Putere, magie, nebunie: povestea femeilor care văd Moartea
Alexandrina Samov e o fată ca toate cele: veselă, inocentă și ușor timidă. Primul personaj cu care faci cunoștință în „Iubita îmblânzitorului de cai” e o adolescentă pornită pe drumul când pitoresc, când spinos al descoperii propriei feminități. Sigur, ne-am identifica și mai tare cu ea dacă tocmai am fi primit moștenire un conac de o frumusețe aparte și am afla că ne tragem dintr-o spiță de femei ce au stăpânit într-un tărâm închinat Prințului Întunericului. Dar trebuie să ne mulțumim cu ce avem și să acceptăm că nu oricui poate să îi curgă prin vene sângele diavolului.
După acest intro care nu are cum să te lase indiferentă, îți spunem că Alexandrina are și probleme lumești. Mama sa, o ființă fragilă, izolată, ce a ținut-o mereu la distanță, tocmai a murit și, precum cea care i-a dat naștere, lasă poruncă să fie îngropată pe pământul unui conac necunoscut, de care nu a vorbit niciodată, și despre care insistă că aparține femeilor din stirpea sa.
Departe de a se speria, Alexandrina își ia în stăpânire domeniul abia recuperat și nu precupețește niciun efort pentru a-i reda strălucirea de altădată. Desigur, conacul se află în paragină, găzduind însă un cimitir aflat într-o stare impecabilă, noaptea e bătut la pas de fantome fără chip, dar cu voci rău-prevestitoare, iar singurul său gardian este o tânără pe nume Ilona, care pare să le știe pe toate, dar care își protejează cu sfințenie secretele, precum pământul pe care l-a vegheat credincioasă.
Cât timp își renovează domeniul, Alexandrina descoperă o serie de tablouri vechi, înfățișând femei fascinant de frumoase, înaintașele sale, gustă din secretele lor, face cunoștință cu puteri supranaturale și află că sângele i-a fost blestemat de o strămoașă înnebunită de furie și durere, Elisabeta Samov, cea care a pus bazele dinastiei femeilor însoțitoare ale morții.
Dar atunci când, prin intermediul Ilonei, un personaj de legătură sau mai mult de atât, ne scufundăm în povestea Veniei Samov, adevărata nestemată a acestei cărți, străbunica Alexandrinei, un suflet torturat, dar nobil, aparținând unei femei cu păr de zăpadă și ochi de întuneric, resimțim cu adevărat vraja și înțelegem că, de voie sau de nevoie, universul acestei cărți nu-l vom mai putea părăsi.
Nici noi, nici Cazimir, îmblânzitorul de cai îndrăgostit de o femeie mai presus de viață și de moarte. Vor reuși Vania și Cazimir să-și trăiască iubirea? Poate exista speranță acolo unde domnește blestemul? Va pune capăt Alexandrina unui legământ de sânge ce aduce numai moarte și teroare? Rămâne să descoperi în paginile romanului.
Romanul care „te perpelește în focuri pe care nici măcar Iadul nu le-a văzut”
Dacă ești fană a poveștilor cu vrăjitoare, încă te mai întrebi ce s-a întâmplat în Salem, adori istorisirile cu aromă de fum și ceață și înțelegi instinctiv că magia e mai mult decât „Abracadabra”, e putere și întuneric, atunci „Iubita îmblânzitorului de cai” e scrisă pentru tine!
Atmosfera mitică, fascinant de tulburătoare a romanului, se numără printre atuurile sale. Acțiunea nu e plasată într-un loc sau spațiu specific: are ceva din farmecul încețoșat al Scoției, din misticismul Rusiei, dar și din straniul plaiurilor autohtone, scufundate în umbre și aur. În mod intenționat, autoarea își încadrează povestea și într-un timp necunoscut: „cu ani în urmă, cine mai știe câți”. Lipsesc detaliile, descrierile sunt schițate în tușe nedefinite, voit tremurătoare, iar contextul e ambiguu. Această tehnică narativă nu face însă decât să accentueze misterul și să sporească temerile. Așa se face că, deși conacul Samovilelor poate să se ridice din plaiurile mănoase ale Europei Răsăritene sau să domine dintre culmile Iadului, tot ne intră în sânge, ni se urcă la cap și ne fascinează fără drept de apel.
Însă cu adevărat captivate nu suntem de conac – mai mult decât simbol, construcția menită Prințului Întunericului și vrăjitoarelor sale e un personaj de sine stătător -, ci de femeile din „clanul” Samov. Absolut fiecare reprezentantă a neamului magic este individualizată, o construcție autentică, în carne și oase. E fără îndoială că „Iubita îmblânzitorului de cai” e un roman al femeilor: protagoniștilor bărbați, în frunte cu Cazimir, li se oferă un singur rol, acela de a iubi aceste făpturi cu totul unice, iar cel mai adesea nu se pot achita onorabil nici măcar de această plăcută sarcină.
Fascinante sunt și elementele de horror din poveste: tablouri ce apar de nicăieri, un cimitir în care viii pășesc la braț cu morții, o apă tumultuoasă și înspumată care are suflet și care năvălește ca un tăvălug peste speranțele, durerile și disperarea protagonistelor noastre.
Dacă tot am adus vorba de emoții, ele sunt palpabile. Ioana Trif reușește o radiografie exemplară a nebuniei pe care o aduce puterea nestăvilită a vrăjitoarelor legate de un „loc blestemat plin de suflete deșarte”, a intensității dorinței, a naturii distructive pe care o are uneori iubirea, dar și a nobleții, a bunătății, a forței alegerii și liberului arbitru.
Nu te vom duce de nas: romanul adoră să țeasă taine și mistere, dar nu și să le rezolve. Multe secrete rămân îngropate în pământul vrăjitoarelor, căci, așa cum spune chiar Ioana Trif, în câteva rânduri cu tâlc: „Pământul știe să-ți spună secretele numai la lumina lunii – când vede soarele, le uită. Liniștea descoperă nebunia și trecutul omului, dar mai ales al pământului”. Autoarei îi place să ne ia prin surprindere, și adesea vei contempla ușor amețită cum povestea deviază de la curs într-o răsturnare neașteptată de situație.
Să nu te aștepți la milă de la „Iubita îmblânzitorului de cai”. Acest fantasy tulburător îți va frânge pe alocuri inima, dar te va captiva, te va neliniști, te va supune ritmului său incisiv. Noi l-am devorat cu bucurie, gustând dintr-o poveste de dragoste atipică, devenind părtașe ale dramei unei saga de familie incendiare. Dacă ești și tu curioasă să afli cu ce ițe e tors destinul Samovilelor, descoperă „Iubita îmblânzitorului de cai” de Ioana Trif la Editura UP!
Urmareste-ne pe Google News
