Becurile economice te ajută să economisești bani! Uite care sunt cele mai bune

Becurile economice te ajută să economisești bani! Uite care sunt cele mai bune

Redactor Raluca Margean

Dacă vrei să economisești mai mult, primul pas pe care trebuie să-l faci este să arunci o privire asupra tuturor aspectelor vieții tale și să vezi exact câți bani cheltui în fiecare lună și pe ce anume. Apoi, următorul pas este să găsești diverse metode care să te ajute să cheltui cât mai puțin.

Una dintre cele mai rapide modalități de economisire este reducerea cheltuielilor din gospodărie. De exemplu, poți reduce facturile de energie consumând mai puțin curent. Asta nu înseamnă că va trebui să stai la lumina lumânărilor, ci că va fi nevoie să găsești alternative pentru a-ți lumina casa folosind aceeași cantitate de lumină, dar cu mai puțini bani.

Trecerea la un iluminat eficient din punct de vedere energetic nu implică un efort prea mare din partea ta și îți va aduce numai avantaje din punct de vedere financiar. Iar dacă te gândești și la beneficiile pe care le aduce mediului înconjurător un consum redus de energie, atunci e clar că trebuie să iei niște măsuri în acest sens.

Astfel, pentru a reduce facturile de energie, este suficient să înlocuiești corpurile de iluminat sau becurile cel mai frecvent folosite în casa ta cu modele de becuri economice de cea mai înaltă calitate.

Becuri tradiționale vs. becuri economice

Becurile incandescente tradiționale (becuri cu bulb) folosesc multă energie pentru a produce lumină. Din cauza eficienței lor scăzute și a consumului mari de energie, Uniunea Europeană dorește interzicerea fabricării lor și înlocuirea cu becuri economice.

becuri economice- imagine cu becuri incandescente tradiționale

În acest sens, noi standarde europene de iluminat au fost introduse în 2012, iar în acest moment există pe piață mai multe tipuri de becuri economice, precum: becuri incandescente cu halogen, lămpi fluorescente compacte și LED-uri.

Deși costă mai mult decât becurile cu incandescență tradiționale, becurile economice te vor ajuta să economisești bani și energie pe toată durata vieții lor. Acest lucru este posibil pentru că ele au implementate controale precum cronometre și fotocelule care economisesc electricitate prin oprirea luminilor atunci când becurile nu sunt utilizate.

Dacă ai de iluminat un spațiu exterior care necesită lăsarea luminii aprinse mult timp, utilizarea lămpilor fluorescente compacte sau a LED-urilor este alegerea perfectă dacă vrei să economisești mai multă energie.

Majoritatea lămpilor fluorescente compacte spiralate goale pot fi utilizate în corpuri închise care le protejează de intemperii. Totuși, lămpile fluorescente și LED-urile au fost testate pentru a rezista la ploaie și zăpadă și, de asemenea, au fost dotate cu funcții precum senzori de închidere automată de zi și de mișcare.

Ce tipuri de becuri economice să folosești?

Pentru a decide care este varianta cea mai potrivită pentru tine, trebuie să cunoști avantajele și dezavantajele fiecărui tip de bec economic.

Becuri incandescente cu halogen

becuri economice-bec cu halogen

Becurile incandescente cu halogen reprezintă o variantă îmbunătățită a vechilor becuri clasice cu bulb. Ele au în interiorul becului de sticlă o capsulă cu halogen în care este amplasat filamentul. Gazul din jurul filamentului crește eficiența becului și astfel se poate obține o reducere a consumului de energie cu 20%-45%, în funcție de clasa de consum a becului: B sau C. Becurile cu halogen sunt disponibile într-o gamă largă de forme și culori și pot fi folosite împreună cu variatoare de tensiune.

Lămpi fluorescente compacte

becuri economice- lămpi fluorescente compacte

O lampă fluorescentă consumă mai puțină energie decât un bec incandescent (până la 80%) și are o durată de viață semnificativ mai mare (5.000-15.000 de ore față de 1.000 de ore). Funcționarea lămpii fluorescente se bazează pe trecerea energiei electrice prin vapori de mercur care emit o lumină ultravioletă. Aceasta este absorbită apoi de un strat de fosfor din interiorul lămpii, determinând lampa să strălucească. Datorită cantității de mercur pe care o conțin, lămpile fluorescente trebuie întotdeauna reciclate la sfârșitul duratei de viață.

Lămpile fluorescente sunt mai scumpe decât becurile incandescente, însă, datorită faptului că utilizează mai puțină energie electrică decât acestea, îți vei recupera investiția în câteva luni, apoi începi să economisești bani în fiecare lună.

Lămpile sunt disponibile într-o gamă de culori deschise, inclusiv tonuri calde (de la alb la galben). Unele sunt înglobate într-un capac pentru a difuza în continuare lumina și pentru a oferi o formă similară becurilor tradiționale. Dacă ești în căutarea unui bec cu o luminozitate mai mare, verifică eticheta pentru a te asigura că achizițonezi o lampă cu această caracteristică.

LED-uri

becuri economice-LED

LED-urile folosesc Diode Emițătoare de Lumină, în locul filamentelor și gazelor rare folosite de becurile clasice. Deși cândva cunoscute în principal pentru indicatoare și semafoare, LED-urile cu lumină albă reprezintă astăzi una dintre cele mai eficiente energii și tehnologii în curs de dezvoltare rapidă. Ele folosesc 25-30% din energie și durează de 8 până la 25 de ori mai mult decât becurile cu halogen. Durata de viață a LED-urilor este atât de mare, încât practic ele nu trebuie înlocuite.

Multă vreme, LED-urile au fost disponibile doar în culorile galben, portocaliu, roșu sau verde. Apoi au fost descoperite LED-urile albastru, violet și alb, care este folosit în prezent pentru iluminatul casnic.

Becurile cu LED sunt disponibile în prezent în multe produse, cum ar fi înlocuitori pentru incandescențe tradiționale de 40W, 60W și 75W, becuri reflectorizante utilizate adesea în corpurile de încastrare și lumini mici de șină, lămpi de birou, iluminat de subcabinet de bucătărie și lumini de exterior. Acestea sunt de diverse dimensiuni și oferă caracteristici precum lumina de zi și senzorii de mișcare. LED-urile funcționează bine în interior și în exterior datorită durabilității și performanței lor în medii reci. De asemenea, pentru iluminat exterior se folosesc LED-urile cu energie solară.

Chiar dacă LED-urile sunt mai scumpe, ele te ajută să ecomonisești bani, deoarece au o durată de viață mare și un consum energetic foarte redus. De asemenea, se preconizează că prețurile LED-urilor vor scădea pe măsură ce mai multe produse vor intra pe piață.

Gândește-te foarte bine înainte să achiționezi un anumit tip de bec economic și ia în calcul aspecte precum siguranța în exploatare, durata de viață, dimensiunea, luminozitatea și banii pe care-i poți economisi în timp.  

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Acatistul Sfintei Maria Magdalena, cea purtătoare de mir și martorul Învierii. Te ajută să-ți păstrezi credința în cele mai grele momente
Acatistul Sfintei Maria Magdalena, cea purtătoare de mir și martorul Învierii. Te ajută să-ți păstrezi credința în cele mai grele momente
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.