Iubirea cea mai pură: un câine și-a așteptat stăpânul în fața spitalului până cand acesta s-a făcut bine

Iubirea cea mai pură: un câine și-a așteptat stăpânul în fața spitalului până cand acesta s-a făcut bine
Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro
Marţi, 26.01.2021

Câinele a fost primul animal domesticit din istoria omenirii, iar prietenia cu omul datează încă din Era Paleolitică, adică acum aproximativ 30.000 de ani. Nu este de mirare că în prezent legătura dintre noi și ei este atât de sudată. 

Un exemplu uluitor de fidelitate este un patruped care și-a așteptat stăpânul timp de o săptămână în fața unui spital din Turcia, până când a fost externat, după ce a primit tratament pentru o afecțiune a creierului. Cățelușa Boncuk a fost în cele din urmă răsplătită pentru orele în șir în care a stat răbdătoare pe treptele unității medicale, neștiind când sau dacă stăpânul său se va întoarce vreodată. 

Sursa foto: Twitter

Povestea asemănătoare cu cea a lui Hachiko a înduioșat inimile a mii de internauți, după ce filmarea cu Boncuk și stăpânul său a ajuns virală pe internet. Totul a început pe data de 14, ianuarie, atunci când Ceman Senturk, în vârstă de 68 de ani, a fost internat la un spital din orașul Trabzon, în urma unei embolii cerebrale.

Boncuk, al cărei nume se traduce în română prin "șirag de mărgele", a urmărit ambulanța până la spital și a așteptat acolo neclintită. A fost hrănită de către personalul spitalului, iar purtătorul de cuvânt a declarat pentru presa locală că ea nu a deranjat pe nimeni și nu a reprezentat niciun pericol pentru pacienți, din contră.

"Toată lumea a observat relația dintre ea și stăpânul său. Le-a adus un zâmbet pe buze tuturor celor care o întâlneau în fața ușii.", a declarat Fuat Ugur, conform RTE.

Fiica lui Ceman Senturk a încercat de mai multe ori să o ducă pe Boncuk acasă, însă cățelușa fugea de fiecare dată și se reîntorcea în fața spitalului. Când în cele din urmă stăpânul ei a fost externat, Boncuk a fost în extax. Imaginile îi înfățișează pe cei doi extrem de fericiți că s-au reunit, cățelușa sărind frenetic pe stăpânul său pentru a fi mângăiată.

Sursa foto: Twitter

Ceman Senturk mărturistește că relația cu patrupedul său este una specială, iar Boncuk este un membru important în familia lor. "Ne face fericiți. Este precum o ființă umană. Suntem foarte apropiați și mi-a fost foarte dor de ea. Nu vom renunța niciodată la Boncuk, o iubim enorm de mult.", a declarat stăpânul cățelușei, conform sursei sitate. 

Surse articol: BBC / DailyMail / RTE

Surse foto: Twitter

Articolul urmator »
Rugăciunea „Nu știu”. E cea mai simplă, dar e plină de semnificație și ne ajută să conștientizăm cât de mare este puterea lui Dumnezeu
Rugăciunea „Nu știu”. E cea mai simplă, dar e plină de semnificație și ne ajută să conștientizăm cât de mare este puterea lui Dumnezeu
Ramona Jurubita | Joi, 21.03.2024
Incepe quiz
Ți-ai întâlnit iubirea vieții până acum?
Ți-ai întâlnit iubirea vieții până acum?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)

Ne găsești pe