Cele trei zodii protejate de divinitate

Cele trei zodii protejate de divinitate
Redactor Divahair.ro
Vineri, 17.06.2016

Cuprins

E adevărat că norocul ni-l facem singuri, dar sunt şi zodii care beneficiază de un ajutor suprem, de natură divină. Fie că impresionează prin caracteristicile lor fizice, fie că par să dezvolte o legătură mistică cu alte lumi, aceste semne trebuie să aibă „pile” la divinitate, pentru că altfel nu ne explicăm de ce sunt altfel faţă de noi, muritorii de rând.

Descoperă mai jos care sunt zodiile protejate de divinitate pe pământ!

Trei zodii care beneficiază de protecţia forţelor celeste

Leul

Încă din mitologia străveche, Leul a fost pus sub protecţia celui mai puternic zeu, Jupiter (Zeus). Aşa cum Jupiter era conducătorul Olimpului, Leul a fost trimis pe pământ ca un rege al semnelor zodiacale.

De aceeaşi protecţie se bucură nativul şi din partea divinităţii. Atunci când îi percepi strălucirea de sorginte divină, pasul mândru şi când iei contact cu firea sa focoasă, dar generoasă, simţi că a fost atins mai mult decât noi, muritorii de rând, de forţele supreme.

Nativa din Leu trăieşte intens şi nu se teme de nimic, dar rareori intră în bucluc, tocmai datorită protecţiei divine de care se bucură. Oamenii sunt atraşi de ea ca un magnet, cu toate că nu este cea mai frumoasă reprezentantă a zodiacului. Cel mai probabil, atingerea divinului este cea care îi asigură o armată de admiratori, gata oricând să îi proslăvească fiecare gest şi să îi venereze fiecare pas.

Capricorn

Semn de pământ, stabil şi muncitor, Capricornul nu întruchipează doar cea mai deşteaptă femeie din zodiac, dar şi una dintre norocoasele care beneficiază de protecţia divină. Nu eşti convinsă de acest adevăr? Este suficient să citeşti Biblia: Iisus Hristos s-a născut pe 25 decembrie, dată care corespunde zodiei Capricornului.

Nativa din Capricorn reuşeşte să dobândească o putere aproape nemărginită în această lume, nu se lasă învinsă şi doboară obstacole insurmontabile pentru mulţi dintre noi. Ascendenţa elementului său dominant, pământul, îi asigură o ambiţie aproape ieşită din comun; norocul ei este făurit într-adevăr prin multă muncă, dar şi prin protecţia divină cu care a fost înzestrată.

Ce este de-a dreptul extraordinar este că acest semn, deşi beneficiind de atingerea divinităţii, are un adevărat cult pentru munca şi nu ezită niciodată să depună eforturi consistente pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Cu o asemenea garanţie, nici nu este de mirare că succesul este o constantă a vieţii acestor nativi.

Peşti

Cel de-al doisprezecelea semn al zodiacului întruneşte caracteristici ale tuturor celorlalte care îl precedă, ceea ce îl transformă într-unul dintre cele mai complexe. Peştii sunt sensibili, empatici şi dispuşi să se sacrifice pentru binele celorlalţi, calităţi care îi transformă în „mijlocitori” ai divinităţii pe pământ.

De data aceasta, protecţia divină nu se manifestă prin noroc sau magnetism, ca în cazul zodiilor de mai sus.  Dimpotrivă, mulţi Peşti suferă intens de-a lungul vieţii, mai ales pentru ceilalţi, scutul lor în faţa durerilor umanităţii fiind extrem de fragil. Tocmai această empatie este însă semnul că au fost „atinşi” de divinitate, fiind dăruiţi cu capacitatea de a înţelege lumea de dincolo de noi şi cu accesul în sferele înalte ale cunoaşterii şi ale misticului.

Peştii vor trăi o existenţă duală: poate că păşesc în lumea terestră, dar nu pot uita că aparţin celei celeste. Ei dau o importanţă supremă viselor, pe care le consideră semne din universul "de dincolo de noi". Deşi este posibil să trăiască o viaţă dificilă, protecţia divină de care se bucură îi va propulsa peste toate aceste obstacole, atât timp cât nu îşi pun singuri piedici: nativii trebuie să ţină minte că forţele înalte nu îi vor împovăra niciodată cu mai mult decât pot duce!

Dumnezeu ne iubeşte pe toţi în mod egal, dar acestea sunt zodiile cărora le-a garantat cu precădere protecţia sa! Tu te numeri printre ele?

Articolul urmator »
Părintele Necula: "Opriți relația când dragostea celuilalt vă fură liniștea"
Părintele Necula: "Opriți relația când dragostea celuilalt vă fură liniștea"
Ramona Jurubita | Luni, 15.01.2024
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (215)

Ne găsești pe