Expozitie temporara de jucarii la Muzeul National al Unirii

Muzeul National al Unirii Alba Iulia va gazdui, in perioada 29 iunie - 27 septembrie 2012, cea mai mare expozitie temporara de jucarii din tara Vitrine cu jucarii pentru parinti si copii. Cu aceasta ocazie, vor fi expuse peste 500 de jucarii clasice romanesti si straine (perioada anilor 1900-1980), precum si o serie de fotografii cu imagini de altadata din universul plin de povesti si jucarii ale copiilor de atunci. Colectia apartine Asociatiei Muzeul Jucariilor, reprezentata de presedintele acesteia, ing. Cristian Dumitru.
Intre jucariile grupate tematic (figurine, trenulete, tancuri, masinute, jocuri, nave spatiale, etc.) se remarca un motor cu abur -jucarie, de la 1900, inca functional, si un autobuz ONT, piesa clasica romaneasca.
Vernisajul va avea loc, vineri, 29 iunie 2012, de la ora 12.00, la etajul al II-lea al Muzeului National al Unirii Alba Iulia.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Alba, Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, Asociatia Muzeul Jucariilor Bucuresti, Asociatia Prietenii Muzeului Unirii Alba Iulia, Directia pentru Cultura si Patrimoniu National Alba.

