Nu mai e mult până la Halloween, sărbătoarea iubită de americani, care a fost importată şi în cultura românească. Planul nostru de lectură pentru comercialul Halloween nu putea să nu includă probabil cea mai cunoscută operă a literaturii cu vampiri, „Dracula” lui Bram Stoker.
Desfăşurându-se pe tărâmul plin de superstiţii al Transilvaniei, opunându-se prin influenţele sale gotice cu modernismul Londrei anilor 1890, „Dracula” a crescut faima României peste hotare, iar noi îl invităm să ne condimenteze serile nostalgice de toamnă.
Romanul care ne reprezintă peste hotare
Atunci când a publicat „Dracula”, în 1897, Bram Stoker nu ştia că va semna cartea de vizită al viitorului stat România, în faţa lumii întregi. Copilul bolnăvicios, care adorase poveştile de aventură ale mamei şi ajunsese să frecventeze apoi cercurile literare din care făceau parte nume ilustre precum Oscar Wilde şi Arthur Conan Doyle, nu a cunoscut însă gloria graţie paginilor romanului său cu influenţe horror şi gotice, încetând din viaţă cu o stare materială mai degrabă precară. În cazul cărţii noastre preferate de Halloween, anatomia celebrităţii a fost puţin diferită; de data aceasta, cinematografia, respectiv primele pelicule de groază ale secolului XX, a conturat destinul glorios al literaturii: mai precis, prestaţia lui Bela Lugosi, în pielea vampirului însetat de sânge Dracula, a adus notorietatea cărţii lui Bram Stoker.
Povestea antrenantă a contelui cu colţi începe în 1890, atunci când Jonathan Harker, un avocat din Londra, întreprinde o călătorie în Transilvania pentru a intermedia afacerile Contelui Dracula. Un om modern, al progresului, tânărul este la început amuzat de superstiţiile locale şi de spaima primordială a ţăranilor, care îl sfătuiesc să evite înfricoşătorul palat al „vampirului”. Ajungând la destinaţie, uşor înspăimântat, Harker este liniştit la început de comportamentul manierat și politicos al gazdei sale. Nu trece mult însă şi o teamă rece îi cuprinde în ghearele sale îngheţate sufletul: constată că este prizonier al contelui şi abia scapă cu viaţă din întâlnirea cu frumoasele femei-vampir care îi slujesc demonica gazdă. După ce este abandonat în ghearele lor de Dracula, plecat la Londra, Jonathan reuşeşte să evadeze din castelul blestemat, escaladându-i zidurile.
Între timp, la Londra, frumoasa şi inocenta logodnică a lui Harker, Mina, îşi petrece timpul alături de prietena sa Lucy, atrăgătoare şi vivace, care încearcă să se hotărască pe care dintre cei trei pretendenţi ai săi să îl accepte de soţ: Dr. John Seward, americanul Quincey Morris sau bogatul nobil Arthur Holmwood. În cele din urmă, Lucy acceptă să îi devină soţie acestuia din urmă, dar îi păstrează în cercul intim de prieteni şi pe ceilalţi doi.
Existenţa tihnită a cuplului şi a amicilor lor este tulburată de sosirea unei corăbii bizare, naufragiate, de pe care întregul echipaj dispăruse, singurul supravieţuitor fiind un câine uriaş (Dracula, printre ale cărui abilităţi supranaturale se număra şi transformarea în animale). Curând, Lucy începe să devină din ce în ce mai palidă, să experimenteze episoade de somnambulism şi demenţă, îngrijorând-o pe Mina. Cele două răni suspecte de pe gâtul său îi atrag atenţia lui Seward, care hotărăşte să îl cheme în ajutor pe fostul său profesor, doctorul Van Helsing, singurul înarmat cu cunoştinţele necesare pentru a recunoaşte atacurile vampirului. Bătrânul profesor o apără pe Lucy cu mijloace mai puţin convenţionale, care includ coliere de usturoi şi crucifixuri. Femeia dă semne că şi-ar fi revenit, dar, după ce mama sa hotărăşte să arunce toate armele „învechite” ale lui Van Helsing, Dracula atacă din nou, luându-şi forma de lup, şi o ucide pe Lucy.
Anticipând ceea ce avea să se întâmple, Van Helsing îi avertizează pe cei trei bărbaţi că Lucy se va întoarce sub formă de vampir, şi, după ce aceştia o surprind încercând să se hrănească dintr-un copil, o ucid înfigându-i bine-cunoscutul (de cititori) ţăruş în inimă.
Însetaţi de răzbunare, Van Helsing şi echipa sa îşi unesc puterile cu Jonathan, reîntors din Transilvania, cu sănătatea zbuciumată, şi descoperă că Dracula transportase în Londra 50 de cutii cu pământ, pe care plănuia să le folosească pe post de „mormânt”, unde să îşi refacă puterile în timpul zilei. Mina se implică şi ea, adunând notiţele bărbaţilor, dar este în scurt timp la rândul ei ameninţată de conte, care o obligă să bea din sângele său, iniţiind astfel transformarea sa în vampir. Purtaţi de disperare, apărătorii ei distrug culcuşul sacru de pământ al lui Dracula şi devin ei vânători, urmărindu-l pe vampir înapoi în Transilvania, acolo unde are loc şi marea confruntare pentru sufletul Minei.
Mitul horror al vampirului, la intersecţia cu tehnologia modernă
„Dracula” lui Bram Stoker reprezintă unul dintre pilonii literaturii horror, o adevărată obsesie în societatea sfârşitului de secol XIX; dar simbolizează mai mult decât o poveste gotică, cu un protagonist însetat de sânge şi corupător de suflete nevinovate.
Desigur, contextul horror al romanului este motivul pentru care ne reîndrăgostim de decorurile sale fanteziste, terifiante, în apropiere de Halloween (şi nu numai). Nu putem tăgădui farmecul aristocratului cu suflet întunecat şi maniere perfecte, ascuns în castelul său, profilându-se înfricoşător peste o masă populară amorfă, animată de superstiţii învechite. Este ceva romantic în chipul tulburător al conteului dornic să reînvie gloria originii sale nobile, a unui neam puternic, pornit odinioară să cucerească lumea. Nu, vampirul lui Bram Stoker nu străluceşte în soare, nu se îndrăgosteşte de adolescente şi nici măcar nu pleacă în căutarea soţiei sale de mult pierdute (aşa cum sugerează capodopera cinematografică a lui Francis Ford Coppola, cu Winona Ryder şi Gary Oldman), ci are un singur ţel: acela de a se răzbuna pentru faptul că fusese „uitat” de civilizaţiile vestice.
Iar provenienţa naţională a mitului nu încetează să ne gâdile orgoliul. „Dracula” este una dintre cele mai prolifice cărţi de vizită ale României în lume. Chiar dacă apariţia personajului din carte i-a fost inspirată lui Bram Stoker de Henry Irving, prietenul său actor cu maniere perfecte de gentleman, cercetătorii sunt de părere că relatările istorice ale domniei lui Vlad Ţepeş (poreclit şi Vlad Dracul graţie apartenenţei la Ordinul Dragonului, creat pentru a lupta împotriva otomanilor) sunt punctul de plecare al uneia dintre cele mai puternice figuri ale literaturii, vampirul!
Cu usturoi atârnat la geamuri şi o cruce de lemn spânzurată protector pe perete, ne opunem însă fascinaţiei exercitate de mitul „băutorului de sânge” (cea mai obsedantă parte a romanului) şi căutăm şi interpretările sale mai profunde. Departe de a fi doar literatură gotică, „Dracula” vorbeşte şi despre transformările societale ale începutului de secol XX, ale industrializării masive şi ale avansului civilizaţiei aşa cum o ştim azi, în contradicţie cu universul miturilor şi al superstiţiilor. Mina, Jonathan şi acoliţii lor sunt oameni moderni, care nu cred în „fabula” vampirului şi pentru care totul are o logică. Van Helsing este însă simbolul „cunoscătorului”, al eruditului care percepe capcana în care cade ştiinţa contemporană, aceea de a încerca să explice totul şi de a ignora complet existenţa a ceea ce nu poate fi explicat.
Dincolo de aceste antiteze, noi nu putem decât să îi mulţumim postum lui Bram Stoker pentru mitul lui Dracula (sau îl putem critica, depinde de ce parte a baricadei ne aflăm), dar şi pentru că ne-a oferit o operă incitantă, o lectură spumoasă, cu figuri întunecate şi peisaje terifiant descrise, numai bune de savurat în săptămâna de dinaintea Haloweenului.
Dacă v-a plăcut recenzia noastră, aruncaţi o privire şi asupra unuia dintre cele mai frumoase romane de dragoste ale noastre, „Maitreyi”, de Mircea Eliade.
Urmareste-ne pe Google News
