Dacă Universul îți schimbă drumul, zâmbește și urmează acea cale. El știe cel mai bine

Dacă Universul îți schimbă drumul, zâmbește și urmează acea cale. El știe cel mai bine
Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

În viața noastră sunt perioade când drumul nostru se schimbă atât de brusc, încât avem sentimentul că altcineva a hotărât pentru noi să o luăm pe altă cale.

Uneori ne facem planuri elaborate și ne propunem scopuri precise, având senzația că nimic nu poate să răstoarne ceea ce am stabilit. Apoi se întâmplă ceva și brusc tot ceea ce am gândit în detaliu se risipește. Atunci, viața poate părea nedreaptă și avem senzația că totul este arbitrar și lipsit de consistență, asemenea norilor care se împrăștie în vânt.

Trebuie să treacă mai multă vreme ca să vedem lucrurile în ansamblul lor, să ne dăm seama că Universul ne-a îndreptat pe cea mai potrivită cale, aceea care duce la adevărata noastră împlinire.

Abia după experiențe repetate căpătăm suficientă înțelepciune ca să nu ne mai opunem forțelor care ne îndreaptă într-o anumită direcție. Când abandonăm nevoia noastră de control și acceptăm că o voință mai mare ne ghidează, doar atunci putem primi cu zâmbetul pe buze hotărârile Universului.

Iată care sunt cele cinci semne că Universul este pe cale să aducă schimbarea în viața ta.

Viața ți se pare plictisitoare și lipsită de pasiune Vezi galeria foto » Totul pare o luptă Simți că nu te mai cunoști pe tine însăți

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Semnificația spirituală a bondarului! Ce mesaje încearcă Universul să-ți transmită prin intermediul lor
Semnificația spirituală a bondarului! Ce mesaje încearcă Universul să-ți transmită prin intermediul lor
Ce cântec al lui Taylor Swift îți descrie cel mai bine viața?
Incepe quiz
Ce cântec al lui Taylor Swift îți descrie cel mai bine viața?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.