Ce mesaj important are Papa Francisc pentru tinerii din toată lumea

Alida Enache

În perioada 2-6 decembrie, Papa Francisc a fost într-o călătorie apostolică în Cipru și Grecia. Aceasta a fost a 35-a călătorie apostolică internațională a pontificatului și cea de-a treia de anul acesta, după Irak, în luna martie, și, în septembrie, la Budapesta și în Slovacia.

În ultima zi a vizitei sale în Grecia, în data de 6 decembrie, Papa a celebrat Sfânta Liturghie și a avut o întâlnire cu tinerii catolici de la școala ”Sf. Dionisie Areopagitul” din Atena. El le-a ținut un discurs copiilor care au venit să îl vadă și le-a vorbit despre dependența de telefoane și de rețelele de socializare.

Fotografie cu Papa Francisc ținând un discurs în GreciaSursa foto: Youtube

„Mulți oameni din ziua de azi sunt foarte „sociali”, dar nu foarte sociabili: închiși în ei înșiși, prizonieri ai telefonului mobil ținut în mână. Dar de pe ecran lipsește cealaltă persoană, îi lipsește privirea, respirația, mâinile. Ecranul devine cu ușurință o oglindă, în care crezi că te afli în fața lumii, dar în realitate ești singur, într-o lume virtuală plină de aparențe, de fotografii făcute pentru a arăta bine și în formă. Ce frumos este să fii cu ceilalți, să descoperi noutatea celuilalt! Pentru a cultiva mistica de a fi împreună, bucuria de a împărtăși, ardoarea de a servi!”, a povestit pontiful audienței sale.

Mai mult, Papa Francisc l-a explicat tinerilor că valoarea lor nu are nicio legătură cu bunurile pe care aceștia le dețin, ci cu autenticitatea lor.

„Realizați că valoarea voastră constă în ceea ce sunteți și nu în ceea ce aveți. Valoarea voastră nu este de marca rochiei sau a pantofilor pe care îi purtați, ci în unicitatea voastră.”, a mai adăugat Suveranul Pontif.

Papa i-a mai îndemnat pe copiii veniți să îl vadă să nu devină obsedați de aparențe, să nu uite care este esența lor ca oameni și să reziste tentațiilor din jurul lor.

„În zilele noastre, riscăm să uităm cine suntem, devenim obsedați de aparențe, bombardați de mesaje care fac ca viața să depindă de ceea ce purtăm, de mașina pe care o conducem, de modul în care ne văd ceilalți. Este mai ușor să stai pe canapea în fața televizorului. Dar asta este pentru bătrâni, nu pentru tineri.”, a mai mărturisit acesta.

Suveranul Pontif s-a întors la Roma după călătoria apostolică. După plecare, acesta a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare: ”Vă mulțumesc din inimă pentru primirea pe care am avut-o în Cipru și Grecia! Mulțumesc tuturor celor care au colaborat la această călătorie apostolică. Efcharistó! Vă port în memoria și rugăciunea mea”.

Aceasta a fost cea de-a doua vizită a Papei Francisc în Cipru și Grecia. El a mai fost într-un pelerinaj efectuat pe urmele Sfântului Apostol Paul de Papa Benedict în anul 2010 și a mai călătorit în Grecia, Siria și Malta în anul 2001 cu ocazia Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Citește și: 8 învățăminte de la Papa Francisc care nu au legătură cu religia

Surse articol: Mediafax, Vaticannews, Revista-presei

Surse foto: Youtube

Articolul urmator O bătrână în haine ponosite intră într-un restaurant de lux, toată lumea râde de ea, până când un client bogat face un gest neașteptat

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.