Alertă meteo de ultimă oră: urmează zile cu fenomene extreme!

Alertă meteo de ultimă oră: urmează zile cu fenomene extreme!

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Meteorologii au emis în dimineața zilei de 19 iulie o nouă atenționare meteo de vreme severă.

Potrivit ANM, Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 50...70 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Cod Portocaliu, în intervalul 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00

În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35...50 l/mp și izolat peste 60...80 l/mp.

Cod Galben, în intervalul 19 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 10:00

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Cod Galben pentru 19 iulie

Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Notă: În sud-estul țării disconfortul termic se va menține ridicat și pe parcursul zilei de marți (20 iulie).

Prognoză meteo București

19.07.2021, ora 10:00 - 20.07.2021, ora 09:00

Vremea se va menține călduroasă, caniculară în timpul după-amiezii. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Vântul va sufla slab și moderat (rafale de până la 30...35 km/h). Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară și vor fi posibile ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă de 20...22 de grade.

20.07.2021, ora 09:00 - 21.07.2021, ora 12:00

Instabilitatea atmosferică se va accentua și mai ales în a doua parte a zilei de marți și în noaptea de marți spre miercuri vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, mai scăzută faţă de ziua anterioară, se va situa în jurul a 32 de grade, însă disconfortul termic se va menţine ridicat.

Surse foto: istock

Articolul urmator
Misterul neelucidat despre bărbatul care a dispărut 30 de ani și nu-și amintește unde a fost
Misterul neelucidat despre bărbatul care a dispărut 30 de ani și nu-și amintește unde a fost
Cine va fi ultima ta dragoste?
Incepe quiz
Cine va fi ultima ta dragoste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.