Maria Ioana Cantacuzino, avea doar 16 ani când a fost arestată de Securitate și despărțită de familie, de școală și de toată viața ei de până atunci. Tânăra a fost acuzată că făcea parte dintr-o organizație anticomunistă, iar autoritățile o considerau un pericol pentru stat. Într-una dintre închisori, gardienii au ajuns să îi confiște chiar și pijamalele, după ce au descoperit că fata a cusut pe ele versuri împotriva regimului.

Maria Ioana Cantacuzino a fost fiica celebrului aviator Constantin „Bâzu” Cantacuzino și nepoata prin alianță a compozitorului George Enescu. Provenea dintr-o familie cunoscută, însă acest lucru nu a protejat-o de represiunea comunistă. A fost anchetată, mutată între penitenciare și colonii de muncă și lipsită luni întregi de posibilitatea de a-și vedea mama. Când a fost eliberată, în 1955, bunica ei abia a mai recunoscut-o.

Cum a ajuns adolescenta în închisoare

Pe 11 iunie 1952, viața Mariei Ioana Cantacuzino s-a schimbat radical. Era elevă în clasa a X-a când a fost reținută de autoritățile comuniste, fiind acuzată de activități împotriva regimului.

Tânăra făcea parte dintr-un grup de adolescenți care se opuneau comunismului și încercau să își exprime nemulțumirea prin mesaje distribuite clandestin. Împreună cu prietenii săi, scria manifeste de mână și le introducea în cutiile poștale ale oamenilor.

În amintirile consemnate ulterior de poeta Mariana Marin, scriitoarea a povestit că își dorea să ajungă chiar și la partizanii anticomuniști din munți, deși nu știa cum ar putea lua legătura cu aceștia.

Activitatea adolescenților era modestă ca amploare, dar Securitatea a tratat-o ca pe o amenințare serioasă. Ancheta a vizat organizația clandestină Pătratul Roșu, pe care autoritățile o considerau condusă de Maria Ioana Cantacuzino. Din grup făceau parte 14 minori, printre care se numărau Mihai Sturdza, Grigore Ghica și Radu Miclescu, proveniți și ei din familii cunoscute.

În timpul interogatoriilor, adolescenta a recunoscut că participa la răspândirea mesajelor împotriva comuniștilor. Potrivit documentelor prezentate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, scopul declarat al grupului era să îi încurajeze pe oameni să reziste regimului până la o eventuală intervenție americană.

A trecut prin mai multe închisori comuniste, fără să fie judecată pentru acuzațiile aduse

După arestare, Maria Ioana Cantacuzino a fost dusă la sediul anchetei din strada Uranus, din București. A urmat o perioadă de detenție în mai multe penitenciare și colonii de muncă, printre care Jilava, Văcărești, Pipera, Târgșor și Mislea.

Era anchetată pentru „uneltire contra regimului”, însă autoritățile nu au reușit să demonstreze acuzația într-un proces.

În noiembrie 1952, împotriva ei a fost dispusă internarea administrativă într-o colonie de muncă. Această măsură le permitea autorităților să țină persoane în detenție fără o judecată penală obișnuită.

Pentru o fată care ar fi trebuit să își continue studiile liceale, următorii ani au însemnat anchete, mutări succesive și reguli impuse după bunul plac al administrației.

În relatările despre detenția sa apar episoade în care tânăra a refuzat să accepte pedepsele și restricțiile. Atitudinea ei a provocat frecvent reacții din partea gardienilor și anchetatorilor, care au descris-o drept sfidătoare și obraznică.

A vorbit despre acei ani mult mai târziu, fără să își prezinte fiecare gest de împotrivire ca pe un act eroic. Dimpotrivă, Oana Orlea a recunoscut că multe dintre acțiunile sale purtau încăpățânarea și impulsivitatea vârstei.

Adevărul despre fuga Nadiei Comăneci în SUA în noiembrie 1989. „Decizia a fost dificilă deoarece mi-a afectat familia"

Gardienii i-au confiscat pijamalele pentru că avea cusute pe ele poezii anticomuniste

Unul dintre cele mai neobișnuite episoade ale detenției sale s-a petrecut în iunie 1954, la închisoarea Mislea. Maria Ioana Cantacuzino avea atunci 18 ani și se afla în spatele gratiilor de aproximativ doi ani.

În condițiile în care deținutele aveau acces limitat la obiecte personale și materiale de scris, adolescenta a găsit o metodă prin care să își aștearnă gândurile. A început să coasă versuri pe propriile haine, astfel că a brodat mesaje patriotice și anticomuniste pe pijamalele pe care le purta. Când administrația penitenciarului a descoperit inscripțiile, obiectele de îmbrăcăminte i-au fost confiscate.

Tânăra nu a acceptat măsura fără să reacționeze. A protestat, iar autoritățile au decis transferarea ei la Ploiești, pentru o nouă anchetă.
Nemulțumită de tratamentul primit și de suspendarea unor drepturi, Maria Ioana Cantacuzino a intrat în greva foamei.

În volumul de mărturii „Cantacuzino, ia-ți boarfele și mișcă!”, realizat sub forma unui interviu cu Mariana Marin, scriitoarea a revenit asupra episodului versurilor cusute. A povestit că, neavând un creion, a folosit un articol de îmbrăcăminte pentru a scrie o poezie inspirată de „Noi vrem pământ!”, creația lui George Coșbuc.

A intrat din nou în greva foamei pentru că nu își mai văzuse mama de 14 luni

La scurt timp după episodul pijamalelor, Maria Ioana Cantacuzino a fost transferată din nou la Jilava. După 14 luni petrecute departe de mama ei, Anca Diamandi, tânăra s-a revoltat extrem de tare, mai ales că nu știa dacă a fost condamnată sau cât urma să rămână închisă.

În noiembrie 1954, a recurs pentru a doua oară la greva foamei. De această dată, motivele sale erau legate de situația juridică neclară și de despărțirea îndelungată de familie.

Cererile adresate administrației nu au primit răspunsul pe care îl aștepta. Pentru a atrage atenția asupra situației sale, a simulat o tentativă de sinucidere.

Abia în ianuarie 1955, Tribunalul Regiunii Militare București a hotărât eliberarea ei și posibilitatea ca eventualele acuzații să fie judecate ulterior, în libertate.

Maria Ioana Cantacuzino a ieșit din închisoare în aceeași lună, fără să mai fie trimisă în judecată pentru acuzația inițială. A petrecut în detenție aproximativ doi ani și șapte luni, o perioadă care i-a întrerupt studiile și a ținut-o departe de familie într-un moment esențial al adolescenței.

În amintirile sale, întoarcerea acasă a rămas o amintire dureroasă, deși trebuia să fie o mare bucurie. Aceasta nu a putut să uite niciodată că bunica nu a mai recunoscut-o în momentul în care a mers la ușa ei.

„Durerea este îngrozitoare.”

Din seria amintirilor neplăcute pe care nu a putut să și le șteargă din minte se numără și durerea simțită în momentul în care îi erau strânse cătușele.

„Nu-mi amintesc de numărul de palme pe care le-am încasat - o nimica toată față de ce li s-a făcut altora -, dar trebuie să pomenesc de faimoasele cătușe care se strâng și se tot strâng, după nevoie.

Mi-au răsucit brațele la spate și mi-au pus cătușele deasupra cotului. Brațele fiind mult trase înapoi, plămânii sunt comprimați, capacitatea toracică redusă, respiri prost. Și se strâng. Foarte tare. Vine un moment când nu mai simți mare lucru. Brațul se umflă, se învinețește, cătușa se înfundă. Când se scot și sângele năvălește, durerea este îngrozitoare.”, a povestit Oana Orlea despre suferința din închisorile comuniste.

După eliberare, a lucrat ca ajutor de sudor, taxatoare și șamponeză

Ieșirea din închisoare nu a însemnat și posibilitatea de a reveni imediat la viața pe care a avut-o înainte de arestare. Tânăra era privită cu suspiciune de autorități, iar trecutul său politic îi limita accesul la studii și la anumite profesii.

Între 1955 și 1956, a lucrat ca ajutor de sudor pe un șantier. În iulie 1957, a fost figurantă la Studioul Cinematografic București.

Ulterior, între 1959 și 1960, a lucrat ca taxatoare pe autobuz, însă a fost concediată deoarece, fiind considerată „dușman al poporului”, nu avea voie să gestioneze banii.

A urmat o perioadă în care s-a angajat ca șamponeză la cooperativa Hygiena, între 1963 și 1965. În tot acest timp, a încercat să își continue educația și abia în 1965 a reușit să finalizeze studiile liceale, la fără frecvență.

Era fiica lui Bâzu Cantacuzino și nepoata prin alianță a lui George Enescu

Oana Orlea s-a născut pe 21 aprilie 1936 și provenea dintr-o familie cu un loc important în istoria României. Tatăl său, Constantin Cantacuzino, cunoscut drept Bâzu Cantacuzino, a fost unul dintre cei mai apreciați aviatori români ai secolului XX. Pilot de vânătoare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acesta s-a remarcat prin numeroase misiuni și performanțe aviatice.

Mama scriitoarei, Anca Diamandi, provenea la rândul ei dintr-o familie cunoscută. Un alt nume celebru din familie era cel al compozitorului George Enescu, căsătorit cu Maruca Cantacuzino, bunica paternă a scriitoarei. Prin această căsătorie, Enescu a devenit bunicul ei vitreg.

Amintim că Oana Orlea a scris numeroase cărți după ce a scăpat de detenție. Printre cele mai cunoscute titluri ale ei se numără: „Țestoasa portocalie”, „Numele cu care strigi”, „Pietre la țărm”, „Competiția”, „Cerc de dragoste” și „Un bărbat în rândul lumii”.

În scrierile sale, autoarea a explorat relațiile dintre oameni, constrângerile sociale și felul în care experiențele individuale pot fi afectate de împrejurările istorice.

Oana Orlea la bătrânețe, stând la o masă, îmbrăcată complet în negru, ținându-și ochelarii de vedere în mână
Oana Orlea la bătrânețe

Smaranda Brăescu, un nume pe care nicio generație de români n-ar trebui să-l uite. A spart recorduri mondiale, dar a devenit victima regimului comunist

A plecat în Franța și le-a povestit străinilor ce a trăit în închisorile comuniste

În 1980, Oana Orlea a părăsit România și s-a stabilit în Franța, unde și-a continuat activitatea literară. Acolo a publicat lucrări în limba franceză și a încercat să le prezinte cititorilor occidentali experiențele oamenilor care trăiau sub regimurile comuniste din Europa de Est.

Una dintre cele mai importante cărți ale sale rămâne „Cantacuzino, ia-ți boarfele și mișcă!”, apărută în România în 1991, în urma unui dialog cu poeta Mariana Marin.

Volumul cuprinde mărturii despre arestarea din adolescență, anchetele Securității, condițiile de detenție și comportamentul femeilor pe care le-a cunoscut în închisori. Cartea a fost publicată și în Franța, sub titlul „Les Années volées. Dans le goulag roumain à 16 ans”, aducând în atenția cititorilor străini povestea tinerei arestate în 1952.

După plecarea din România, scriitoarea și-a petrecut restul vieții în Franța, continuând să publice și să vorbească despre trecutul său. A murit pe 23 iulie 2014, la Maignelay-Montigny, la vârsta de 78 de ani, și a fost înmormântată în localitatea franceză.

Pentru străini poate că viața ei a fost doar o poveste dureroasă, dar pentru mulți români a fost realitatea dureroasă pe care și ei au trăit-o.

Surse foto: Facebook

Surse articol: Historia, Adevarul, Europalibera, Click

Tags: Vedete internationale, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Ei sunt Ilinca și Ilie, gemenii care au avut primul tort adevărat abia la 4 ani. „Povestea lor a început într-o dramă de-ți îngheață sângele în vine”
Ei sunt Ilinca și Ilie, gemenii care au avut primul tort adevărat abia la 4 ani. „Povestea lor a început într-o dramă de-ți îngheață sângele în vine”
Ramona Jurubita | Joi, 23.07.2026
Incepe quiz
Ce fel de eleva/studenta esti?
Ce fel de eleva/studenta esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe