„Night” de Monica Ramirez, un roman complex care va rămâne pentru totdeauna alături de tine
Ce îți evocă o „carte cu fantome”? Teamă ancestrală, acel fior de gheață ce alunecă pe șira spinării pentru a se pierde undeva la baza coloanei, unde se adună toate fricile? Pași ce dispar imediat ce te oprești să îi asculți? Respirații fierbinți simțite în ceafă? Păr care se ridică tremurând de înfiorare pe brațe? Te lăsăm să completezi singur/ă acest tablou, căci nu vrem să te speriem de dinainte de a întoarce măcar o filă din cea mai nouă lansare a Monicăi Ramirez, una dintre scriitoarele noastre preferate.
Dacă ai parcurs rândurile de mai sus și ești fan al literaturii horror, așa că îți freci deja palmele de încântare, anticipând o poveste de groază, oprește-te. Nu spunem că „Night” nu o să îți dea fiori, e un thriller senzațional. Dar e mult mai mult de atât, e meditație asupra vieții și asupra morții, e crâmpei de istorie, e tratat de filosofie umană, e poveste de dragoste și e, per total, o carte care va rămâne mult, mult timp cu tine. Dacă nu chiar pentru totdeauna. Ca o fantomă, nu?
„Când pământul îți fuge de sub picioare, agață-te de cer”
Sunt scriitori și scriitoare pe care îi bănuim că au sânge de zână sau de vrăjitor, dar la Monica Ramirez începem să ne întrebăm dacă nu cumva a străpuns vălul străveziu dintre lumea aceasta și cealaltă, atât de limpede și de pătrunzătoare e „Night”.
Dar să o luăm pe îndelete. Mărturisim că, atunci când am auzit că scriitoarea va lansa o poveste cu fantome, am considerat, conduse de preconcepții (o, și cât ne-am înșelat!) că vom savura încă o reeditare a mitului stafiei chinuite în viață ce sfidează moartea pentru a se răzbuna și al cărei spirit e trimis în odihna veșnică de un erou/o eroină generos/asă și cutezător/are. Familiar scenariul, nu? Ei bine, când ai de-a face cu un autor de o asemenea anvergură, nimic nu e ceea ce pare.
Așa facem cunoștință cu uluitoarea Night MacMoon. Night a trăit și a murit acum mai bine de o sută de ani, în fermecătorul Crescent City, un oraș californian de coastă absolut încântător, învăluit în cețuri sidefii, punctat de coroanele masive ale arborilor de sequoia ce țintesc infinitul și de stâncile periculoase precum colții însângerați ai morții. Urmașa unei familii de irlandezi de la care a moștenit spiritul încăpățânat și ingeniozitatea de imigrant, Night e frumoasă de pică și are capul plin de vise, două dintre pericolele cele mai mari la adresa existenței unei menajere ce trebăluiește în casele bogătașilor Turner. Crede-ne când îți spunem că harurile fetei cu un nume atât de poetic sunt mai greu de purtat decât povara extenuării de care a murit mama sa.
Night e orfană, dar nu vrea să se lase învinsă de soarta potrivnică nici măcar atunci când destinul pare că nu mai știe ce corvezi să imagineze la adresa sa. Atunci când frumosul Vincent, provenind din cea mai puternică familie locală, pune ochii pe ea, Night se îndrăgostește, dar e nevoită să accepte un pact riscant cu mama sa, care dorește să îndepărteze ispita cu un job bine plătit la farul Battery Point. Atât de modern, nu? Minunat dacă gândești așa, pentru că tocmai o relație modernă își dorește și Vincent.
Dar ne vom opri aici, căci nu dorim să îți tulburăm plăcerea descoperii. Nu de alta, dar suntem nevoite să facem un salt în istorie și să îți spunem povestea fantomei Night. Ca orice alt spirit de bun simț, a rămas „aciuiată” de magnifica reședință Turner, dar nu cu scopul pe care ți l-ai imagina tu, un biet cititor pus pe calea greșită de prea multe cărți previzibile. Povestea magnificei noastre protagoniste e oricum, numai previzibilă nu, așa că își trăiește o parte din primul secol de viață eternă ținând companie ultimei reprezentate a neamului Turner, Aurora, o fire artistică îndrăgostită de pictură.
Dar când și Aurora moare, printr-un concurs de împrejurări, pe urmele lui Night e asmuțit Jaxon, un Eliminator versat, crud și calculat, care are un singur scop: acela de a stabili „normalul” așa cum îl înțelege el și de a spulbera o altă „anomalie” a firii.
Dar o lăsăm pe focoasa irlandeză să vorbească, căci nimeni nu o spune mai bine ca ea:
„A venit să mă curețe. E atât de simplu. Vrea să mă decupeze din peisaj, așa cum fac bucătăresele cu o fâșie de carne prinsă de cochilia unei midii și să mă exileze în Elk Valley, cimitirul labirint destinat sufletelor pierdute”.
Da, Eliminatorul are prinsă la încheietură o „bandă metalică blestemată”, o brățară care poate spulbera un suflet pierdut, dar Night poate să manipuleze materia, știe să înghețe într-o mare de calm adâncă și neclintită precum oceanul, când e nevoie, și, mai presus de toate, are o voință de fier. Cine va ieși învingător? Rămâne să vezi!
„În fiecare casă există un spațiu gol”
Cel mai bine înțelegi viața prin opoziție la moarte, nu crezi? De aceea cutezăm să spunem că „Night” e poate cea mai profundă carte a Monicăi Ramirez, cel puțin din câte am citit noi. Autoarea disecă cu inteligență și compasiune sufletul uman, studiindu-i anatomia, atingându-i visele cu degetul, ca să vadă din ce sunt plăsmuite, analizându-i temerile. Despărțit de învelișul de carne, sufletul eliberat e și mai fascinant. Cu ce sunt visele sufletului unui mort mai puțin importante decât visele sufletului unui viu: iată o întrebare pe care sunt 99% șanse să nu fi avut ocazia să ți-o pui până acum, dar pe care o suscită acest roman uimitor, plasat într-o lume paralelă, în care oamenii au acceptat existența fantomelor și, fideli frumosului lor obicei, au creat Eliminatorii pentru a putea să spulbere tot ce nu înțeleg. Umanitatea la cel mai înalt nivel, nu?
Pe lângă conceptele filosofice, romanul scriitoarei noastre e captivant prin însăși protagonista sa. Sunt cărți în care eroii pălesc prin opoziție cu antieroul „cu sare și piper”, dar nu e cazul aici. Demult nu am mai citit o carte în care personajul principal să fure toate scenele. Nu e nimeni ca Night, iar atunci când narațiunea nu o mai are în centru, cititorului îi e pur și simplu dor de ea, ca de un vechi prieten. Ce să mai spunem despre ironia spumoasă și simțul umorului delicios al personajului? E o realizare unică, cu care orice autor ar trebui să fie mândru, și încă o dată îi spunem kudos Monicăi Ramirez.
„Night” nu e numai un roman de dragoste sau o meditație filosofică pe tema naturii sufletului. E, la aceleași cote, o epopee istorică. Pentru că a trăit în „tărâmul tuturor posibilităților”, autoarea e as când vine vorba să scrie cărți cu acțiunea situată în Statele Unite ale Americii, și și aici documentarea realizată prin ochiul antrenat al experienței e brici. Fie că te pierzi prin pădurile de sequoia ale Californiei, dansând dansul mirajelor de ceață în inelul zânelor, vânezi aur în Sierra Nevada sau „bântui” prin orașele-fantomă din Utah, rulând pe celebrul Route 666, ești ca la tine acasă, simți că aparții, că nu e nevoie să primești viză ca să faci o plimbare prin cea mai măreață națiune de pe Pământ.
Dar, ca întotdeauna, romanele Monicăi Ramirez au substraturi peste substraturi, ce se desprind precum petalele unuia dintre celebrii trandafiri Turner. Astfel, „Night” mai aduce în lumină o temă pe care poate că ar fi cazul să o aprofundăm mai des, aceea a distrugerii provocate de om pentru interesele sale materialiste. Oamenii „care prelucrau ceea ce fusese viu și plin de sevă într-o mie de lucruri moarte” au ras de pe fața pământului imensele păduri ale Californiei, transformând-o într-un stat mistuit an de an de incendii de vegetație, au conturat catastrofe umane și de mediu în „goana după aur” din Sierra Nevada și au decimat populațiile de nativi amerindieni din aceleași rațiuni materialiste, secând resursele și părăsind ce nu le-a mai adus profit, astfel provocând apariția „orașelor fantomă”.
Dar îndeajuns cu concluziile amare, încheiem această recenzie pe un ton sublim, lăsându-te în compania a câteva mostre din uluitoarea imaginație plastică a Monicăi Ramirez. De la atât de evocatoare analogii cu moartea până la construcții debordând de simplitate, dar mustind de profunzime, „Night” e o capodoperă și la nivel stilistic, așa cum vei vedea mai jos!
„Iarna cerul devine atât de plumburiu și greu, încât te apasă pe creștet ca un capac de sicriu căptușit cu mătase. (...) Vara e ceva mai bine. Atunci te sufocă turiștii care se înghesuie să înghită vagoane de mâncare proastă și scumpă, fără să bănuie că briza răcoroasă a oceanului poartă pe aripi spiritele tuturor femeilor și bărbaților care au trăit cândva aici înainte ca viețile să li se dezintegreze în sare.”
„Mi-am dat seama că o întrebare e întotdeauna o ușă și o ușă e întotdeauna o întrebare. ”
„Bunica mea spunea că diavolul îi oferă unei inimi frânte ciocanul care a zdrobit-o, apoi o îndeamnă să distrugă alte inimi”.
„O lună de iarnă fantomatică albă ca un glob se ridică pe cerul negru tivit la orizont cu mov pal, împrumutând o translucență stranie colierelor de zăpadă apărute ca niște himere pe vârfurile zimțate ale munților. Lacul strălucește palid, o lentilă imensă lustruită prinsă într-o închisoare de argint”.
Tentat/ă să descoperi mai mult? Găsește „Night” la comandă online!
Surse foto: Facebook, Microsoft Bing
Urmareste-ne pe Google News
