Nu Skin

Cea de-a treia zi de Paşte se numeşte Marţea Albă! Ce nu ai voie să faci azi

Marţi, 18.04.2017
de Violeta Ieremie

Paştele este una dintre cele mai importante sărbători creştine pentru care ne pregătim atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Toată perioada aceasta este frumoasă şi încărcată de tradiţii şi ritualuri pe care e bine să le ţinem. Perioada care urmează sărbătorilor pascale poartp numele de Săptămâna Luminată, interval la fel de marcat de semnificații.

Iar cea de-a treia zi de Paşte din Săptămâna Luminată este cu adevărat un prilej de mulțumire sufletească și împlinire. De ce? Sunt obicieuri care trebuie ținute în această zi și care vin ca o recompensă pentru eforturile pe care gospodinele le-au depus cu pregătirile de Paște.

În această zi, femeile trebuie să se odihnească după munca depusă înainte de Paşte. Așadar, nu au voie să spele, să calce şi să facă curat.

masa in familie de Paste

De asemenea, s-a păstrat obiceiul de a vesti Învierea, aşa că de Marţea Albă, în Moldova, se întorc vizitele făcute în prima zi a sărbătorii pascale. Acest obicei se mai numeşte şi „Umblatul cu pasca”.

Așa cum știm cu toții, ciocnirea ouălor roșii este cel mai așteptat ritual de Paște. Ei bine, și în cea de-a doua zi de Paște se ține obiceiul numai că, în Lunea Luminată acestea se ciocnesc „cap cu dos”, iar în Marțea Albă tradiţia spune să le ciocnim „dos cu dos”.

Aceleași obiceiuri străbune spune că femeile trebuie să dea de pomană pasca şi vinul roşu care au rămas de la Paşte.

La sat, în unele localităţi, oamenii păstrează cu sfinţenie un obicei de sute de ani, şi anume acela al „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a soţiilor.

O altă modalitate de a păstra vie sărbătoarea Paştelui, în cea de-a treia zi sau Marţea Albă, este de a păstra firimiturile de la masă. Cei care ştiu tradiţia le îngroapă, iar obiceiul spune că în locul unde firimiturile au fost puse în pământ creşte o plantă numită cucoană sau măruncă.

În anumite regiuni, în a treia zi de Paşte finii dau naşilor pască şi colaci pentru a le merge bine tot anul.

doua fete cu oua de Paste

Din fericire, la noi încă mai există tradiţii şi obiceiuri pe care oamenii le respectă. Marţea Albă este unul dintre acele momente în care avem prilejul de a pune în practică şi a duce mai departe zestrea poporului român.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!