Un băiat de 13 ani a crezut că a rămas singur pe lume după ce bunica lui a dispărut fără urmă. Ce gest incredibil a făcut bătrâna

Un băiat de 13 ani a crezut că a rămas singur pe lume după ce bunica lui a dispărut fără urmă. Ce gest incredibil a făcut bătrâna

Lorena Pintilie

Viața unui băiat în vârstă de 13 ani s-a schimbat radical după ce femeia care îl crescuse, bunica sa, nu s-a mai întors acasă într-o zi. Adolescentul rămas singur a căutat disperat indicii pentru a înțelege decizia bunicii lui de a nu se mai întoarce. Băiatul a găsit un detaliu surprinzător într-un dulap din casă ce l-a făcut să realizeze adevăratele intenții ale femeii care îl crescuse.

Cu două zile înainte de ziua sa de naștere, Tom, un adolescent de 13 ani crescut de bunica sa, nu își putea ține emoțiile sub control. „Ziua mea de naștere este peste două zile!", strigă acesta printe copii gălăgioși din clasa lui, în speranța că vocea sa va fi auzită printre urletele colegilor săi. Tom era elev într-o clasă gălăgioasă, plină de copii „pestriți” proveniți din diverse pături sociale și educați în moduri diferite. Cu toate acestea, adolescentul se simțea bine printre ei, pentru că tocmai această diversitate îi făcea unici.

Copiii săraci ai cartierului

Deși Tom se simțea în largul lui în clasa aceea colorată, oamenii din oraș erau reticenți când venea vorba despre școala la care copilul studia. Unitatea de învățământ era amplasată în suburbia orașului, acolo unde se adunau oamenii nenorocoși. Nimeni din zonă nu deținea suficienți bani pentru a putea repara școala. Pereții se scorojeau, iar băncile erau vechi și șubrede. Copiii erau „meniți” muncilor mărunte, cel puțin asta credeau cei care locuiau în zonele mai bune ale orașului. Dar cu toate acestea, Tom știa că a crescut într-un cartier plin de oameni buni, sufletiști și darnici, care chiar dacă nu aveau multe, împărțeau tot.

Tom făcea parte dintr-o categorie prost văzută a societății și știa asta. Cu toate că familia sa era una dintre cele mai sărace din cartier, băiatul era mereu răsfățat de femeia care îl crescuse, bunica sa Wilma. Părinții săi decedaseră la câteva luni distanță unul de celălalt, când băiatul abia împlinise patru ani. Wilma era pe atunci o văduvă de 47 de ani și s-a văzut nevoită să aibă grijă de nepotul său rămas orfan. În ciuda sfaturilor celor apropiați de a da copilul spre adopție, femeia a decis să-l crească de una singură, cu puținii bănuți pe care îi avea.

Chiar dacă unele persoane o admirau pe Wilma pentru decizia pe care o luase în urmă cu aproape 10 ani, vecinii o criticau spunând că nu-i va putea oferi niciodată o educație corespunzătoare și o viață bună nepotului său. „Ai două slujbe și abia te descurci cu banii și pe deasupra îmbătrânești. Cum crezi că vei reuși să crești acest copil?”, o întrebau cei din jur. „Băiatul este singura familie pe care o mai am. Este singurul om prin care îmi pot arăta afecțiunea și în care să îmi pun speranța. Chiar dacă încă nu știu cum, voi face tot posibilul să-i îndeplinesc toate visele”, le-a răspuns atunci femeia. Și așa a și fost.

Bunică îmbrățișată de la spate de nepotul său

Un bărbat își sacrifică cariera pentru a avea grijă de soția aflată de ani de zile în stare vegetativă

Comportamentul exemplar al copilului i se datora bunicii sale

Cu trecerea timpului, Tom a primit tot ceea ce și-a dorit, în ciuda faptului că bunica sa se străduia să adune bani de la o lună la alta. Încă de când acesta era mic, ea începuse să economisească pentru taxele școlare și rechizitele de care avea să aibă nevoie ani mai târziu.

Din dragostea nemărginită pe care i-o purta băiatului, Wilma uita adesea că trupul ei devine din ce în ce mai firav. Anii treceau, iar oasele ei deveneau tot mai slabe. Tot ce își dorea era să-l vadă pe Tom împlinit, de multe ori neglijându-și sănătatea pentru a-și îndeplini scopul. Adesea, își ștergea lacrimile pline de durere când intra copilul în casă, ascunzând față de el lupta pe care o ducea zilnic. „Trebuie să fiu puternică pentru micul meu campion!”, își spunea.

Când Tom a ajuns în clasa a opta, era cel mai deștept și mai cuminte copil din clasă. Wilma îl ocrotise cu prețul sănătății sale. Majoritatea colegilor lui deja munceau de la vârsta de 10 ani pentru a-i ajuta pe părinții lor, însă nu și Tom. Deși era capabil, Wilma considera că băiatul trebuie să se ocupe de studiu, iar pentru a se concentra pe deplin la școală, femeia lucra și câte 12 ore pe zi.

Sănătatea Wilmei îl îngrijora pe băiat

Ani la rând Wilma reușise să ascundă bătălia pe care o ducea față de nepotul său, până ce, dintr-o dată, Tom a început să observe unele lucruri cât se poate de neobișnuite. Bunica sa era tot mai slăbită, uita constant lucruri, inclusiv să-i pregătească prânzul adolescentului. Suspiciunile lui Tom în privința sănătății mentale a bunicii sale începuseră să prindă contur când găsise ochelarii ei îndesați în buzunarul din față al ghiozdanului lui, acolo unde trebuia să fie, în mod normal, caserola cu mâncare.

Îngrijorarea lui Tom creștea pe zi ce trece, iar semnele că sănătatea bunicii devine din ce în ce mai șubredă erau tot mai vizibile. Însă, din dorința de a nu o îngrijora, Tom a decis să țină sub tăcere ce observase.

Femeie în vârstă îngrijorată, stând singură pe o canapea din sufragerie

Bunica dispărută

În mai puțin de două zile, Tom avea să sufle în lumânările așezate meticulos pe tortul gătit de bunica. Planul pentru ziua sa de naștere era cât se poate de simplu. Tortul bunicii și vizita într-un parc frumos de la capătul orașului era tot ce își dorea. Cufundat în gândurile sale și plin de entuziasm, Tom intrase în casă gata să-și schimbe hainele de școală și să se așeze în fața televizorului cu un bol mare de cereale.

Însă, de îndată ce s-a făcut confortabil pe canapeaua din sufragerie pentru a se descălța, Tom a realizat că ceva nu e în regulă. Wilma ar fi trebuit să fie la muncă, însă geanta, ochelarii și ecusonul său erau încă pe masa din bucătărie. „Ceva nu e în regulă”. Tura ei urma să se încheie abia peste o oră, așa că Tom decisese să o aștepte pe bunica sa acasă. „Poate și le-o fi uitat”, s-a gândit. Trecuse o oră, iar copilul începuse se se îngrijoreze din ce în ce mai tare, căci bunica sa nu apărea.

După mai bine de două ore de așteptare, cineva a bătut la ușă. Ușurat, Tom fugise înspre ușă fiind sigur că bunica sa ajunsese. Însă, în tocul ușii se afla vecina lor, o bătrânică simpatică ce locuia alături. „Wilma a vrut să-ți spun că s-ar putea să ajungă acasă puțin mai târziu astăzi. A spus că a lăsat mâncare pentru tine în frigider”, a spus femeia. Cu toate că vestea trebuia să-l detensioneze pe băiat, în mintea lui Tom vâjâiau aceleași gânduri „Dacă s-a pierdut? Dacă nu mai e la magazin? Oare să mă duc să o caut?”.

Era trecut de ora cinei, iar Wilma nu se întorsese. Frica îi acaparase sufletul tânărului care stătea cu ochii ațintiți pe fereastră de mai bine de trei ore. Soarele dispăruse, cerul se întunecase, iar strada era parcă mai goală ca niciodată. Fără să mai stea pe gânduri, Tom a pus mâna pe telefon și a sunat la locul de muncă al bunicii sale. „Wilma nu a venit azi la serviciu”, a spus șeful ei la telefon, confirmând temerile lui Tom.

Asta e. Trebuie să o găsesc!”, și-a spus plin de teamă Tom. A început să-i sune pe toți cunoscuții în speranța că poate cineva știe ceva de bunica lui. Alertase toți vecinii, însă nimeni nu știa unde era femeia. Plin de disperare, Tom îi ceruse unui vecin să sesizeze autoritățile, apoi s-a întors acasă pentru a căuta mai multe indicii.

Tatăl meu a murit, dar îi simt prezența la fiecare pas. Simt că nu sunt singură

Un bilețel plin de însemnătate

A scotocit peste tot. Prin bucătărie, în fiecare sertar de pe hol, ba chiar și printre hainele Wilmei, dar nu părea să găsească nimic care să-i ofere informația de care avea nevoie. Cu ultimele forțe pe care le mai avea, Tom deschisese un sertar al dulapului din camera bunicii sale și, de nicăieri, a căzut un bilețel. Un colțișor rupt dintr-un ziar pe care scria un anunț mic l-a intrigat pe băiat. „Se caută proprietar nou pentru o BICICLETĂ GRATUITĂ”, era menționat.

Aparent, un bărbat care locuia în partea centrală a orașului se muta și voia să-și dăruiască bicicleta unui copil care să aibă grijă de ea. Dintr-o dată, Tom și-a amintit despre ce era vorba, iar emoțiile l-au copleșit instant. Lacrimile i se rostogoleau pe obraji în timp ce recitea din nou și din nou bilețelul mototolit.

Adolescent ținându-și capul între mâini în semn de supărare profundă

Cu o săptămână în urmă Tom avusese o discuție cu bunica sa, în care îl lăuda pe unul dintre colegii săi de clasă pentru metoda „inteligentă” prin care reușise să-și cumpere o bicicletă nouă. „Știi, Adrian a reușit să-și cumpere o bicicletă din banii pe care i-a economisit muncind cu unchiul său la spălătorie. Mă gândeam că poate aș putea găsi și eu o slujbă prin apropiere pentru a econo...”, începuse băiatul să explice înainte ca bunica sa să-l întrerupă. „Adrian, băiatul acela care trândăvește prin școală și care a fost suspendat o săptămână? Pe el mi-l dai exemplu? Într-acolo vrei să te îndrepți și tu?”, l-a întrebat tăios și ferm bunica sa.

Tom știa că bunica sa are dreptate. Adrian nu era nici cel mai cuminte, nici cel mai deștept copil din clasă, dar reușise să își cumpere bicicleta respectivă economisind proprii bani. Însă, în loc să continue discuția, a preferat să tacă. Își dorea nespus de mult o bicicletă, dar nu îi spusese niciodată acest lucru Wilmei pentru că pricepea că avea să se streseze și mai mult în încercarea de a-i cumpăra una. Prefera să încerce să o convingă să îl lase să muncească pentru a-și cumpăra singur bicicleta. „De ce am crezut că va înțelege!”, s-a gândit atunci Tom, aruncându-se îmbufnat în pat.

O săptămână mai târziu, cu lacrimi în ochi și cu bilețelul în mână, Tom realizase că, de fapt, bunica sa l-a înțeles perfect.

Polițiștii au dat de urma bunicii

Într-un final, polițiștii sunați de vecinul băiatului au reușit să dea de bărbatul care pusese anunțul cu bicicleta în ziar. Acesta le-a spus ofițerilor că Wilma fusese după bicicletă în acea zi. „Biata femeie a mers pe jos din cartierul ei până la mine acasă, adică în celălalt capăt al orașului. A spus că nu avea bani și că voia să ia bicicleta pentru ziua de naștere a nepotului ei. Ar fi mers pe jos 30 de kilometri până aici doar ca să o ia”, a spus bărbatul. Acesta se oferise să-i plătească Wilmei cursa cu taxiul până acasă, dar femeia a refuzat politicos și a ales să se întoarcă pe jos.

La puțin timp după convorbirea dintre polițiști și bărbat, Tom a venit cu ideea de a urma traseul pe care a mers bunica lui după cadou, în speranța că așa îi vor da de urmă. La mai puțin de 10 minute de căutat, Tom a văzut silueta bunicii sale în depărtare. Fără să aștepte să se oprească motorul mașinii, băiatul a alergat înlăcrimat spre femeia care îl crescuse. „Bunico!”, strigă băiatul din toți rărunchii. Surprinsă să vadă mașina de poliție, Wilma l-a strâns în brațe pe nepotul său, cerându-și scuze pentru grijile pe care i le cauzase. „Nu credeam că va dura atât de mult... Am vrut să-ți iau bicicleta asta de ziua ta. Am vrut să-ți fac o surpriză, dar în schimb te-am făcut să te îngrijorezi. Îmi pare atât de rău, dragule”, i-a spus Wilma copilului său iubit. „Mă bucur că te-ai întors, asta e tot ce contează”, i-a răspuns copilul plângând.

Jumătate din cadrul unei bicilete fotografiată la apusul soarelui

În spatele lor, cei doi ofițeri cu care Tom pornise în căutarea bunicii priveau cu ochii înlăcrimați scena plină de emoție.

Un bărbat a fost părăsit de soție după ce unul din copii lor a fost diagnosticat cu cancer. Bărbatul își crește singur cei 7 copii

O surpriză de neuitat

Două zile mai târziu, Wilma l-a auzit pe Tom strigând din curte „Bunico! S-au întors! Și întreabă de tine!”. În timp ce se îndrepta spre ușă, Wilma a realizat că veniseră cei doi polițiști cu ajutorul cărora Tom plecase în căutarea ei. Uimită, dar cu un zâmbet cald pe buze, femeia i-a poftit politicos în sufragerie. Însă, fără să scoată vreun sunet, cei doi i-au zâmbit și s-au îndepărtat unul față de celălalt lăsând să se întrevadă în spatele lor o mașină nou-nouță. „Aceasta este a dumneavoastră, doamnă”, unul dintre polițiști i-a înmânat Wilmei o cheie. „Un cadou din partea noastră, a tuturor celor de la secție”, a completat celălalt.

Surprinsă și emoționată, Wilma a încercat să refuze cu bunătate cadoul, însă ofițerii nu au acceptat refuzul, motivând că merită pe deplin acea mașină. „Treaba noastră nu este doar să-i prindem pe infractori, ci să-i ajutăm și pe oamenii buni. Și când le-am spus colegilor noștri ce ați făcut pentru nepotul dumneavoastră, i-am convins să pună mână de la mână pentru a vă cumpăra o mașină. O meritați din plin!”, i-a explicat tânărul ofițer.

Tom era uluit! „Uite bunico, ai primit și tu cadou de ziua mea!”, a spus acesta pipăind vopseaua lucioasă a mașinii. Wilma a început să plângă, i-a îmbrățișat pe cei doi polițiști și le-a mulțumit pentru gestul lor ieșit din comun.

Planul perfect pentru o zi de naștere reușită

În acea seară, Tom și Wilma au mers în parc, ca de obicei. Dar, de data aceasta, Wilma a mers cu noua ei mașină, iar Tom a pedalat pe bicicleta lui de vis. Mașina a rămas un tovarăș de nădejde pentru cei doi timp de mai mulți ani. A fost prima mașină pe care a condus-o Tom, cea în care Wilma l-a condus pe nepotul său la biserică în ziua nunții lui, cea în care strănepotul femeii și copilul lui Tom a vărsat primul suc și în final, cea în care Wilma a mers pentru ultima dată la mare înainte să moară împăcată.

Dragostea unei bunici nu cunoaște limite, iar oamenii buni primesc într-un final ceea ce merită. Nu uita, prețuiește ceea ce este bun, căci din păcate, regăsim tot mai rar această calitate.

Surse foto: Freepik, Unsplash 

Surse articol: Amo Mama

Articolul urmator
O femeie de 62 de ani, bunică a 17 nepoți, s-a căsătorit cu un bărbat de 25 de ani. Plănuiesc să aibă și copii împreună
O femeie de 62 de ani, bunică a 17 nepoți, s-a căsătorit cu un bărbat de 25 de ani. Plănuiesc să aibă și copii împreună
Ce fel de bunică vei fi?
Incepe quiz
Ce fel de bunică vei fi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (357)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.